Gândeşte Raţional

VIDEO Apocalipsa după Hitler

2012-02-06T22:48:00.008+02:00

Hitler a produs un ecou puternic în istorie prin crimele sale împotriva umanităţii. Ascensiunea sa la putere a fost una neaşteptată şi devastatoare. Dar cum a fost posibil ca un partid politic atât de intolerant să câştige atât de multă putere sub conducerea unui om?

Folosind material video de arhivă recent colorizat (la fel ca şi seria precedentă Apocalypse: The second world war), documentarul marca Nat Geo Apocalipsa după Hitler realizează o analiză remarcabilă a ascensiunii naziştilor, punând accent pe evoluţia lui Hitler de la un student mediocru şi artist ratat la dictator totalitar.

Puteţi viziona aici ambele episoade subtitrate în limba română.

Episodul 1: Ameninţarea

Episodul 2: Fuhrer-ul

VIDEO Atlasul Digital al Universului

2012-02-04T10:27:00.005+02:00

Imaginile văzute în acest film sunt posibile datorită uneia dintre cele mai complete hărţi în patru dimensiuni a universului, the Digital Universe Atlas, care este menţinut şi actualizat de astrofizicieni de la Muzeul American de Istorie Naturală şi... este gratuit!

În ultimii 12 ani, Carter Emmart coordonează eforturile oamenilor de ştiinţă, artiştilor şi programatorilor pentru a construi o vizualizare 3D a a universului nostru cunoscut. În TED Talk-ul de mai jos, subtitrat în limba română, prezintă cursa uluitoare pe care tocmai aţi văzut-o şi explică modul în care a fost partajată cu facilităţi din întreaga lume.

Dacă doriţi să exploraţi singuri acest Atlas, îl puteţi downloada de aici: http://www.haydenplanetarium.org/universe/about/

Fizica și iadul

2012-02-04T10:01:00.001+02:00

Întrebare la cursuri: Este iadul exoterm (emite căldură) sau endoterm (absoarbe caldură)?

Pentru a-și demonstra opinia, cei mai mulți au folosit legea lui Boyle, care spune că un gaz se răcește atunci când se extinde și se încălzește atunci când este comprimat, sau ceva similar.

Un student a fost însă de următoarea părere:

”În primul rând, trebuie să cunoaștem cum se schimbă masa iadului în timp. Așadar, trebuie să cunoaștem rata cu care sufletele intră în iad comparativ cu rata celor care pleacă din iad. Cred că putem să presupunem cu destul de multă siguranță că, odată ce un suflet ajunge în iad, nu mai iese niciodată. Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad.

În ceea ce privește rata celor care intră, să ne uităm la diferitele religii care există astăzi în lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun că, dacă nu ești un membru al lor, vei ajunge în iad. Dat fiind că există mai mult de o singură asemenea religie și cum oamenii nu sunt membri mai multor religii simultan, putem să facem estimarea că toate sufletele merg în iad.

Date fiind ratele nașterilor și deceselor, putem să spunem că numărul sufletelor din iad crește exponențial. Acum trebuie să ne uităm la volumul iadului. Datorită legii lui Boyle, pentru ca temperatura în iad să rămână constantă, volumul iadului trebuie să crească proporțional cu numărul sufletelor care intră.

Acest lucru arată că sunt două posibilități:

1. Daca iadul se extinde cu o rată mai mică decât cea cu care intră sufletele în el, atunci temperatura și presiunea în iad vor crește atât de mult încât până la urmă se va declanșa tot iadul pe pământ.

2. Daca iadul se extinde cu o rată mai mare decât cea cu care intră sufletele în el, atunci temperatura și presiunea vor scădea până când o să înghețe iadul. Așadar, care din ele este?

Daca acceptăm postulatul pe care mi l-a dat Sandra în primul an de facultate, "o să înghețe iadul înainte să mă culc cu tine" și ținând cont de faptul că m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie să fie cea corectă.

Prin urmare, sunt sigur că iadul este endoterm și că a înghețat deja. Corolarul acestei teorii este că, din moment ce iadul a înghețat, rezultă că nu mai acceptă nici un suflet și a dispărut...rămânând numai Raiul, ceea ce, prin urmare, dovedește existența unei ființe divine - ceea ce explică de ce, noaptea trecută, Sandra striga: Dumnezeule!.”

Din folclorul internetului

Hai să-ți ghicesc, maică!

2012-01-23T16:50:00.003+02:00

Îi invit pe cetățenii care dau extaziați bani la vrăjitoare sau la popii "cititori" în Biblie ca să le ghicească câte-n lună și stele, să urmărească un scurt reportaj în care mentalistul și scepticul Derren Brown face exact același lucru gratuit și fără nici un fel de puteri paranormale.

Deși demonstrația este cât se poate de simplă și nu conține nimic senzațional, am observat că muștele pot să pătrundă mult mai facil prin gura uitată întredeschisă de stimabilii creduli care au vizionat-o.

Păi da, nu degeaba li se potrivește și horoscopul. ”I-a citit” astrologul din redacție! Vezi: Horoscopul la români.

Un desen animat educativ pentru copilul tău

2012-01-19T21:43:00.006+02:00

Am dat din întâmplare peste desenul animat franțuzesc Il était une fois... (Once upon a time...) pe canalul Da Vinci Learning. Deși am apucat să văd doar două episoade din seria Descoperitorii, și anume cel despre Arhimede și cel despre Leonardo Da Vinci, am fost captivat total. Așa că m-am apucat să răscolesc internetul după el, descoperind astfel o serie educativă deosebită, plină de umor, potrivită atât pentru copii și cât pentru părinți.

Keep thinking my friends! Keep thinking!...

Animația creată de Procidis cuprinde șapte serii distincte, fiecare abordând aspecte diferite (în principal istorice, dar nu numai) ale cunoașterii.

Man (1978) - detaliază evoluția umanității și istoria Civilizației Occidentale.

And Earth was created...

Episoade:

And Earth was created...
Neanderthal Man
Cro-Magnon man
The fertile valleys
The first empires
The age of Pericles
The Pax Romana
The conquest of Islam
The Carolingians
The age of Vikings
The Cathedral-builders
The travels of Marco Polo
The Hundred Years War
The quattrocento
The golden age of Spain
Elizabethan England
The golden age of the low countries
The great reign of Louis XIV
Peter the Great and his times
The age of reason (18th)
America
1789-1814 (the French Revolution)
The awakening of the people
The "Belle Epoque" (1900 to 1914)
The Crazy Years
Once Upon a Time... the Earth (and tomorrow ?)

Space (1982) - diferă de restul seriilor, în sensul că se pune accentul pe conținutul dramatic în dauna celui educativ. De aceea nici nu mă opresc asupra lui.

Life (1987) - puteți afla povestea corpului uman. Nu am văzut încă episoadele, dar se pare că informațiile sunt prezentate cu destul de mare acuratețe. Mi-a atras atenția un comentariu de pe internet: Aceasta a fost una dintre seriile mele preferate când eram copil. Televiziunea suedeză a decis să o redifuzeze acum câțiva ani, când tocmai terminam primul semestru la medicină. Am fost surprins să văd cât de detaliat erau explicate organele. Sigur, unele lucruri sunt simplificate, dar per ansamblu informația era corectă (chiar dacă a apărut acum 22 de ani!) și destul de uşor de înţeles. Aş sugera ca toți cei care se gândesc să se înscrie la medicină să-l urmărească. Este o modalitate foarte bună de a învăţa unii din termenii medicali de bază, de exemplu. Acum sunt în semestrul al 7-lea şi cred că voi urmări seria încă o dată de îndată ce îmi voi cumpăra setul de DVD-uri.

The Heart

Episoade

The cell planet
Birth
The body sentinels
The bone marrow
The blood
The tiny platelets
The heart
Breathing
The brain
The neurones
The eye
The ear
The skin
The mouth and the teeth
The digestion
The liver factory
The kidneys
The lymphatic system
The bones and the squeleton
The muscles and the fat
Toxin wars
The vaccination
The hormones
The chain of life
Repairs and changes
And life goes on...

The Americas(1991) - spune povestea continentului American prin locuitorii ei (aztecii, incașii etc) și evenimentele istorice la care au participat (cucerirea Vestului, Războiul de independență șamd).

Episoade

The first Americans
The hunters
The conquerors of the Great North
The Promised Land
The Tumulus builders
The Aztecs before the conquest
Christopher Colombus' dream
America !
Cortes and the Aztecs
Que viva Mexico !
Pizarro and the Inca empire
Jacques Cartier
The age of the conquistadores
Champlain
England and the 13 colonies
The Indians in the 17th century
The end of the french dream
The Indians in the 18th century
The 13 colonies towards independence
The war of independence
Ebony wood (slavery)
The pioneers
Simon Bolivar
The goldrush
The end of the indian people
Towards the 20th century

The Discoverers (1994) - am ajuns și la episoadele cu descoperiri științifice care mi-au deschis apetitul pentru acest desen animat. Nu lipsesc Faraday, Marie Curie, Darwin sau Einstein.

Episoade

The Chinese, our ancestors
Archimedes and the Greek
Hero from Alexandria
The measuring of time
Henri the navigator and cartography
Gutenberg and printing
De Vinci, a jack-of-all trades
The doctors (Paracelse, Vésale, Paré, etc.)
Galileo
Newton
Buffon (discovering the past)
Lavoisier and chemistry
Stephenson, full steam ahead
Faraday and electricity
Darwin and evolution
Mendel and peas
Pasteur and micro-organisms
Thomas Edison and applied science
Marconi and sound waves
Ford and the adventure of motorcar
Aviation
Marie Curie
Einstein
Lorenz, father of the geese
Armstrong, the moon and the space
Tomorrow

The Explorers (1996) - aflăm cum a fost explorată planeta noastră pas cu pas de-a lungul secolelor.

Episoade

The first navigators
Alexander the Great
Eric the Red and the discovery of America
Gengis Khan
Ibn Battuta (in Marco Polo's footsteps)
The Great Junks
Vasco de Gama
The taxis and the first postal system
The Pinzon brothers (the hidden side of Christopher Colombus)
Amerigo Vespucci
Magellan and del Cano
Cabeza de Vaca
Bering
Bougainville and the Pacifique
Bruce and the Nile
La Condamine
James Cook
Humboldt
Lewis and Clark
Stuart and Burke and Australia
Stanley and Livingstone
R. Amundsen and the South Pole
Alexandra David Neel in Tibet
Piccard from the mountain tops to the depth of the sea
Up to the peaks
Up to the stars

Planet Earth (2008) - copiii au crescut deja, așa că Maestrul le prezintă problemele cu care se confruntă planeta noastră (cum ar fi poluarea sau sărăcia).

Episoade

Planet guards
Climate I: Far North
Water in India
Water in Sahel
Amazon forest
Energies exhaustion
Fair trade
Oceans in danger
Ecosystems
Water of the World
Poverty
Forests of the world
Excessive fishing
Climate II: Origins
Farming
Biodiversity
Climate III: Effects
Recycling
Women of the World
Children's labour
New energies
House and city
Climate IV: Solutions
Children: Health and Education
Technologies
Tomorrow

Partea neplăcută este că, la fel ca orice lucru bun, și episoadele sunt greu de găsit. Am pus într-un comentariu linkuri la seriile pe care le-am găsit până acum (dintr-o căutare succintă). Dar nu sunt toate și unele sunt disponibile doar în franceză. De aceea apelez și la voi dacă găsiți episoade în engleză (sau subtitrări la cele franțuzești) să-mi lăsați și mie un link.

Dacă există fani ai seriei care prind Da Vinci Learning (nu emite și online din păcate) și se îndură să le înregistreze, mare pomană și-ar face cu mine...

Iisus, personajul istoric (3): profet apocaliptic

2012-01-19T13:56:00.012+02:00

De la mai bine de un secol de la publicarea capodoperei lui Albert Schweitzer, The quest of the historical Jesus, majoritatea istoricilor din Europa și America de Nord l-au perceput pe Iisus ca fiind un profet apocaliptic.

La fel ca alți apocaliptici din zilele lui, Iisus vedea lumea în termeni dualiști, stăpânită de forțele binelui și a răului, avându-i pe Dumnezeu şi pe îngerii lui de o parte, şi pe Satan şi diavolii de cealaltă parte. Ei credeau că acea perioadă este controlată de forțele răului (demoni, boli, dezastre și moarte), dar Dumnezeu urma să intervină în curând și să le învingă, instaurând Împărăția sa, în care nu va mai fi durere, mizerie sau suferință. Adepții lui Iisus se așteptau ca această împărăție să vină în curând – de fapt în timpul vieții lor. Ar fi fost adusă de un judecător cosmic al omenirii, pe care Iisus îl numește Fiul Omului (aluzie la un pasaj în Scripturile evreieşti, Daniel 7:13-14). Când Fiul Omului va coborî pe Pământ, va avea loc o judecată în care cei răi vor fi distruși de cei drepți.

Sună cunoscut, așa-i?

Iisus, profet apocaliptic

Există argumente puternice și convingătoare pentru a-l descrie pe Iisus în termeni apocaliptici. Și, cel mai important, tradițiile care îl prezintă pe Iisus în acest fel, toate din Evangheliile Noului Testament sunt cele care trec diferitele criterii de autenticitate descrise în articolul precedent.

Tradiţiile referitoare la Iisus ca apocaliptist se întâlnesc în relatările noastre cele mai vechi, precum Marcu, documentul Q, M şi L (citiți și Cine a scris Noul Testament), care sunt independente una faţă de alta. Numai în ultima Evanghelie, cea a lui Ioan, Iisus nu mai predică că această împărăție va ajunge în curând. De ce? Fără îndoială pentru că regatul nu a mai ajuns, și scriitorii Evangheliilor mai târzii au fost forțați să reinterpreteze și să adapteze mesajul lui Iisus pentru zilele în care trăiau atunci. Totuși Evangheliile mai timpurii (Marcu și Q) portretizează mesajul lui Iisus despre venirea Împărăției.

Pentru că oricine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele din acest neam preacurvar şi păcătos, de acela se va ruşina şi Fiul Omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri... Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind în slavă. (Marcu 8, 38-39, 1)

Dar în zilele acelea, după nenorocirile toate, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul Omului venind pe nori, cu mare putere şi slavă. Atunci va trimite pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului... Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri. (Marcu 13, 24-27, 30)

Fiul Omului va veni și va judeca lumea, iar cei care au fost de partea lui Iisus vor fi răsplătiți, iar ceilalți vor fi pedepsiți, și toate acestea se vor întâmpla în timpul acelei generații. Acest mesaj apocaliptic se află în sursele noastre timpurii despre Iisus (Luca și Matei, via Q):

Căci precum fulgerul scânteietor va lumina pământul de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi trebuie să sufere multe, şi să fie lepădat de neamul acesta. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a luat pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului. (Q, via Luca 17, 24; 26-27, 30; cf. Matei 24, 27, 37-39)

De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nici nu gândiţi. (Q, via Luca 12, 39; Matei 24, 44)

Dacă unul dintre criteriile noastre este să căutăm atestări independente ale tradițiilor lui Iisus din surse multiple, ideea că Iisus a predicat sosirea iminentă a Fiului Omului ca să judece lumea, trece fără probleme. La fel de important, unele dintre aceste citate atestate independent par să treacă și criteriul contrazicerii bunului-simț.

Să luăm exemplu pasajul din Marcu 8:38:

Pentru că oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, de el Se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri.

Nu este un secret faptul că primii creștini au crezut că Iisus însuși era viitorul judecător cosmic al omenirii, așa cum se poate citi în scrierile lui Pavel. Și, logic, când creștinii citesc acest verset din Marcu, cred că Iisus vorbește despre el însuși.. Dar citiți mai atent. Iisus nu se identifică ca fiind el Fiul Omului. Dacă nu ai fi știut mai bine (și pentru acest tip de argument trebuie să renunți la ideile preconcepute), ai fi crezut că că el de fapt chiar face o distincție între el și Fiul Omului. Oricine nu ascultă de Iisus va fi judecat când Fiul Omului va veni din Ceruri. Ar încerca creștinii de mai târziu care inventau spuse despre Iisus să scrie una în care Iisus pare să facă o distincție între el și Fiul Omului? Pare puțin probabil. Dacă creștinii ar fi inventat acest verset, l-ar fi formulat mai degrabă astfel: ”Oricine este rușinat de mine, Fiul Omului, de acela mă voi rușina și eu (Fiul Omului).” Asta înseamnă că versetul merge probabil până în vremea lui Iisus și este autentic.

Cei din urmă vor fi cei dintâi

Este clar că personajul istoric Iisus a vorbit despre venirea împărăţiei lui Dumnezeu, după cum sunt rezumate învăţăturile lui în cea mai veche Evanghelie păstrată - aceea a lui Marcu: S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în vestea bună! (Marcu 1,15). Când Iisus vorbeşte despre venirea împărăţiei în acest verset şi în alte pilde care, cu siguranţă, îi pot fi atribuite, el nu pare să vorbească despre o împărăţie spirituală (sau despre faptul că după moarte se ajunge în Rai), ci despre prezenţa fizică în sine a lui Dumnezeu, aici, pe pământ. Aşa cum spune într-un fragment păstrat în documentul Q:

Va fi plânsetul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi, şi vor şedea la masă în împărăţia lui Dumnezeu. (Q, via Luca 13, 28-29; cf. Matei 8,11-12)

Asemenea referiri la o împărăţie fizică şi reală a lui Dumnezeu se pot întâlni în relatările noastre cele mai vechi despre Iisus. Ca şi alţi apocaliptişti care au trăit înaintea lui şi după el, Iisus credea, evident, că Dumnezeu avea să-şi extindă domnia din împărăţia cerească până aici, pe pământ. Aici pe pământ ar coborî o împărăţie reală, fizică, un paradis în care însuşi Dumnezeu ar domni peste credincioşi şi în care ar exista mâncare, băutură şi conversaţii, în care conducătorii umani ar sta pe tronuri (cei doisprezece discipoli), iar oamenii din împărăţie s-ar ospăta la banchete.

Această împărăţie viitoare ar implica o judecată masivă pe pământ, aşa cum a indicat Iisus într-un număr din parabolele sale — inclusiv în cea de mai jos, care se află şi în Matei, şi în Toma, în forme uşor diferite:

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare care prinde tot felul de peşti. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal. Şed, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni şi-i vor arunca în cuptorul aprins. Acolo va fi plânsetul şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 13, 47-50)

Sau, aşa cum s-a descoperit în M, sursa specială a lui Matei:

Deci cum se smulge neghina şi se aruncă în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsetul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele, în împărăţia Tatălui lor. (Matei 13, 40-43)

Această judecată viitoare, aşa cum am văzut, va fi un eveniment cosmic, adus de persoana pe care Iisus o numeşte Fiul Omului:

Dar, în zilele acelea, după nenorocirile toate, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. Atunci se va vedea Fiul Omului venind pe nori, cu mare putere şi slavă. Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. (Marcu 13, 24-27)

Dar cine sunt aceşti aleşi care vor supravieţui şi vor intra în împărăţia sa? Din moment ce perioada în care trăim acum este sub stăpânirea răului, oamenii care sunt acum la putere vor fi cei judecaţi când va veni Fiul Omului. Cei de jos, umiliţi şi oprimaţi, vor moşteni împărăţia binelui ce va veni, deoarece Dumnezeu este de partea acelora care rămân cu el şi care, ca urmare, sunt oprimaţi de forţele răului care conduc lumea. După cum afirmă Iisus, conform relatărilor atestate:

Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi, şi vor şedea la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi iată că cei de pe urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei de pe urmă. (Luca 13, 29-30; acest pasaj poate fi din documentul Q — vezi Matei 20, 16)

De aceea Iisus, în misiunea lui, a ţinut partea celor oropsiţi. Ei erau moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu, când aceasta avea să vină. Această împărăţie ar fi venit nu pentru cei bogaţi şi puternici, ci pentru aceia săraci şi umiliţi. Astfel Iisus i-a îndemnat pe discipolii săi să nu îşi facă un scop din bogăţie şi putere, ci să îşi închine vieţile altora şi să-i slujească, deoarece aceia care erau acum umiliţi aveau să fie ridicaţi în împărăţia ce avea să vină. Astfel, în cea mai veche sursă atestată pe care o avem, Iisus spune: Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor! (Marcu 9, 35).

Împărăția lui Dumnezeu nu este ”raiul” – locul în care mergi când mori (la fel ca și în tradiția creștină târzie). Este o împărăție reală, aici pe pământ, care va fi condusă de Dumnezeu prin Mesia. O împărăție utopică în care cei din urmă vor fi cei dintâi și invers.

Să sintetizăm

Pe scurt, Iisus a propovăduit că Fiul Omului urma să vină în curând din cer pentru judecată, iar oamenii trebuiau să fie pregătiți pentru ea și să trăiască așa cum le-a transmis Dumnezeu prin cele 10 porunci. Cei care au urmat cele scrise în Scriptură vor fi recompensați la viitoarea judecată; cei care nu, vor fi pedepsiți.

Și când va veni această judecată? În timpul vieții discipolilor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere. (Marcu 9:1), Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea (Marcu 13:30). Că acest punct de vedere se potrivește contextului din Palestina primului secol este clar pentru fiecare istoric care a studiat acea perioadă. Iisus nu a fost singurul care proclama sfârșitul acestui veac și iminenta apariție a Fiului Omului. Alți profeți evrei aveau mesaje apocaliptice similare – chiar dacă detaliile variau de la un profet la altul – printre care și evreii (aproximativ) contemporani cu Iisus care ne-au lăsat pergamentele de la Marea Moartă (care sunt pline de gândirea apocaliptică evreiască).

De și mai mare importanță este faptul că acesta era și mesajul lui Ioan Botezătorul, înainte de Iisus. Ioan spune în Luca 3:9 (din sursa Q): Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Aceasta este o imagine apocaliptică a judecății. Oamenii sunt asemuiți cu copacii care sunt tăiați și arși în cazul în care nu fac ceea ce ar trebui să facă și anume să dea roade bune. Și când va începe distrugerea? Este iminentă, securea este gata să înceapă munca: ”acum securea stă la rădăcina pomilor”. Oamenii trebuie să înceapă să dea ”roade bune” – să facă ceea ce le spun poruncile Domnului – sau și ei, de asemenea, vor fi distruși. De aceea este important de știut – pe baza atestării multiple și a contrazicerii bunului-simț – că Iisus și-a început activitatea prin asocierea cu Ioan. Iisus a fost un apocaliptist de la începutul activității sale. Că a rămas așa, este destul de clar din sursele noastre.

Tradițiile noastre timpurii sunt pline de spuse și avertismente apocaliptice. Și mai important, după moartea lui Iisus, adepții lui au rămas pe aceeași orientare. Acesta este și motivul pentru care au crezut că sfârșitul lumii va veni în timpul vieții lor, că Iisus însuși se va întoarce pe Pământ pentru judecată. Acest lucru este conținut și în scrierile lui Pavel, cele mai vechi documente creștine pe care le avem. Primii creștini, la fel ca Iisus înainte de ei și Ioan Botezătorul, erau evrei apocaliptiști, care așteptau sfârșitul iminent al veacurilor.

Învățăturile etice ale lui Iisus trebuie plasate în acest context apocaliptist. Mulți îl percep pe Iisus ca un mare învățător moral. Dar este important să aflăm de ce credea el că oamenii trebuie să se comporte în mod corespunzător.

În zilele noastre se argumentează că oamenii trebuie să se comporte în mod etic ca să poată construi pe termen lung o societate fericită și prosperă. Pentru Iisus însă nu urma să fie nici un ”termen lung”. Sfârșitul era aproape, Fiul Omului urma să coboare din cer, și Împărăția Domnului pândea chiar de după colț.

Motivul pentru care trebuia să îți schimbi comportamentul era tocmai ca să câștigi intrarea în această împărăție care urma să vină. Nu era ca să faci din societatea în care trăiești un loc mai fericit pentru viitor. Viitorul arăta sumbru – cu excepția cazului în care l-ai fi urmat pe Iisus și ai fi făcut ceea ce ți-a cerut (caz în care te-ai fi putut aștepta la o recompensă atunci când Dumnezeu va interveni în istorie pentru a răsturna forțele răului și a înființa regatul lui aici pe pământ).

Concluzie preliminară

Am scris în articolele precedente cum stabilesc istoricii ce materiale din izvoarele evanghelice disponibile pot fi acceptate ca autentice din punct de vedere istoric, spre deosebire de cantitatea mare de astfel de materiale care prezintă modificări aduse tradiţiei de către creştinii care au povestit şi au repovestit viaţa lui Iisus, înainte ca totul să fie fixat în scris, începând din a doua jumătate a secolului I, de către unii din discipolii de a doua generaţie.

Pentru a înţelege ceea ce încerc să explic, este important să aflaţi cum lucrează istoricii cu acest tip de situaţie: pe de o parte, a descoperi amănunte despre viaţa lui Iisus nu înseamnă nici a răspunde la o ghicitoare, nici a născoci sau a folosi imaginaţia. Întotdeauna este uşor ca, dând dovadă de imaginaţie, să facem diverse afirmaţii speculative sau senzaţionale despre Iisus (cum face de exemplu Dan Brown în romanele sale): Iisus a fost căsătorit! Iisus a avut copii! Dar pentru ca istoricii să accepte asemenea afirmaţii (precum și multe afirmații făcute chiar în Evanghelii), ei trebuie să cerceteze dovezile.

Singurele dovezi autentice de care dispunem provin din cele mai vechi surse ale noastre, şi noi nu le putem lua nici ca atare, nici nu putem citi printre rânduri, pentru a face sursele să spună ce vrem noi să spună. Ele trebuie să fie folosite în mod critic, respectând criteriile şi principiile istorice existente. Când acestea au fost respectate, ajungem la o înţelegere asupra lui Iisus care este plauzibilă din punct de vedere istoric şi care i se potriveşte lui Iisus — cuvintele lui, ceea ce a făcut el şi experienţele lui — în contextul vremii lui, fără să încercăm să îl adaptăm timpului în care trăim noi.

Folosind riguros aceste criterii vom aborda punctual în partea următoare - nu, nu s-a terminat seria încă :) - câteva dintre evenimentele istorisite în Evanghelii care pot fi considerate autentice și vom vorbi despre minunile săvârșite de Iisus (inclusiv despre înviere).

În multiple feluri, imaginea lui Iisus care ia naştere astfel poate părea ciudată unui public modern. Pentru că se pare că Iisus a fost un apocaliptist evreu, care a anticipat că sfârşitul actualei perioade, aflată sub influenţa răului, va veni chiar în propria lui generaţie. Acesta nu este probabil Iisus despre care am învăţat la orele de religie sau pe care l-am văzut pictat pe vitralii, şi nu este nici Iisus din literatura de masă, a cărei miză sunt afirmaţiile senzaţionale. Dar pare să fie Iisus personajul istoric.

Informațiile prezentate în această serie de articole nu sunt noi, nu sunt descoperite de mine și se bazează în principal pe cărțile lui Bart D. Ehrman (pentru că mi-au fost mai la îndemână), dar și ale lui John P. Meier, Albert Schweitzer sau Paula Fredriksen. Studiind cu atenție o parte din lucrările lor (și nu numai) mi-am format o opinie destul de clară despre cine a fost și ce a făcut personajul istoric Iisus Hristos, opinie pe care o veți afla însă la finalul seriei.

Stephen Hawking la 70 de ani

2012-01-08T14:01:00.006+02:00

Bill Gates îl întâlneşte pe Hawking la Cambridge (1997)

Astrofizicianul Stephen Hawking diagnosticat la 21 de ani cu o maladie neuronală degenerativă pentru care speranţa de viaţă este în general de maximum 8 ani, a împlinit astăzi vârsta de 70 de ani.

Doar pentru neştiutori

Pentru cei care nu îi cunosc biografia, iată pe scurt câteva date despre viaţa acestuia:

S-a născut pe 8 ianuarie 1942, în ziua în care se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Și-a făcut educaţia la St. Albans School (Hertfordshire) și la University College (Oxford). În 1962 - la vârsta de 20 de ani - obţine titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde își începe activitatea didactică şi ştiinţifică.

În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a muşchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică (boala Lou Gehrig). Aceasta se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă şi, în cele din urmă, fatală - mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Incidenţa bolii este extrem de scăzută - un caz la 100.000 de persoane.

I se spune că mai are doar câţiva ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidităţii. Se căsătoreşte în 1965 cu Jane Wilde (divorţând ulterior, în 1990), şi va avea trei copii. În 1995, se căsătoreşte cu asistenta lui medicală Elaine Mason, de care divorţează în octombrie 2006.

Cu soţia Jane şi cei trei copii la începutul anilor '80

Paralizia progresează şi, cu timpul, devine complet imobilizat, își pierde vocea şi este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mișcări ale capului şi globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut. Infirmitatea nu îl poate împiedica să îşi continue activitatea didactică şi ştiinţifică. Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia teoretică, relativitatea generală și mecanica cuantică. Elaborează un model matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune, din momentul Big Bang-ului și întreprinde studii asupra relaţiei dintre găurile negre din univers și termodinamică.

Popularizarea ştiinţei

Pe Hawking îl apreciez în mod deosebit pentru activitatea de popularizare a ştiinţei prin cărţile şi documentarele sale. Au fost traduse în limba română Scurtă istorie a timpului, Visul lui Einstein și alte eseuri, Universul într-o coajă de nucă (apărută în condiţii grafice deosebite la editura Humanitas) şi O mai scurtă istorie a timpului. În ultima carte The Grand Design (apărută anul trecut şi disponibilă deocamdată doar în limba engleză), a pus ultraşii religioşi pe jar, susţinând că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului (mai multe despre concepţiile religioase ale acestuia puteţi citi în articolul Einstein, Hawking şi religia).

Nu mă pot abţine (deşi probabil nu-şi au locul aici) să nu citez amuzat două dintre somităţile, dintre minţile luminate autohtone deranjate de afirmaţiile acestuia.

Unul este Dan Negru, care scria pe blogul personal: D-nule Hawkins, câteva secunde uit de învăţăturile bunicii mele , uit că iubirea înseamnă creştinism şi-mi permit o remarcă … eşti dobitoc! Bunica mea, o femeie simplă cu câteva clase a avut puterea să creadă toată viaţa în Dumnezeu şi sfârşitul vieţii i-a adus apropierea de EL…Bunica mea s-a stins cu credinţa că va ajunge lângă Dumnezeu… Aşa fac şi au făcut miliarde de oameni de pe Planetă…Speranţa în Dumnezeu, Alah sau oricare altă credinţă nu poate fi înlocuită de forţa gravitaţiei d-nului Hawkins (...) Cred că viaţa liniştită trăită de bunica mea cu câteva clase primare, cu frică de Dumnezeu şi cu siguranţa că “după” mai există viaţă, viaţa de după moarte, e mai preţioasă decât viaţa trăită de un savant lipsit de credinţa că “după” mai există ceva. Cred că în această ultimă carte d-nul Stephen Hawkins dovedeşte că e un dobitoc care n-a înţeles nimic. Că între domnia sa şi orice dobitoc (câine, pisică) nu e mare diferenţă”.

Cel de-al doilea înţelept este Corneliu Vadim Tudor: Acel om, bătut de Dumnezeu. Dacă l-a bătut Dumnezeu, trebuie să-l bată şi el pe Dumnezeu, să spună că nu există Viaţă de Apoi, că nemurirea sufletului şi poveştile despre Rai sunt inventate de cei cărora în copilărie le era frică să stea pe întuneric? Domnu` Hawking, ţi s-a dus buhu’ că eşti cel mai inteligent de pe planetă. Eu te asigur că eşti cel mai imbecil om de pe planetă.

Evenimente

Cu ocazia zilei de naştere a acestuia, are loc astăzi la Centrul pentru cosmologie teoretică de la Universitatea Cambridge un simpozion cu tema "The State of the Universe". Alături de Stephen Hawking, vor mai ţine prelegeri Kip Throen, unul dintre cei mai renumiţi fizicieni teoreticieni, şi Martin Rees, câştigător al premiului Nobel.

Şi Science Museum din Londra organizează o expoziţie dedicată exclusiv lui Hawking din 20 ianuarie până în 13 aprilie 2012. Intrarea este gratuită.

Religia și spălarea pe creier a copiilor (2): micii predicatori

2012-01-03T11:13:00.005+02:00

Am urmărit de sărbători la National Geographic un fel de Jesus Camp mai voalat. Spun ”mai voalat” deoarece producătorii (din motive lesne de înțeles) nu riscă să catalogheze ”show-ul”, ci îi întreabă tâmp pe telespectatori, lăsându-i să tragă propriile concluzii: Să fie acești copii o forță a binelui în lupta spirituală contra răului? Sau sunt produsul unor părinți fanatici și al unor enoriași disperați după miracole?

Pentru Kanon Tipton totul a început la vârsta de 21 de luni când părinții au postat pe Youtube un videoclip în care acesta ”predica cuvântul Domnului” în biserică:

Astăzi are patru ani. Este încă prea tânăr pentru a ști să citească sau să scrie, însă predicile sale i-au creat renumele de ”cel mai tânăr predicator din lume”. Inspirat de Sfântul Duh, acesta pune mult patos în vorbele sale:

Matheus Moraes propovăduiește cuvântul Domnului de la șase ani. Astăzi are 12. S-a născut în Brazilia după ce mamei lui ”i s-a profețit că va naște un fiu.” În Florida, Terry Durham pretinde că este cel mai tânăr preot hirotonit al lumii. Mulți cred că el poate vindeca bolnavii printr-o singură atingere. Iată și un videoclip cu el ”în acțiune”:

Ca să nu le mai reiau, concluziile mele le puteți citi în prima parte a articolului.

Scurtă scrisoare către cititori la început de 2012

2012-01-01T14:10:00.000+02:00

Eu țin cu vrăjitoarele

2011-12-23T10:17:00.012+02:00

Fiind prins până peste cap cu altele, nu am fost la curent cu ultimele isprăvi ale vrăjitoarelor mioritice. Spun cu ultimele, pentru că în general am mai urmărit subiectul... Pentru mine este fascinant să văd cum oameni inteligenți fac bani de pe urma idioților. Și mai fascinant este că mulți dintre idioți au mai mult de două clase. Sau sunt vedete tv. Sau ”oameni de afaceri”. Sau chiar parlamentari... Cum ar veni, modele pentru generația mai tânără.

Descântec pentru Apostu

Aflu cu un interes nedisimulat că patru vrăjitoare au început săptămâna trecută în Pădurea Baciu de lângă Cluj, un ritual de nouă zile de descântece "pentru nevinovăţia primarului Sorin Apostu", arestat pentru luare de mită. I-auzi! La doi pași de mine (am uitat să vă spun că locuiesc aproape de pădurea bântuită de iele care dorm în OZN-uri, Hoia-Baciu)! Știam eu că nu am visat că levitez cu patul alaltăieri noapte!

În orice caz, vrăjitoarea Sandra a declarat vineri că "a deschis o carte" din care a reieşit că acuzaţiile la adresa primarului Sorin Apostu "sunt premeditate". Împreună cu vrăjitoarele Cireşica, Geanina şi Samira am început pe malul Someşului, în Pădurea Baciu, un ritual de nouă zile de descântece pentru nevinovăţia primarului Sorin Apostu, iar dacă va fi cazul, vom continua şi mai mult, a spus Sandra. Vrăjitoarea a spus că, în cadrul ritualului, se va rosti un descântec special pentru Sorin Apostu: Cum se potoleşte vântul cu pământul, soarele din cer, focul din cuptor, porcii prin strat, caii de nechezat, oamenii prin pat, aşa să se potolească răul din Primăria Clujului, din casa lui Sorin Apostu şi din tot neamul lui...

Ahhh, ce-mi place!!! Păcat că nu transpare prin monitorul vostru extazul incontrolabil care m-a cuprins scriind aceste rânduri. Să trecem totuși la lucruri mai serioase, că nu mai răbdare!

Zăvoranu și vrăjitoarele

Oana Zăvoranu avea și ea niscaiva visuri pe care ar fi vrut să le transpună în realitate prin intermediul vrăjitoarelor precum să ajungă vedetă la Hollywood sau să crape mă-sa. De asemenea s-a dus la Roxana Lider, zisă şi Vanessa, cu o decizie a Curţii de Apel Bucureşti într-un proces civil în care nu i s-a dat dreptate şi a cerut ca magistraţii care au pronunţat soluţia să, desigur, sufere.

Zis și făcut. Mai ales făcut. Dau cuvântul doamnei Oana Zăvoranu: Îmi spuneau că trebuie la 12 noaptea să fim în cimitir. Că vor scoate cei nouă necuraţi care sălăşluiesc în mine. M-au dus într-un cavou unde erau două cadavre. M-au pus să pup aceşti morţi.

Mi se dădea să beau un lichid. Aveau grijă să mă «purifice». Îmi dădeau această licoare de fiecare dată când ne întâlneam. M-au pus să ating sicriele, să ating aceste mumii, oase, cadavre.Îmi ziceau: «Cu spiritul rău nu te joci». Mi-au spus să închid ochii. Mi-au băgat ceva, o bucată de ţesătură, pe sub bluză. Bolboroseau ceva. Am simţit ceva rece ca gheaţa care se zvârcolea, rece şi lipicios.

Eram cu mintea tulburată, eram extrem de slabă, ajunsesem un schelet ambulant. Terifiată, îmi era teamă să-mi imaginez ce urmează. Au ţâşnit şapte broaşte şi un şarpe. Aveam un şarpe încolăcit în jurul meu.

Câte din cele enumerate mai sunt sunt plăsmuiri ale imaginației ”vedetei” este greu de spus. Cert este că vrăjile întârziau să-şi facă efectul iar nota de plată a tot crescut. Ce ar avea de recuperat Oana de la vrăjitoare? S-a recuperat maşina şi urmează să-mi recuperez şi restul: un apartament în Dorobanţi, ipoteca pe o vilă de 170.000 € şi bani. În total, 450.000 €.

M-am întristat însă să aflu că vrăjitoarele au fost arestate preventiv. Ca și cum ar fi existat posibilitatea de la bun început ca Oanei să-i fie îndeplinite dorințele. E fraudă cât casa şi statul nu face nimic. Avocatul vrăjitoarei Rada Minca a subliniat în fața instanței că vrăjitoria nu este încă în Codul penal. Nu te poate induce o fată în eroare când tu te duci singur la ea. Ea îți spune ce vede în cărți, iar tu te duci și a doua oară și a 99 - a oară să-i dai bani... Întrebată fiind vrăjitoarea de preşedintele completului de judecată dacă nu ar fi fost mai bine să fi existat şi nişte chitanţe pentru aceste servicii vrăjitoarea a spus că este de acord să elibereze chitanţe pentru serviciile sale, însă până la acest moment nu există un cadru legislativ în acest sens. DA! DA! DA! și iarăși DA!

Concluzie

Habar n-am dacă ”prejudiciul” este cel de mai sus. Habar n-am dacă și câți alți parlamentari, oameni de afaceri sau soții de oameni de afaceri (săracele) au mai apelat la "serviciile" celor două vrăjitoare. Viața e prea scurtă ca să-mi pierd timpul căutând astfel de informații. Cert este că ele nu duc lipsă de clienți. Și că mulți dintre cei enumerați de mine mai sus cred că vrăjitoria funcționează. Vadim Tudor: Eu am spus că cine n-are o protecţie divină serioasă, creştină, să nu se bage în jocuri de genul ăsta! Pentru că răul există! La fel cum Mihaela Geoană era sigură că soțul ei a fost "atacat energetic" în timpul dezbaterii finale dinaintea alegerilor prezidentiale.

Îmi pare rău, țara e plină de fraieri. Iar mulți dintre ei sunt înglodați în superstiție (şi nu mă refer aici la cei care trăiesc în cătunuri rupte de lume).

PS. Titlul articolului se referă strict la cazurile prezentate mai sus. Dacă aş avea puterile supranaturale pe care nici vrăjitoarele nu le au (daca le au, le invit sa le dovedeasca blestemându-mă cu ce vor ele), s-ar alege praful şi de ele şi de popii ghicitori în Biblie.

Nu sunt de acord cu cei care spun că aceste "activităţi" ar trebui impozitate. Mai normal ar fi să fie interzise de tot, dacă se doreşte protejarea omului simplu care le poate pica în plasă. Pentru că nu există cazuri în care ele să funcţioneze. Cât despre cei de mai sus (alde Zăvoranu, Mutu, Vadim sau cine mai spun ei că ar fi apelat la distinsele doamne), dacă sunt proşti de băune, nu pot să-i renasc eu încă o dată cu neuroni în plus. Şi parcă nici nu aş vrea...

Christopher Hitchens a murit

2011-12-16T09:06:00.002+02:00

Christopher Hitchens (cei care nu ați auzit de el, aveți Google la dispoziție) a murit ieri într-un spital din Texas la vârsta de 62 de ani. A fost răpus de pneumonie, o complicaţie apărută în urma cancerului esofagian de care suferea și cu care fusese diagnosticat în iunie 2010.

Mare păcat! În mod cert i se va simți lipsa...

Vezi seria de videoclipuri FORA TV: The World According to Christopher Hitchens

VIDEO România: după 22 de ani

2011-12-15T11:51:00.001+02:00

Anul acesta se împlinesc 22 de ani de la Revoluție. Pentru că acești ani au marcat iremediabil perioada copilăriei și adolescenței mele, am încercat să sintetizez în acest video (fără pretenții artistice) unde văd eu că a ajuns România astăzi în pragul anului 2012.

Aproape toate secvențele folosite (circa 90%) le-am selectat din arhiva emisiunii România, te iubesc! (singura emisiune TV pe care o mai urmăresc), pentru că oferă o imagine aproape completă a ceea ce am vrut eu să transmit.

Crezi că un bărbat și o femeie pot să fie doar prieteni?

2011-12-09T12:11:00.007+02:00

Este o întrebare la care se dă de obicei un răspuns tranșant: fie un da, fie un nu categoric. După cum veți vedea în acest reportaj, majoritatea doamnelor și domnișoarelor spun că se poate. Paradoxal, fetele sunt conștiente că amicul lor ar accepta să fie împreună, dacă ele ar propune asta...

Părerea mea este că în cazul unei prietenii strânse, este destul de greu (dar nu imposibil) ca un bărbat și o femeie (vorbesc aici de persoane cu aceeași orientare sexuală) să rămână doar prieteni. Sunt șanse deloc neglijabile ca măcar unul dintre ei (de obicei el) să vrea mai mult de atât odată cu trecerea timpului. Asta chiar și în cazul în care cei doi sunt implicați deja în relații cu alte persoane. Cu atât mai mult dacă atunci când apar probleme acasă, vor avea tendința să se confeseze unul altuia, în loc să-și rezolve problemele cu partenerul de viață. Cu timpul se vor atașa unul de altul, vor simți (în mod fals sau nu) că se înțeleg și se completează reciproc mai bine decât cu iubitul/a și vor sfârși tot împreună... Bineînțeles nu se poate generaliza!

Dar răspunsul meu final ar fi că da, uneori se poate. Și spun asta din experiență.

Crezi că un bărbat și o femeie pot să fie doar prieteni?

Poți să îți motivezi/detaliezi opțiunea lăsând un comentariu.

Un preot: "Iadul este o invenție și religia este despre control"

2011-12-08T15:16:00.010+02:00

Am dat din întâmplare peste acest videoclip încărcat recent pe Youtube în care un preot - vai! american, nu român - spune câteva lucruri cu care se întâmplă să fiu și eu de acord:

"Nu cred că Iadul există. Cred că există viaţă după moarte, dar nu cred că are nimic de-a face cu pedeapsa cruntă. Religia este, dintotdeauna, o chestiune de control al maselor, iar acesta este un lucru pe care puţini oameni îl înţeleg. [...] Aşa că, dacă există Raiul în care eşti răsplătit pentru bunătatea ta, iar Iadul e locul în care eşti pedepsit pentru răutate, atunci obţii un fel de control asupra populaţiei. Aşa că au inventat acest loc înfricoşător şi care îngrozeşte, la propriu, o mulţime de creştini. Iar aceasta nu e decât parte a unei tehnici de control".

"Bisericile au nevoie de oameni imaturi pe care să îi poată controla. Biserica nu vrea ca oamenii să se maturizeze, pentru că nu îi mai poate controla. De-asta credincioşilor li se tot spune "să se nască din nou".. Când te naşti din nou, fie şi în credinţă, eşti tot un copil. Dar oamenii nu au nevoie să renască, oamenii trebuie să crească, să-şi accepte responsabilităţile. [...]

Fiecare biserică susţine că deţine adevărul... Dumnezeu nu e creştin! Dumnezeu nu e evreu sau musulman sau budist.. Toate acestea sunt sisteme create de om pentru a putea înţelege misterul Divinităţii. Nu cred că tradiţiile îl definesc pe Dumnezeu, cred că te ajută să găseşti calea spre El." (Traducere Libertatea.ro)

Dacă găsiți versiunea integrală a videoclipului sau cine este preotul cu pricina, lăsați-mi vă rog și mie un comentariu.

De fapt nu e nimic revelator aici. Ce spune preotul despre Iad și despre controlul maselor este la mintea cocoșului. Nu cred că există modalități mai bune de a controla oamenii, decât băgând Divinitatea în ecuație (care parcă le blochează creierul instantaneu) și exploatând sistematic vinovăția personală. Pentru dovezi, e de ajuns să privești în jur...

Jurnalul Annei Frank - varianta definitivă

2011-11-18T21:20:00.003+02:00

Fiind un "împătimit" al celui de-Al Doilea Război Mondial în general şi al Holocaustului în particular, am plăcerea să vă prezint pentru prima oară în româneşte versiunea definitivă a Jurnalului Annei Frank, tradusă după originalul neerlandez!

Povestea tragică a Annei Frank

Împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani când a intrat în Anexă. A ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi.

Jurnalul Annei Frank (12 iunie 1942 - 1 august 1944)

În 4 august 1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei au fost arestaţi. Pe 3 septembrie, a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile şi bărbaţii s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toţi cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimişi direct la camerele de gazare.

Cei 258 de bărbaţi şi 212 de femei care scăpaseră de prima selecţie au fost dezbrăcaţi, dezinfectaţi, raşi şi tatuaţi cu un număr.

Anne, Margot (sora) şi Edith Frank (mama) au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate la lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

În martie 1945 lagărul a avut o epidemie de tifos, care se pare a omorât 17.000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat şi Anne şi Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte de Anne.

Pe 15 aprilie 1945, trupe britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank, tatăl fetei, a fost singurul care a supravieţuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. Până la moartea sa, pe data de 19 august 1980, Otto a locuit la Birsfelden lângă Basel, dedicându-se publicării jurnalului lui Anne.

Acesta poate fi cumpărat de pe site-ul editurii Humanitas. Luni mă duc şi eu val-vârtej la librărie să-mi revendic exemplarul meu!

VIDEO Wild Carpathia

2011-11-14T09:48:00.015+02:00

În continuarea articolului Top 5 programe internaţionale care au promovat România, vă prezint recentul documentar realizat de canalul Travel Channel - Wild Carpathia pe care îl puteți viziona aici integral. Acesta prezintă sălbăticia României, punând accentul pe istoria Transilvaniei și pe pădurile din munţii Carpaţi, consideraţi unul din ultimele teritorii sălbatice din Europa.

Știa Prințul Charles ce știa când a decis să promoveze România pe plan internațional. Astăzi, populaţia Europei a ajuns la circa 730 de milioane de locuitori. În acest context, conservarea biodiversităţii faunei sălbatice şi menţinerea echilibrului ecologic este un lucru absolut necesar. Mare parte din prădătorii care cutreierau cândva continentul, au fost complet stârpiţi din Europa Occidentală, motiv pentru care se fac eforturi deosebite pentru repopularea acestor areale.

Progresul economic lent al României, lipsa infrastructurii şi prezenţa unor vaste areale sălbatice au dus la nişte statistici incredibile: 30% din întreaga populaţie de carnivore mari a Europei se află pe teritoriul ţării noastre. Este vorba despre urs, lup şi râs. Deţinem în jur de 25% din întregul efectiv de urşi al Europei (circa 4.350 de urşi), 40% din populatia de lupi (2.750) si 25% din exemplarele de râs eurasiatic (1.800 de râşi).

Cum vom reuși însă să menținem această comoară în condițiile în care în fiecare zi, în România sunt rase de pe fața pământului hectare întregi de pădure? România, te iubesc! a arătat amploarea jafului care se întâmplă sub ochii noștri. Parcul Natural Munții Maramuresului, zona Borșa, Valea Țibăului, Suceava, Parcul Natural Putna-Vrancea sunt doar câteva dintre zonele rase de copaci. Marea defrișare este o afacere din care câștigă toată lumea: tăietorii, transportatorii și cei care vând lemnul în țară sau la export.

Practic, în ultimii 20 de ani, România a devenit un imens gater. Legile proaste, corupția și nepăsarea autorităților au făcut ca vinovații pentru acest dezastru să rămână nepedepsiti. Pentru a reface pădurea care s-a tăiat în perioada post revoluționară ne-ar trebui 100 de ani. Și asta, doar dacă în toată această perioadă nu se mai taie nimic...

Ca să sintetizez: Ministerul Turismului sau cel al Mediului nu au nici un merit pentru frumusețea naturală a României. Dacă vor să aibă unul, ar trebui să încerce să facă ceva pentru prezervarea sălbăticiei și să oprească distrugerea pădurilor. Dar cum interesele sunt mult prea mari, așa ceva nu se va întâmpla niciodată. De când am văzut cum a vorbit ministrul Laszlo Borbely cu Alex Dima în reportajul cu defrișările de pădure îmi vine să vomit când îi văd mutra. Și apoi vine și se pozează ipocrit cu cei de la WWF România și îi felicită pentru campania ”Salvați pădurile virgine”, spunând că va merge să viziteze ”personal” locațiile semnalate. Că deh, mai trebuie lucrat și la imagine...

În caz că varianta subtitrată va fi ștearsă, găsiți documentarul integral și pe Trilulilu.

De ce este azi 11.11.11?

2011-11-11T11:34:00.024+02:00

Azi, înainte de ora prânzului omenirea, în înțelepciunea ei, aşteaptă (din motive la fel de înțelepte) o clipă cu totul specială: momentul în care ceasul va arăta ora 11, 11 minute şi 11 secunde, pe data de 11 noiembrie 2011. Se pune întrebarea: ora asta unde anume pe glob? - aici (deși a trecut deja...), în Bangladesh sau în Insulele Moluce? Și de ce este astăzi și nu altcândva 11.11.11?

Predicțiile Babei Vanga, ale lui Nostradamus sau ale lui Sundar Singh sunt acum legate de cifra triplu malefică, data la care este foarte posibil să izbucnească acel razboi mondial de dimensiuni apocaliptice - celebrul Armageddon, anunțat de o stea luminoasă (cometa Elenin), "când lumea, condusă de balaurul masoneriei evreiești va intra în luptă cu forțele altei fiare, care ar fi lumea musulmană", dupa cum spun ”interpreții terifiantei predicții”.

Au apărut numerologii, metafizicienii și ocultistii care ne avertizează că ”azi vom fi martorii unei schimbari majore în conștiința umanității, sau chiar că se va deschide o poartă care ne va arunca într-o altă dimensiune, una superioară.”

Scenarii pentru această zi:

va veni Apocalipsa

Pământul va fi lovit de un asteroid

extratereştrii vor invada planeta

se va deschide o poartă între lumi, iar Pământul va fi transportat într-o altă dimensiune

va fi începutul unei perioade în care planeta va fi devastată de uragane şi de tornade

va debuta o perioadă de secetă care “va usca” tot globul

populaţia mondială va fi martora unei “treziri” pe plan global

va începe o nouă epocă, iar lumea va trăi în armonie.

Trecând peste stupizenia celor de mai sus, haideți să aflăm răspunsul la o întrebare interesantă:

De ce este azi 11.11.11?

Lumea se tot leagă de astfel de date calendaristice uitând probabil că și acestea sunt niște convenții stabilite tot de oameni... Mulți au impresia că înainte de nașterea lui Iisus, era chiar anul 2 î.Hr, apoi anul 1 î.Hr, apoi a venit anul 1 d.Hr și atunci s-a născut Iisus. Și numărătoarea anilor e așa de când e lumea. Ei bine, nu, nu e așa.

Cine a stabilit calendarul actual astfel încât azi să pice data de 11.11.2011? Nu, nu Iisus, nu Sfântul Duh, nu extratereștii, nu Universul... Pentru asta trebuie să ne întoarcem doar până în Evul Mediu când printre puținii europeni care studiaseră matematica se numărau călugării. Ei aveau nevoie de matematică pentru două lucruri: rugăciune şi bani.

Pentru a număra bani, trebuiau să ştie... ei bine... să numere. Pentru a se ruga, trebuiau să ştie ora şi data. Drept rezultat, ţinerea evidenţei timpului era vitală în ritualurile lor. Aveau rugăciuni diferite, ce trebuiau spuse la ore diferite, ziua şi noaptea. Altfel cum ar fi ştiut paznicul de noapte când să-şi scoale confraţii din paturile lor confortabile de paie pentru a-şi începe rugăciunile zilei? Iar fără un calendar exact nu ar fi ştiut când să sărbătorească Paştele. Asta era o mare problemă.

Calcularea datei de sărbătorire a Paştelui nu era o sarcină uşoară, din cauza unei nepotriviri între calendare. Biserica era condusă de la Roma, iar creştinii foloseau calendarul solar roman, care avea 365 de zile (şi ceva). Dar Iisus fusese evreu şi folosise calendarul lunar evreiesc, care are numai 354 de zile (şi ceva). Marile evenimente din viaţa lui Iisus fuseseră marcate în funcţie de Lună, în timp ce viaţa de zi cu zi se desfăşura în funcţie de Soare. Cele două calendare se îndepărtau unul de celălalt şi de aceea era dificil să stabileşti sărbătorile. Astfel, o dată la câteva generaţii un călugăr era desemnat să calculeze datele când avea să cadă Paştele pentru următoarele câteva sute de ani.

Dionysius Exiguus, născut pe teritoriul Dobrogei de astăzi, a fost unul dintre aceşti călugări. În secolul al VI-lea , papa Ioan I i-a cerut să extindă tabelele Paştelui. În timp ce traducea şi recalcula tabelele, Dionysius a făcut câteva cercetări suplimentare; şi-a dat seama că putea să afle data mai mult sau mai puțin exactă în care se presupunea că s-a născut Iisus Hristos. După ce a cochetat puţin cu matematica, a ajuns la concluzia că se află în al 525-lea an după naşterea lui Hristos.

Să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie să vedem cam ce ar fi putut gândi venerabilul călugăr:

Am la dispoziţie două sisteme de datare tradiţionale pe lângă cel inventat de mine. Pe care să-l aleg oare?

Cel inventat de mine pune anul 1 o dată cu naşterea Mântuitorului şi salvatorului nostru;
Al doilea sistem de datare, aflat în folosinţă deja, stabileşte anul 1 pe baza fondării unui oraş care a fost distrus de vandali şi de goţi de mai multe ori (Roma);
Al treilea sistem de datare, şi acesta aflat în folosinţă, se bazează pe data începerii domniei unui împărat care avea nefericita inclinaţie de a-şi menţine în formă menajeria de animale exotice, hrănind-o cu creştini (Diocleţian).

Ce părere aveţi, s-a scărpinat mult în cap dobrogeanul până să aleagă?...

Şi astfel acesta a hotărât ca, de acum înainte, anul naşterii lui Hristos să fie 1 anno Domini sau primul an al Domnului. (De fapt, Dionysius a spus că în ziua de 25 decembrie a anului anterior s-ar fi născut Hristos, dar şi-a început calendarul pe data de 1 ianuarie, pentru a se potrivi cu cel roman.) Anul următor a fost 2 anno Domini, iar următorul 3 şi aşa mai departe.

Bine, a hotărât doar pentru el, pentru că timp de câteva sute de ani nimeni nu i-a băgat în seamă calendarul. Treptat și mult mai târziu a început să fie adoptat pe scară largă de către restul lumii.

Plus că mai exista o problemă: Dionysius a determinat greşit data de naştere a lui Hristos. Sursele concordă atunci când spun că Maria şi Iosif au fugit de mânia regelui Irod, deoarece Irod auzise de o profeţie despre un Mesia nou-născut. Însă Irod a murit în anul 3 î.Hr., cu câţiva ani înainte de presupusa naştere a lui Hristos. Era evident că Dionysius se înşelase; astăzi majoritatea învăţaţilor cred că Iisus s-a născut în anul 4 î.Hr. Dionysius era cu câţiva ani în urmă.

În realitate această greşeală nu este atât de gravă. Când se alege primul an dintr-un calendar, nu are prea mare importanţă care an este ales, atâta vreme cât după aceea totul este logic şi se potriveşte. O greşeală de patru ani este nesemnificativă dacă este comisă de toată lumea în deplin acord, după cum s-a şi întâmplat de altfel.

Așadar, astăzi este 11.11.11 pentru că așa a stabilit un călugăr acum 1500 de ani și pentru că, după sute de ani, lumea i-a adoptat calendarul.

Dar se pare că noi oamenii, cuprinși de auto-importanță, avem ca de obicei impresia că suntem miezul din dodoașcă și că Universul își adaptează Armageddoanele asupra noastră în funcție de convențiile stabilite de noi pentru a măsura trecerea timpului. Că doar Dumezeu ne apară de accidente dacă punem o sută de cruci la retrovizoare, ne ajută să ni se mărite fiicele cu tipi bănoși și chiar să câștigăm la Lotto, nu?

Apropo, cifra 1 știți cum a apărut? Sau de ce am convenit ca reprezentarea a unsprezece unități să fie două cifre de 1 alăturate? Dragilor, nu vă fie frică să vă puneți întrebări! Ignoranța nu este o soluție. Este la fel ca și cu sărbătoarea Crăciunului: lumea are impresia că Iisus s-a născut pe 25 decembrie și că de 2000 de ani sărbătorim Crăciunul, împodobim bradul și vine Moș Crăciun. Cât de greșit!

Doar pentru curioși: ”Povestea lui 1” - un documentar BBC informativ și amuzant, prezentat de Terry Jones

Când botezul îți omoară copilul

2011-11-09T17:00:00.014+02:00

Am urmărit oripilat acum câteva zile cazul bebelușului intrat în stare de șoc după ce a fost scufundat în cristelniță, dar am decis totuși să nu scriu nimic despre asta. Astăzi însă un nou caz mi-a făcut tensiunea să fluctueze: o fetiță de șase săptămâni era să se înece tot în timpul botezului. Preotul a scufundat-o brutal de trei ori în apă, deși părinții protestau, iar bebelușul, scos în sfârșit afară, nu mai respira. Cât primitivism și câtă prostie mai poate exista în țara asta?!

CAZUL 1

Un bebeluș care a fost botezat într-o biserică din București a suferit convulsii după ce a fost scufundat de trei ori în cristelniță. Soțul meu a crezut că Filip s-a înecat cu apă, ca atunci când acasă a înghițit apă la băiță și a tușit, spune Andreea R., mama copilului. La botez însă, a ieșit din apă vânăt și cu ochii bulbucați. N-a mai respirat. Se auzea doar preotul care ne cerea să avem încredere în Dumnezeu, că Filip o să-și revină, dar clipele alea au fost cumplite. Mi s-au părut minute. Filip era alb, fără reacție, povesteste Andreea.

Acestea sunt simptomele șocului apneic, declară Alina Boboc, medic pediatru. Doctorul, care a diagnosticat copilul în urma relatării mamei, vorbește despre absența respirației și spune că aceasta poate duce la stop cardiorespirator și ulterior la moarte în cazul unui nou-născut. Există copii care pot face stop respirator în contact cu apa, afirma Alina Boboc, explicând că nou-nascuții nu au deprinderea de a-și ține respirația: Scufundați până peste cap, ei aspiră apa, care pătrunde în căile respiratorii și ulterior în plămâni.

Imaginile surprinse în biserică au șocat întreaga țară. Deși preotul susține că slujba a decurs în condiții normale, mulți părinți îi contestă tehnica de botezare.

CAZUL 2

Astăzi aflu despre un nou caz la Brașov: Anastasia, o fetiță de șase săptămâni n-a mai respirat după ce a fost scufundată (unde altundeva?) în cristelniță. Fetița a început să miște spasmodic din mâini și nu a mai scos nici un sunet. Au fost momente îngrozitoare pentru părinții disperați și rudele venite la botez. Noroc cu unul dintre invitați, care avea noțiuni de prim ajutor. Bebelușul înghițise apă și avea căile respiratorii blocate. A avut nevoie de resuscitare și chiar de intervenția unui echipaj SMURD, ca să fie salvată la limită.

Părinții susțin că i-ar fi spus preotului să nu bage bebelușul cu capul în apă, dar el ar fi refuzat pe motiv că acesta este ritualul. Preotul ne-a spus că nu avem credință. Adică cum?! Dacă suntem în biserică, simplul fapt că suntem acolo ne salva copilul?!", a spus bunica fetei.

CAZUL 3

Se pare că pentru bebelușul care a murit anul trecut în Moldova în timpul botezului nu a contat prea mult că era în biserică. Din neatentie, imprudență sau prostie, preotul nu i-a acoperit fața, ca să-l fereasca să nu înghită apă. Potrivit martorilor, preotul ţinea copilul de gât şi l-a cufundat de câteva ori în cristelniţa cu apă. După ce au observat că ceva este în neregulă, oamenii au dus băieţelul la punctul medical din localitate, dar era deja prea târziu.

CAZUL 4

O nenorocire asemănătoare s-a petrecut și în 2009 în localitatea sibiană Haşag. Un băieţel de şase săptămâni a murit la scurt timp după ce a fost botezat. Micuţul a fost scufundat de preot în cristelniţă de două ori şi, după ce a fost pus pe masă, a început să se învineţească. Ulterior, copilul a intrat în stop cardio-respirator.

Disperaţi, părinţii au chemat ambulanţa, care l-a transportat la spital. În ciuda eforturilor medicilor, copilul a decedat. Chiar dacă iniţial l-a acuzat pe preot de neglijenţă, pentru că l-ar fi băgat pe copil cu capul în apă fără să îi pună mâna pe gură, familia nu a depus plângere împotriva acestuia. Raportul medico-legal a arătat că nou-născutul a murit din cauza unei marformaţii pulmonare.

CONCLUZII

Nu dezbat acum prostia de a boteza pe cineva într-o anumită religie din oficiu doar pentru că s-a întâmplat să se nască în acea religie. Dar dacă tot este botezat un copil de câteva săptămâni, de ce trebuie trimis să prindă pești pe fundul căzii? Dacă preotul îl scufundă parțial sau doar îi toarnă apă pe creștet, Dumnezeu va zice ”ăsta nu e botezat pe de-a-ntregul, i-au rămas călcâiele afară, deci nu s-a îmbibat 100% cu Duhul Sfânt” ? Așa funcționează treaba???

Poate în cazurile de mai sus, copiii nu au murit strict din cauza scufundării în apă. Știu că bebeluşii au propriile mecanisme de apărare şi nu se pot îneca aşa de uşor. Dar problema nu este atât de simplă: nu trebuie să uităm că au doar câteva săptămâni/luni, sunt fragili, poate s-au născut prematur, pot avea afecțiuni de care părinții habar n-au, pot intra în șoc termic! Este o prostie și dovadă clară de primitivism faptul că bisericile răsăritului rămân - nu întotdeauna, dar de multe ori - (în mod stupid) ancorate în tradiția botezării prin scufundare chiar și în cazul copiilor mici.

Presupunând că o să-mi botez vreodată copilul, dacă îi spun clar preotului în română plus în alte trei limbi de circulație internațională și în limbajul semnelor (mai ales că eu îl și plătesc) să îl ude doar pe creștet și el îl scufundă cu totul în apă (”că așa e ritualul”), îl iau pe popă de după ceafă și îl bag cu capul în cristelniță până îi dă Duhul Sfânt pe dinafară. Și dacă nu involuează repede în amfibian, nu-l văd bine. Apoi să aibă el încredere în Dumnezeu că-l salvează pentru că e în biserică....

Incredibil cum ne omorâm copiii în rahaturi de ritualuri primitive!

VIDEO Interviu de angajare în epoca de piatră

2011-11-06T21:29:00.002+02:00

"Unde te vezi peste 15 luni pline de acum înainte?” De-a lungul sutelor de mii de ani, multe lucruri au evoluat pe Terra. Altele însă nu. Unul dintre acestea este interviul de angajare cu întrebările și răspunsurile lui stereotipice cu tot...

Dacă v-a plăcut, pe lângă The origins of job interview, aveți în playlist-ul de mai jos alte șase episoade:

The origins of small talk
The origins of acceptance speeches
The origins of baby names
The origins of teenagers
The origins of alcohol
The origins of art criticism

Este vorba despre show-ul lui Alexander Armstrong si Ben Miller (cei mai în vogă comici britanici) difuzat de canalul BBC One.

Lista completă a taxelor, impozitelor şi accizelor bisericeşti 2012

2011-11-03T16:21:00.005+02:00

O dată cu venirea toamnei a început și noul an bisericesc, prilej cu care au fost revizuite și onorariile percepute pentru diversele servicii divine sau, după caz, mai puțin divine. Iată care sunt acestea:

Cununii

Căsătorie de probă - 1.100 lei
Căsătorie de interes - 1.500 lei

Taxă de vreme urîtă afară - 250 lei
Taxă de vreme frumoasă - 300 lei
Taxă de vreme frumoasă cu raze de soare, vînticel plăcut şi curcubeu - 350 lei

Mireasă tinerică - 150 lei
Mireasă bătrîioară- 200 lei

Doar partea cu coroanele şi învîrtit în jurul altarului - 450 lei
Naşă mare furnizată prin amabilitatea BOR - 60 lei

Pupat icoane cu sfinţi importanţi - 100 lei buc.
Pupat icoane cu sfinţi secundari şi asociaţi - 45 lei buc.

Peste 5 invitaţi - 200 lei
Între 5 şi 8 invitaţi - 250 lei
Peste 8 invitaţi - 330 lei

Lasere, fum, jocuri de lumini - 400 lei
Extra tămîie - 20 lei bulgărele
Dat din cădelniţă 1-10 ori - 220 lei
Dat din cădelniţă 10-20 ori - 250 lei
Extra cădelniţă - 40 lei pe pendulare

Sobor live - 450 lei
Sobor playback - 300 lei

Botezuri

Botez copil nou născut - 500 lei
Botez copil bătrîior - 700 lei
Suprataxă copil supraponderal - 50 lei

Acoperit căi respiratorii copil - 40 lei
Fără acoperire căi respiratorii - 20 lei
Apă călduţă şi curată în cristelniţă -30 lei
Apă refolosită de la robinet - 10 lei

Scăldat copil cu totul - 150 lei
Băgat copil doar cu vîrful în apă - 5 lei
Stropit copil cu pistolul cu apă - 2 lei

Topping mir - 4 lei
Ulei parfumat - 5 lei
Ulei de gătit - 2 lei
Taxă gemeni - 200 lei

Înmormântări

Slujbă înmormîntare cu decedat - 800 lei
Slujbă înmormîntare fără decedat - 500 lei
Slujbă prin corespondenţă/telefon/Skype - 300/350/500 lei

Menţiune "la loc cu verdeaţă" - 40 lei
Menţiune "ţărînă din ţărînă" - 30 lei
Mențiune "la dreapta Tatălui"- 80 lei

Slujbă cu sfîrşit optimist şi fericit - 100 lei
Slujbă cu sfîrşit - 80 lei

Exorcizări

Exorcism de tip O-TV (neacceptat de canoane)

Exorcism clasic - 2.000 lei
Exorcism cu finalizare - 2500 lei
Exorcism de tip "Tanacu" - 200 lei
Efecte speciale în plus - 100 lei

Exorcism demon major atestat bisericesc - 2500 lei
Exorcism demon cu experienţă/ legiune demoni - 3000 lei
Exorcism demon minor neatestat bisericesc - 1900 lei
Atestare demon - 600 lei

Sfințire bunuri lumești

Sfinţire imobil nou - 20 lei/m pătrat
Sfinţire imobile vechi, blocuri vechi - 30 lei/m pătrat
Sfinţire vilă - 5.000 lei, PROMOŢIE!!!
Sfinţire anexă/ garaj/ boxă bloc - 10 lei/m pătrat
Sfinţire coteţ - 5 lei

Sfinţire autoturism mai vechi de 5 ani - 500 lei
Sfinţire autoturism mai nou de 5 ani - 300 lei
Sfinţire autoturism peste 2.000 cm cubi - 800 lei

Pentru iertarea păcatelor

Spovedanie long/medium/short - 50/40/30 lei
Împărtăşanie - 80 lei
Ultima împărtăşanie - 100 lei
Împărtăşanie vin doagă/ Prince Mircea/ Bordeaux , şampanie - 10/30/100 lei

Iertare păcate - 150 lei
Iertare păcate medii - 200 lei
Iertare păcate grave (crimă, pornografie, sex premarital, lumbago, skandenberg) - 500 lei

Rezervare loc pe lumea cealaltă

Rezervare loc Rai - 15.000 lei
Rezervare loc Rai fără scaun - 14.000 lei
Rezervare loc Purgatoriu - 8.000 lei
Rezervare ghena iadului, veşnicie - 500 lei/veşnicie

TARIFE SPECIALE PENTRU CREDINCIOȘII STRĂINI - Click pe imagine pentru a mări

via Academia Cațavencu

Vineri, observații astronomice Luna + Jupiter

2011-11-02T22:52:00.001+02:00

Vineri incepand cu ora 20:00 va invitam pe platoul Salii Sporturilor din Cluj pentru o odisee spatiala. Vom calatori pe Luna si pe Jupiter, intocmai ca eroii lui Stanley Kubrick din "2001: O odisee spatiala". Vom observa, printre altele, craterul Clavius, o mare selenara-Mare Imbrium, munti selenari- Apeninii si Alpii, si o falie spectaculoasa de peste 100km: Rupes Recta! Fanii lui Jupiter vor avea ocazia sa revada Marea Pata Rosie si trecerea satelitului Europa peste discul planetei-mama.

Ce vedem pe Lună?

Incepem calatoria noastra in Marea Ploilor, sau Mare Imbrium, nume dat in secolul al XVII-lea de catre astronomul italian Riccioli unei campii selenare cu un diametru de peste 1000 km.

Mare Imbrium este flancata de catre doua lanturi muntoase. In nord avem Alpii selenari, cu craterul Platon (101 km diametru). Forma sa ovala se datoreaza unui efect de perspectiva, el fiind de fapt circular. In sudul marii se ridica Muntii Apenini, in capatul carora gasim craterul Eratostene (58 km) cu un varf central.

Coborand de-a lungul terminatorului lunar, curba care separa partea luminata de partea obscura a satelitului nostru natural, ajungem in dreptul Rupes Recta. In anumite zile din luna, lumina ce cade pe falia de 110 km o face sa para o prapastie in toata regula, dar de fapt panta ei este una domoala, cu inaltimi de sub 300 metri.

In emisfera sudica vom gasi giganticul crater Clavius (225 km). Atat de mare, incat puteti sa numarati craterele din interiorul sau.

Ce vedem pe Jupiter?

20:45 Vedem tranzitul Marii Pete Rosii pe Jupiter, un uragan de 25.000 km diametru, adica de doua ori cat Pamantul!

22:01: Inceputul trecerii satelitului Europa peste discul lui Jupiter

22:20: Vedem cum apare si umbra satelitului Europa pe discul lui Jupiter

Despre film

"2001: O odisee spatiala" este un film science-fiction celebru din anul 1968. Filmul abordeaza teme precum evolutia umana si tehnologia, inteligenta artificiala, si viata extraterestra, o buna parte din actiune desfasurandu-se pe parcursul unui zbor cosmic spre planeta Jupiter. Echipajul urmareste un mesaj codificat transmis in directia lui Jupiter de catre un monolit extraterestru descoperit pe Luna.

Scris de Dan Uza - Astroclubul Borealis

Calendarul Științific National Geographic 2012

2011-11-02T15:52:00.004+02:00

"Timp de mii de ani, oamenii au încercat să afle câte-n lună și-n stele, ce sunt vulcanii, fulgerele, cutremurele, de ce cade mărul din pom, să înțeleagă diversitatea animalelor și misterul vieții. Iar noi suntem acum privilegiații care culegem roadele aproape coapte: în ultimele decenii, progresele extraordinare ale fizicii, biologiei, geologiei, antropologiei ne dau tot mai multe răspunsuri. Iar din ele se desprinde imaginea unei lumi coerente și remarcabil de armonioase. Spectacolul științei este unul dintre cele mai fascinante.” (Cristian Lascu, Nat Geo România)

Click pe imagine pentru a mări

Pe 2 noiembrie, 1815 s-a născut George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne. Află ce s-a întâmplat în fiecare zi a anului din Calendarul Științific NG 2012, pe care-l primești cadou cu revista NG din noiembrie. Preluând formatul calendarelor ortodoxe, acesta a fost elaborat de prietenii de la Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR), organizație dedicată educației științifice și gândirii critice.

Cei care au contribuit la strângerea informațiilor care au fost incluse în calendar sunt: Armand Covy, Andreea Catrinescu, Anca Mihai, Vlad Dorin, Andrei Kiper. Mulțumiri!

Îl găsiți în format PDF aici.

Imaginea anului în România?

2011-10-31T14:33:00.001+02:00

Imagine: Sebastian Marcovici

Știți zicala ”uneori o imagine face cât o mie de cuvinte”? Rar am găsit o potrivire mai bună pentru acest clișeu decât în fotografia aceasta de la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Șaguna! Cred că exprimă perfect ceea ce este România și de ce ne merităm soarta. Dar la urma urmei, fiecare înțelege ce vrea sau ce poate din ea...

De ce gelozia este o prostie

2011-10-25T17:32:00.012+03:00

Am observat că vă plac articolele (puține deocamdată) despre dragoste, sex și relații. Așa că m-am gândit să vă prezint astăzi părerea mea personală despre gelozie (cu argumente cu tot). Deși mi-e în mare parte străină pentru că, din fericire, viața nu mi-a dat ”motive” (de fapt nu mai cred că există astfel de "motive" ), gelozia a fost întotdeauna fascinantă pentru mine, probabil datorită dramelor la care poate duce.

Atât din experiența de viață, din relațiile celor din jur, din cărțile citite, cât și punându-mă în locul sexului opus, am ajuns la o concluzie: gelozia este una dintre cele mai puțin atractive trăsături pe care un om le poate avea. Nu contează cât este de justificată – îți va scufunda vaporul de fiecare dată. Îmi amintesc de o prietenă care se culca cu un alt tip în timp ce era implicată deja într-o relație. Ei bine, mi se plângea despre cât de gelos era prietenul ei pe ceilalți tipi. Mai citește o dată – se plângea că prietenul ei o suspecta de ceva ce era adevărat! Avea tot dreptul să fie gelos. Și totuși...

Când doi oameni încep o relație împreună (și nu decid de comun acord că vor una deschisă), ar trebui să fie de la sine înțelese câteva lucruri: se iubesc, se respectă reciproc și au încredere deplină unul în celălalt. Și... nu se înșală!

Cum poți să te asiguri că nu ajungi în situația de a fi înșelat? Nu poți. Poți doar să caști ochii când te implici sentimental cu cineva. Există unele situații speciale care vor duce sigur la înșelat (restul pot fi prevenite oarecum), cum ar fi un caracter slab al partenerului sau posibile probleme psihologice care îl/o forțează să aibă nevoie de atenție, recunoaștere sau dramă. Această dorință de atenție îl/o pot face să flirteze ușor cu alte persoane, chiar dacă este într-o relație cu tine. Nu e necesar să se culce, ci doar să se atașeze treptat de altcineva, în timp ce relația voastră se răcește, până când într-o zi te anunță senin/ă că s-a sfârșit, dar ți-a spus ”din timp” pentru că nu vroia să te înșele. Nu va sesiza probabil că înșelatul a apărut încă din momentul în care a început să răspundă avansurilor altcuiva.

Așa că ar fi bine să fii sigur de caracterul partenerului înainte să te implici emoțional. Și atenție – dacă a mai înșelat înainte, foarte, foarte probabil o va face din nou. Poate nu pe tine, dar fi pregătit/ă pentru această posibilitate, și acceptă-o. Dacă îți este fidel/ă, cu atât mai bine. Altfel înseamnă că nu era demn/ă de atenția, afecțiunea și timpul tău. Sigur vei găsi pe altcineva mai bun.

Fiind eu însumi un reprezentant al genului masculin și ca să nu tot scriu ”el/ea”, voi vorbi în acest articol din perspectiva bărbaților (deși asta nu înseamnă că femeile sunt mai puțin geloase, ba chiar trăiesc sentimentul mult mai intens). Așa că doamnelor, rugămintea mea este să ”inversați” mental situațiile descrise în care eventual vă regăsiți.

DE CE NU TREBUIE SĂ FII GELOS?

Vreau să lămuresc un lucru: nu cred e vina bărbaților că se dau la prietena ta (deși eu unul nu aș face acest lucru cu o fată aflată într-o relație), e vina ei dacă le răspunde la avansuri și nu știe/nu vrea să îi pună la punct! Dacă ea ia atitudine, dar el insistă devenind agasant/agresiv, atunci și doar atunci e de datoria ta să intervii și să-l faci să-ți muște vârful pantofului.

Gelozia se naște din insecuritate. De ce apare această insecuritate? Pentru că toată fericirea ta vine de la parteneră. Nu vrei ca ea să vorbească cu alți tipi de frică că va fugi și îți vei pierde sursa de fericire. Când o fată detectează că un băiat este gelos este ca și cum i-ai spune: ”Hei mă simt inferior față de acei tipi cu care vorbești.” Și această lipsă de încredere în tine, o face pe fată să nu aibă nici ea atât de multă încredere în tine. Și începe să se întrebe dacă iarba nu e cumva mai grasă pe alte pășuni. Pentru că atunci când acționezi din gelozie, e ca și cum ai lăsa să se vadă că nu ești persoana care credea ea că ești. Așa că dă-i drumul. Imaginează-ți privirea dezamăgită de pe fața ei. Pentru că asta simte când un bărbat devine gelos și nesigur. Este dezamăgită pentru că nu ești bărbatul sigur pe tine care ai părut că ești. Gelozie egal insecuritate.

Hai să ne imaginăm următoarea conversație telefonică între tine (Prințul) și, desigur, Prințesă:

EA: Hei, Prințule, sunt eu Prințesa.

TU: Salut! Mersi că ai sunat înapoi. Tocmai mă gândeam la tine. (fericit și optimist)

EA: Te-aș fi sunat aseară, dar am fost la o cină. Hei, mersi pentru clipul cu pisici de pe mail, a fost haios! (Notează că Prințesa nu dezvăluie sexul persoanei cu care a ieșit)

TU: Cină? Ah. OK. Mda, îmi pare bine că ți-a plăcut acel filmuleț.” (Dezamăgirea și teama încep să se strecoare în vocea lui. Oare cu cine a ieșit? Dacă se culcă cu el?)

EA: Da, l-am trimis și unei prietene, care s-a prăpădit de râs când l-a văzut.

TU: Deci... cu cine ziceai că ai ieșit la cină?

EA: Doar cu o cunoștință din alt oraș (tot nu dezvăluie dacă a fost un bărbat sau o femeie; începe să devină un pic suspicioasă și rece).

TU: Aaa.

EA: Ce e în neregulă Prințule?

TU: Deci,... a fost un alt tip?...

ARGHHH! Cât de penibil! Nici nu mai e nevoie să auzi restul conversației pentru a-ți da seama cum continuă mai departe. O reacție de gelozie este întotdeauna o coborâre a ștachetei.

Cea mai bună modalitate pentru a te ocupa de astfel de situații? Ignoră-le! Nici măcar nu începe să te întrebi cu cine este sau ce face în lipsa ta. Dacă ți-ai fi menținut atitudinea happy și ai fi ignorat mențiunea cinei, ai fi trecut testul. Dacă Prințesa va aduce vorba din nou despre asta (ceea ce va face dacă încearcă să te testeze), nu numai că o vei ignora, ci îi vei hrăni curiozitatea spunând ceva de genul, ”Tare! Se pare că ai avut parte de o cină minunată. Așa că hai să vedem cum poți să te distrezi și mai bine cu mine – în acest week-end.”

Numai când transformi aceste lucruri într-o competiție, devin o competiție. Dacă te concentrezi pe cineva care încearcă să ia ceva de lângă tine, privești situația din unghiul greșit. Trebuie să fii bărbatul sigur pe tine de care ea are nevoie, și asta înseamnă că niciodată nu ești amenințat de provocările din afară. Când ești gelos și te simți amenințat, te aperi și se duce totul pe râpă.

Greșeala ta majoră: nu trebuie ca fericirea ta să depindă exclusiv de ea. Ești bărbat sau legumă? Trebuie să fi sigur pe tine, puternic, cu stimă de sine ridicată , dar în același timp prietenos și glumeț. Trebuie să ai viața ta, planurile tale și să lupți pentru ele. Nu îți învârți tot universul în jurul ei! Nu îți pierzi vremea cu gelozii, suspiciuni, luări la rost samd.

Întotdeauna vor exista tipi mai frumoși, mai bogați, mai potenți (știu, știu, poate mai rar...) decât tine! Dar pe tine nu te interesează și nu dai doi bani pe ei. Pentru că ai propria ta viață, ești propriul tău șef, și trăiești în propria ta realitate în care ai invitat-o și pe ea să facă parte. Așa că privește treaba în felul următor: dacă ea pleacă, nu se sfârșește lumea. Sunt atâtea alte fete drăguțe și inteligente în jurul tău și care nu pică la orice tentație. Pierderea este a ei, nu a ta. (Cred că nu mai trebuie să specific, se aplică și în situația inversă!)

CE SĂ FACI CÂND FLIRTEAZĂ CU ALTUL

Apropo, probabil te întrebi ce ar trebui să faci în situația în care prietena ta răspunde avansurilor sau este prea prietenoasă cu alți tipi. Ei bine, cel mai prost lucru pe care l-ai putea face (ironic, nu-i așa?) este să încerci să o oprești să facă acest lucru. Cel mai bun mod de a contracara un astfel de comportament este de a spune:”Distracție plăcută!” cu un ton de indiferență completă atunci când îți spune că iese cu un alt tip la o cafea. Nu trebuie și nu are de ce să te bâzâie acest lucru.

Și nu procedezi ca și Alan după ce ea pleacă :))

Între timp vorbește și tu cu alte fete. Asta aruncă zarurile spre tine astfel încât ea va fi cea care se va îngrijora dacă o vei părăsi pentru altcineva. Un om sigur pe sine nu este posesiv sau gelos pentru că nu este needy.

Hai să luăm un exemplu: tu și cu Prințesa savurați un cocktail într-un local. Vă distrați, râdeți, faceți mișto de pupezele dezbrăcate de la TV. Din senin apare Prințul Și-Mai-Și și începe o conversație cu voi, evident făcând avansuri Prințesei.

”-Știu ce vrei să spui” se bagă în seamă Prințul Și-Mai-Și, ”cu cât este mai despuiată, cu atât are mai mari șanse să ajungă asistentă la Capatos.”

”-Daaa,” intervine Prințesa chicotind ”și cum se împiedică săracele prin platou...” Hi-hi-hi și ha-ha-ha!

Făcând toți trei glume o perioadă pe acest subiect, devine evident că Prințul-Și-Mai-Și urmărește să facă progrese cu Prințesa, și (important!) aceasta se simte bine și îi răspunde la avansuri. (Altfel el trebuie să meargă de acolo spre nord privind spre sud). În acest moment, cei mai mulți bărbați ar intra în defensivă, și gelozia lor ar izbucni.

Revin din nou la Alan (este prototipul perfect, deși forțat pentru oamenii nesiguri pe ei)!
(vezi primele trei minute din episod):

Vezi mai multe peTeava.ro

Dar tu nu procedezi ca și Alan, pentru că știi ce ai de făcut.

Șoptești în urechea Prințesei: ”Cred că voi doi faceți un cuplu drăguț. Ar trebui să îi iei numărul. ” Spui acest lucru cât se poate de serios și sincer, și nu ca o reacție de gelozie sau de furie.

După alte câteva minute de chat poți să le spui: ”Hei, trebuie să dau un telefon urgent. Mă întorc imediat. Să fiți cuminți, copii!”. În timp ce te ridici îi împingi ușor umărul Prințesei spre el, făcându-i sugestiv cu ochiul.

Dai un telefon aiurea, mergi până la baie, treaba ta.

Te întorci după câteva minute la masă și îl auzi pe Prințul-Și-Mai-Și lăudându-se cu mașina, banii, mușchii, următoarea operație de mărire a, sau ce i se pare lui că îl face mai bengos. Te uiți amuzat cum își dezvăluie banalitatea și sărăcia imaginației (la fel ca majoritatea tipilor cool) . Poți citi în ochii Prințesei că și ea observă acest lucru.

După câteva minute, aceasta sugerează să plecați de acolo și să mergeți într-un loc mai ”privat” (Dacă nu face acest lucru, îl faci tu). Îi spui Prințului Și-Mai-Și ”Mi-ar plăcea să stăm să mai sporovăim, dar doamna și cu mine avem ceva... treabă în doi altundeva. Pa!”

Ce ai făcut tu aici a fost că ai îndepărtat-o puțin pe Prințesă de tine când ai sugerat că i-ar sta bine cu Prințul Și-Mai-Și, demonstrându-ți astfel siguranța de sine și faptul că viața ta nu ajunge astfel la final. Dacă ai fi făcut această sugestie cu un ton puțin mai enervat, ai fi riscat să obții efectul opus asupra ei.

Când Prințesa a primit libertatea de a face orice alegere vroia (și asta vrea să simtă orice femeie de la un bărbat), a răspuns observând cum Prințul Și-Mai-Și este doar un altul dintr-o mulțime. A simțit dintr-o dată o atracție renăscută pentru tine, în parte pentru că TU ai fost cela care a îndepărtat-o PUȚIN, și acum se simte liberă să te atragă înapoi.

Atenție: tu nu trebuie să simulezi acest comportament. Chiar trebuie să fii atât de sigur pe tine! Când ai lăsat-o cu tipul, nu te-ai dus la baie să te apuci de plâns îngrijorat că poate o pierzi. Puteai să o pierzi? Da! Dar dacă ea alege să flirteze cu un alt tip (mai ales de față cu tine), asta spune multe despre ea. Înseamnă că oricum nu e pentru tine, amice! Și va face probabil la fel și cu el. Deci nu pierzi nimic.

Vezi diferența aici? Dacă acționezi din frică și gelozie, pierzi. Dacă acționezi sigur pe tine și cu confidență, câștigi. Dar aceste comportamente nu trebuie simulate, trebuie să devină un stil de viață pentru tine. Implică-te în proiecte personale, ocupă-te de hobby-urile tale, fii pasionat de ceva, devino lider, expert într-un domeniu care îți place. Nu pierde vremea, viața este prea scurtă ca să fie irosită cu gelozii pentru oameni care nu merită.

"Prietenii" ei de sex masculin (majoritatea doar lapte și miere pentru că urmăresc mult mai mult de atât) sunt o amenințare numai dacă nu ești sigur pe tine și încrezător în valoarea și puterea ta.

Trebuie să înțelegi că :

- Sunt atâtea femei în lume încât nu vei avea timp să le întâlnești pe toate. Niciodată nu îți face griji cu privire la cea care a decis să plece de bună-voie.

- Succesul nu este limitat. Este treaba ta să îți miști fundul și să ți-l revendici pe al tău, nu să stai să îți plângi de milă.

- Dacă îți petreci timpul încercând să te aperi mai degrabă decât să ataci, nu vei ajunge nicăieri.

- Nu poți fi motivat pozitiv de teama de eșec. Un alfa este motivat mai mult de promisiunea de câștig. Nu uita că uneori o femeie îți va testa siguranța ca să vadă cum reacționezi în situații care l-ar face pe un bărbat gelos.

Singura soluție la problema geloziei este să nu fi gelos deloc. Nu contează dacă flirtează cu fiecare tip pe care îl cunoaște. Și adevărul e că dacă ea vrea să flirteze cu alți tip – sau să facă mai mult de atât – tu nu poți să o oprești. Dacă este o fată atractivă, poate avea o armată de tipi care așteaptă să le ofere atenție. Gelozia ta patetică nu o va opri să facă ce dorește.

Este important să-i lași unei fete libertatea de care are nevoie. Arată-i că ai încredere în ea (și trebuie să ai încredere în ea sincer) și va vrea să-ți câștige încrederea. Probabil și tu ai prietene cu care nu te culci, dar mai discuți ocazional. Așa că, dacă dorește să iasă cu prietenii ei bărbați, nu protesta. Uneori eu chiar le încurajez să facă acest lucru, pentru că am observat că acest lucru face relația mai trainică.

Dacă ți-e greu să nu fii gelos, ai nevoie de un pic de practică. După un timp sigur vei scăpa de acest sentiment. Astfel vei deveni mult mai atractiv pentru ea și relația ta va fi mult mai puțin stresantă. În adâncul ei, o femeie știe că un bărbat care nu se simte amenințat sau nu este gelos, ARE CEVA – ceva ce ea va vrea să experimenteze. Doamnelor, dați-mi de știre dacă mă înșel!

Când recenzorii completează ce au chef

2011-10-24T10:38:00.011+03:00

Un comentariu de pe Arhiblog.ro, la articolul ”Luptăm și noi puțin împotriva întunericului religiei?”:

”Frate, a trebuit să ne certăm cu cenzorul ca să ne treacă atei. Discuția a fost de-a dreptul mirobolantă. Era un nene care oricum completa chestionarul singur, își răspundea singur la întrebări, etc.

El: religia – ortodoxă (bifează)…

Eu: atee

El (blocat): poftim?

Eu: te rog frumos să ștergi ortodoxă și să treci atee

El: păi nu pot, că e complicat…etc.

Eu: atunci ia un nou chestionar și completează-l din nou

El: doamnă, dar nu se poate așa ceva, cum sa fiți atee

Eu: nu văd cum este asta problema ta

El: păi e păcat, că dumnezeu e mare…etc.

Eu: amice, eu am depășit etapa prietenilor imaginari când aveam 10 ani. Te rog frumos trece atee sau sun acum la centru și reclam că mă obligi să completez chestionarul cu ce ai tu chef.

În momentul ăsta a făcut așa o față că ai fi zis că sufrageria noastră miroase puternic a pucioasă iar nouă ne crescuseră brusc coarne.

Asta s-a întâmplat ieri pe la 5. Azi de dimineață la ora 9 (când eu dormeam evident, lucrez noaptea) sună la ușă popa de cartier să mă ia la rost cum îmi permit să mă declar atee fiind în parohia lui și ca să vin la biserică, să-mi explice el cum e cu religia.”

Oare câți or mai fi de ăștia prin țară? Și cine le-a făcut instructajul? A trecut și pe la mine recenzorul ieri, dar din fericire nu a ținut cu tot dinadinsul să mă mântuiască forțat. Nu îmi fac iluzii, oricum BOR va primi alte căruțe de bani de la stat, care se vor alătura celor donați din pensiile mizere ale bătrânilor care nu au cu ce trăi de pe o zi pe alta.

Și uite-așa se ajunge ca într-un oraș cu 5.500 de oameni, precum Ghimbav din județul Brașov, în care nu există nici măcar o creșă de stat, o grădiniță cu program prelungit, o policlinică sau un azil pentru bătrâni, să fie ridicată o biserică de 1 milion de euro.

Cu ochii-n patru - Averea bisericii

42 de modalități pentru a schimba lumea celor din jurul tău

2011-10-20T11:55:00.007+03:00

Miliarde de oameni au rămas fără cuvinte văzând clipul în care o fetiţă de numai doi ani este lovită de o maşină care trece cu roţile peste ea, apoi din nou călcată la propriu de o alta. În următoarele minute 18 oameni au trecut pe lângă copilul întins într-o baltă de sânge. Abia trecătorul cu numărul 19 s-a oprit să vadă ce e cu micuţa.

Am ales să nu încorporez aici videoclipul. Dacă insistați să îl vedeți , acesta este linkul.

Mi-e imposibil să înțeleg de unde atâta indiferență? Mai ales că a fost vorba despre o situație care nu prezenta absolut niciun pericol pentru salvator. Cât de greu poate fi să sari în ajutorul semenului tău într-o astfel de situație?

Pe lângă nepăsare și egoism, stresul și grijile cotidiene parcă ne transformă într-un fel de zombi care umblăm pe stradă cu fețele triste, cu capul aplecat, cu umerii ”împovărați” de multitudinea problemelor de zi cu zi, orbi și surzi la tot ceea ce se întâmplă în jur. Uităm să facem lucruri mărunte pentru cei de lângă noi. Și nu mă refer aici doar la cele evidente (precum în cazul de mai sus)... Asta pentru că nu realizăm cât de mult ne-ar plăcea ca alții să facă așa ceva pentru noi.

Este atât de simplu! Făcând un lucru drăguț pentru cineva vei schimba lumea. Poate nu întreaga lume, dar lumea lor cu siguranță!

1. Zâmbește când privirea ți se intersectează cu a altcuiva.

2. Ține ușa deschisă pentru persoana din spatele tău.

3. Curăță hainele pe care nu le mai porți și donează-le cuiva care are mai multă nevoie de ele.

4. Trimite flori unei persoane dragi ție.

5. Donează sânge.

6. Oferă-te voluntar, ajută-i pe alții.

7. Iartă pe cineva.

8. Împărtășește-ți talentele cu cineva.

9. Interesează-te de cineva care pare singur.

10. Prezintă-te. Fă-i pe noii colegi de clasă sau de serviciu să se simtă bineveniți.

11. Spune-le profesorilor tăi că fac o treabă minunată și că apreciezi ceea ce te-au învățat.

12. Cere opinia sau sfatul cuiva.

13. Adu prăjituri la serviciu pentru colegi.

14. Oferă locul tău cuiva în autobus când nu mai există altele libere.

15. Lasă pe cineva care are doar câteva articole în coș, în fața ta la casierie.

16. Răspândește veștile bune.

17. Repetă un lucru drăguț pe care l-ai auzit despre altcineva.

18. Reține numele persoanelor și adresează-li-te corespunzător.

19. Înlocuiește ceea ce ai folosit. De exemplu umple imprimanta cu hârtie după ce ai terminat de printat.

20. Împarte-ți umbrela cu cineva pe o zi ploioasă.

21. Adoptă un animal.

22. Lasă pe altcineva să ia ultima felie de pizza sau ultima prăjitură.

23. Împrumută cuiva o carte care te-a ajutat cândva și crezi că o să-i fie și lui de folos.

24. Oferă fără să aștepți ceva înapoi.

25. Fii parte a ceva în ce crezi cu adevărat. Cei din jur vor remarca entuziasmul tău.

26. Ridică moralul cuiva drag ție spunându-i ce lucruri iubești la el/ea.

27. Îmbrățișează un prieten. Arată-i cât de important este pentru tine.

28. Dacă cuiva la care ții îi place ceva (ciocolata cu căpșuni, cărțile de dragoste etc), oferă-i-le atunci când se așteaptă mai puțin.

29. Observă și ascultă oamenii fără să-i să îl judeci.

30. Dansează cu cineva care nu a fost cerut de nimeni și stă deoparte.

31. Nu fi așa de serios tot timpul.

32. Evită cu orice preț lăcomia, mânia și ignoranța.

33. Ajută-i pe alții să învețe să devină independenți.

34. Oferă-le oamenilor spațiul de care au nevoie.

35. Exprimă-ți recunoștința față de persoanele care îți fac viața mai ușoară și mai frumoasă.

36. Spune-i cuiva că îl/o iubești.

37. Nu fuma lângă alții fără permisiunea lor.

38. Oprește-te să ajuți pe cineva aflat la ananghie.

39. Contribuie cu timp, idei sau măcar cu ascultat la pasiunile altor oameni.

40. Acceptă oamenii așa cum sunt.

41. Elimină cuvintele ”ură”, ”nu pot” și ”nu vreau” din vocabularul tău.

42. Spune ”te rog” și ”mulțumesc”.

BONUS. Trăiește fiecare moment cu entuziasm :).

Sunt lucruri atât de mărunte, dar care pot face o diferență atât de mare! Cred cu adevărat că dacă fiecare dintre noi am face măcar o parte din ele, acest pământ ar fi un loc mai bun, mai fericit și mai primitor.

Mai mult decât un videoclip.

Huidu, vrăjitoarea Sultana și blestemele

2011-10-16T22:11:00.017+03:00

"Are blesteme grele pe cap! Pentru el şi pentru toată familia. Cineva vrea să-l elimine total din viaţa publică, să nu mai apară deloc la televizor. E vorba de nişte blesteme pe care i le-au făcut două femei. Cărţile de tarot mi-au arătat că e vorba despre o văduvă şi despre fiica ei. Şerban le-a greşit acestora numai cu vorba că e slobod de gură şi nu se poate abţine", le-a spus vrăjitoarea Sultana, ”specialistă în magia albă”, celor de la Libertatea. Acesta este sfătuit să apeleze la ritualuri magice pentru ”a-şi spăla pânza albă a blestemelor”.

Trecând peste porcăria cu blestemul, din păcate situația este mult mai simplă: de data asta și-a cam făcut-o cu mâna lui. Din ce am citit, se pare că s-a mai jucat cu focul și în trecut și iată că în cele din urmă s-a ars... Dacă va plăti sau nu rămâne de văzut, însă pe cei trei oameni morți îi va avea pe conștiință pentru restul vieții. Dacă ar fi să îmi dau cu părerea, nu cred că se va întoarce prea curând pe sticlă.

Off-topic 1 Rămân la aceeași părere: majoritatea accidentelor de la noi din ţară se întâmplă datorită faptului că cineva a intrat pe contrasens. Motivele variază: bizonii din trafic, teribilismul, alcoolul, viteza, şoseaua umedă, oboseala, prea puţină experienţă la condus samd (urmează să se stabilească și în cazul lui Huidu).

Până nu o să avem autostrăzi astfel încât să nu poată intra alţii în noi, suntem ca şi pasagerii acestui Logan: la mila sorţii. Mergem regulamentar pe banda noastră și moartea vine pe contrasens... Orice reacție devine imposibilă. La fel s-a întâmplat și în acest accident cu 5 morți lângă Turda, și la fel se întâmplă de fapt în majoritatea cazurilor.

Asta, sigur nu îi absolvă pe cei responsabili de vină: dacă trăiești într-o țară fără drumuri (pentru că altora nu le-ajunge cât fură - și cred că aici e de fapt blestemul nostru!), vrând-nevrând, trebuie să te adaptezi.

Off-topic 2 Nu văd care parte din emisiunea ”Cronica cârcotașilor” (în afară eventual de bâlbele reporterilor) poate fi considerată ca fiind bătaie de joc la adresa oamenilor. Nu văd nimic anormal în a critica prostia și ”manelărismul” de la TV (behăiturile lui Becali în mașină, cum șterge Zăvoranca cu mă-sa pe jos prin platouri, închiloțatele de la Acces Direct sau cum zbiară Fernando de la Caransebeș). Și nu văd nimic anormal în a critica un sistem politic corupt până în măduva oaselor.

Că celor în cauză nu le pică bine, este partea a doua... Dar să nu facă pe sfinții!

VIDEO Țara lor - partea a doua!

2011-10-14T15:40:00.004+03:00

Din când în când mai ies - din greșeală - la suprafață lucrurile evidente pentru toată lumea.

Cum ar veni, nimic nou sub soare...

Cine mai crede în teoria evoluției?

2011-10-12T20:19:00.010+03:00

Tu ai nevoie de un set ?!

Din seria de afirmații idioate despre evoluție mă opresc azi la una pe care o mai scrie pe forumuri - sigur fără să o și argumenteze - câte un creaționist paralel cu subiectul: ”Astăzi nimeni nu mai crede în evoluție!” De parcă ar fi vorba de credință aici. M-am hotărât totuși să dau eu o mână de ajutor ca nu cumva lumea să se împiedice din greșeală de acești ”nimeni”.

Populația

The Pew Research Center's Forum on Religion este un site american care se ocupă cu derularea sondajelor de opinie, a analizelor demografice şi a altor metode de cercetare ştiinţifică toate având ca scop final o înţelegere mai profundă a conexiunilor (şi implicit a problemelor) dintre religie şi viaţa publică, atât în Statele Unite cât şi în jurul lumii. Cu ocazia apropierii aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Darwin, au derulat un studiu printre credincioșii americani pentru a afla ce părere au aceștia despre evoluție. Diagrama de mai jos cuprinde procentajul americanilor care sunt de acord că evoluţia este cea mai bună explicaţie pentru originea vieţii umane pe Terra:

Sunt oameni cu mai mult de doi neuroni care, deși credincioși, știu că poveștile biblice ale creației sau ale potopului nu trebuie interpretate literal și pot să facă o diferență între procesele naturale și credința lor.

Tot cu aceiași ocazie, un sondaj Gallup (efectuat tot în State) arată procentajul celor care sunt de acord cu evoluția, criteriul de diferențiere fiind reprezentat de nivelul de școlarizare:

Dar să lăsăm SUA (care totuși stă prost cu evoluția) și să vedem ce spune și restul lumii. Avem la dispoziție și un studiu din 2005 în care s-au comparat sondajele existente despre evoluție începând cu anul 1985 până la data adunării datelor din nu mai puțin de 34 de țări. Tabelul arată gradul de acceptare publică a evoluției (cu albastru) în următoarele state:

Atei și credincioși deopotrivă, mulți, puțini, câți or fi, sunt oameni care trebuie evitați ca să vă păstrați ca autentice legendele cu Adam și Eva și cu Iona în burta peștelui.

Oamenii de știință

Vreau să trec repede peste oamenii de știință, pentru că situația este clară de multă vreme. Câteva detalii edificatoare găsiți aici:

1. National Science Teachers Association
2. The Global Network of Science Academies
3. American Association for the Advancement of Science
4. Laureați ai premiului Nobel: AICI sau AICI
5. Lista societăților științifice care resping în mod explicit designul inteligent

.... mulți, mulți alții înșirați frumos AICI.

De asemenea încercările de a impune predarea creaționismului în școli la orele de știință a sfârșit de fiecare dată lamentabil în justiție (vezi cazurile Edwards v. Aguillard, Hendren v. Campbell, McLean v. Arkansas și Kitzmiller v. Dover Area School District.)

Că tot vorbim de școală, am discutat astăzi cu o prietenă (studentă) despre ce se predă la secția de biologie și geologie din cadrul unei facultăți clujene. Nici o surpriză aici: pe lângă că este explicat detaliat mecanismul din spatele evoluției, aceasta este integrată practic în aproape întreaga materie. Atât zoologia cât și botanica sunt predate după linia evolutivă. Se explică detaliat fiecare organ, fiecare caracteristică din punct de vedere evolutiv. Se explică ce rol a avut mediul în schimbările acestora. Mi-a plăcut faptul că sunt chemați de multe ori la curs (pentru studenții de la biologie sau protecția mediului) și profesori de geologie ca să explice cum s-a format Terra sau cum se datează rocile și fosilele. Astfel materia devine extrem de limpede și logică pentru oricine.

Partea nostimă este că întotdeauna se mai trezește câte un student mai ”conservator” să se oripileze, întrebându-se probabil de ce o fi ales el facultatea de biologie care oricum nu are ca și manual Scriptura... Așadar evitați pe cât posibil facultățile de biologie, biochimie, medicină, ecologie sau geologie. Variantă sigură: teologia.

Cărțile

Pentru că este imposibil și pentru că nu am chef să adun prea multe surse aici (aveți Google și creierul la dispoziție - folosiți-le!), nu mai abordez multitudinea de lucrări scrise în alte limbi care descriu sau folosesc evoluția pentru a explica alte lucruri despre noi (cum gândește creierul, cum funcționează sexul samd). Am pus aici doar câteva dintre aceste cărți disponibile și în limba română în colecția de știință de la Humanitas și care nu trebuie citite:

Evident există o mulțime de lucrări care susțin evoluția scrise chiar de credincioși. Iată câteva titluri pe care mi le-am comandat recent de pe site-ul editurii Curtea Veche:

Mai multe surse despre suportul evoluției printre persoanele religioase găsiți pornind de la acest link. Tot acolo găsiți cărți despre evoluție scrise atât de oameni de știință credincioși cât și de teologi. Ca să auziți cum vorbește un preot dezghețat la minte, vă recomand din nou să îl ascultați pe George Coyne, fost șef al Observatorului Astronomic al Vaticanului.

Video integral subtitrat în limba română.

Ce interes au toți acești oameni credincioși să accepte evoluția? Înțeleg că ateii vor să îndemne la necredință sau ceva de genu', dar cum e cu cei care cred în Dumnezeu? Există două explicații: fie au fost orbiți de diavol ca să-i facă confuzi pe credincioșii adevărați (semn că se apropie sfârșitul), fie au cercetat și au ajuns singuri la concluzia că dovezile pentru evoluție nu pot fi ignorate... Oricare ar fi răspunsul, recomand să nu interacționați cu ei pe cât posibil, ci să mergeți chiar la biserici separate pentru a nu vă pângări și voi puritatea.

Mass-media

Continuăm cu sursele mass-media care trebuie musai evitate. Ca să nu vi se agite materia gri prea mult, mă opresc la cele accesibile în principiu oricui este curios să afle ce este evoluția. Dacă aveți televizor, scoateți din grilă cam toate canalele cu documentare, în special cele care abordează subiecte cât mai diverse: Discovery-urile, Nat Geo, History Channel, DaVinci Learning (enumerați voi mai departe...). Să nu uitați nici de alți producători internaționali de documentare de prestigiu precum BBC Four și Knowledge, Science Channel, PBS Nova sau Channel 4.

Mai mult ca sigur că sunt conduse toate de masoni, atei și alți oameni răi trimiși tot de Satana ca să dezinformeze lumea, că altfel nu îmi explic cum de toate documentarele despre viața de pe Terra (și nu numai) sunt cu miliardele de ani și cu evoluția-n sus și evoluția-n jos. Nu este sfântă zi (lăsată de la Domnul, evident) în care să mă uit la TV pe unul dintre aceste canale și să nu se pomenească de evoluție.

Deci atenție părinți, puneți control parental pe ele și nu lăsați copiii să le vizioneze pentru că sunt în pericol să înceapă să gândească și se strică de cap. Pentru informații cu un înalt grad de rigurozitate științifică este recomandabil Trinitas Tv.

Să nu intrați pe nici un site internațional cu articole de știință (precum New Scientist, Scientific American, Natural History, Discover Magazine, Nature sau Science) și să nu cumpărați edițiile lor tipărite. Cu cât este mai prestigioasă sursa, cu atât este mai mare pericolul ca să dețină arhive întregi cu articole despre evoluție.

(Este bine de știut că un criteriu pentru admiterea unei universități în clasamentul Shanghai - care cuprinde topul celor mai bune 500 de universități din lume - este numărul de articole științifice publicate în revistele Nature și Science. Nu-i de mirare că nu avem nici o universitate în top. Ce să publicăm noi? Poate cum au ajuns cangurii de la arca lui Noe până în Australia. Pe primele trei locuri în acest clasament se situează papagalii de la Harvard, Stanford și MIT.)

Site-urile de știință autohtone precum Scientia.ro sunt, evident, de evitat. Mare atenție și la revistele nou apărute precum BBC Focus și mai ales Știință&Tehnică (care, spre exemplu, a alocat spațiu amplu evoluției și în primul și în cel de-al șaptelea număr). Oameni răi probabil și acolo al căror unic scop în viață este să vă ispitească spre calea pierzaniei.

Concluzie

Așadar cine mai ”crede” în teoria evoluției? Răspunsul este clar: cei care știu ce este teoria evoluției. Atei, agnostici sau oameni religioși. Oameni care nu se întreabă tâmp de ce nu mai ies și azi maimuțe din pădure sau de ce nu apare un ochi din întâmplare pe jos, și nu se mulțumesc cu ce li se spune despre evoluție de preot la predică. Oameni care au curiozitatea să cerceteze mecanismele evoluției din cărțile de știință și de la școală. Deși nu este de ajuns, probabilitatea crește o dată cu nivelul de educație (mai ales în domeniile înrudite) și cu implicarea în cercetare, deoarece o dată cu ea crește și nivelul de cunoștințe generale din biologie, biochimie, genetică, geologie samd. Sigur, poți să nu pricepi evoluția pentru că nu te-a interesat niciodată subiectul și literalmente te doare în cot de ea. Ceea ce e ok. Nu e ok totuși să nu știi cum funcționează, dar să te apuci să o critici făcând afirmații pe care le pot combate copiii din clasele primare sau aducând ca argument citate din Biblie.

Recitind articolul am realizat că pot fi greu de ignorat acești câțiva ”nimeni” enumerați în grabă de mine (deși sunt mulți care reușesc cu succes). Pentru a vă păstra în siguranță credințele care par (nu-nțeleg de ce) amenințate de teoria evoluției, vă recomand următorul produs:

În Memoria lui Steve Jobs, Iphone-Gratis a decis să acorde 1000 Iphone 4 GRATUIT !

2011-10-09T12:44:00.002+03:00

Mi-a fost invadat peretele cu acest mesaj distribuit până în acest moment de peste 90.000 de ori!

Concluziile nu le mai reiau aici pentru că le-am prezentat deja o dată în acest articol și rămân - deloc surprinzător - de actualitate... Totuși este amuzant cât de credulă poate fi lumea!

Copiii, victime ale fanatismului religios al părinților

2011-10-07T10:58:00.007+03:00

Două cazuri au făcut vâlvă în presă zilele acestea. Primul este cel al unei femei de religie penticostală care a refuzat să nască prin cezariană pentru că așa i-a spus pastorul. În cel de-al doilea caz, victima unui accident rutier a decedat după ce părinții acesteia, tot din motive religioase, nu au permis medicilor să îi administreze sânge în timpul operației. Să le detaliem puțin și să tragem concluziile necesare.

Cazul 1

O femeie însărcinată a ajuns în secția de obstetrică și ginecologie a spitalului din Suceava. Ea se afla la a treia naștere, primii doi copii fiind născuți prin operație de cezariană. Deoarece exista un risc enorm de ruptură de uter care ar fi dus la decesul pacientei, medicii au hotărât ca nașterea să aibă loc tot prin cezariană. Sub nici o formă gravida și familia nu au acceptat. Fiind o familie penticostală, pastorul i-a spus gravidei că trebuie să nască natural. Având o încredere oarbă în spusele pastorului, pacienta a refuzat intervenția chirurgicală. În această situație, medicii au încercat pe toate căile să-i explice că există un risc enorm să moară la naștere.

Culmea, gravida și membrii familiei au refuzat să semneze în fișa de operație că refuză operația de cezariană și își asumă orice risc pentru nașterea naturală. În această situație, medicii au apelat la avocați, deoarece dacă pacienta ar fi decedat răspunderea le revenea.

Deznodământ: Gravida a stat timp de 12-14 ore in travaliu si patru ore cu dilatație maximă. Într-un târziu femeia a născut natural un copil de 4.500 grame și a scăpat ca prin minune de la moarte, totuși copilul a avut o suferință foarte mare la naștere și va rămâne cu handicap pentru tot restul vieții. Managerul Maternității Cuza Vodă din Iași a precizat: Copilul a avut o suferință fetală foarte mare. A suferit și un traumatism cranio-cerebral și va rămâne cu handicap pentru tot restul vieții. A fost o naștere foarte dificilă. Mama a scăpat ca prin minune cu viață.

via Bună Ziua Iași

Cazul 2

O femeie de 30 de ani a fost accidentată pe o trecere de pietoni din central Băii Mari. Șoferul unui autoturism nu i-a acordat prioritate, a lovit-o și a aruncat-o câțiva metri buni pe caldarâm.

La scurt timp dupa accident a fost operată, dar familia acesteia a refuzat ca medicii să facă victimei transfuzii de sânge. Tânăra aparține de cultul Martorilor lui Iehova, care le interzice adepților să accepte transfuzii. Aceștia cred că prin abținerea de la transfuziile de sânge, respectă cu scrupulozitate legea lui Iehova. Pentru argumentarea refuzului, ei invocă un citat din Biblie în care se spune că “nimeni dintre voi sa nu mănânce sânge, și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu mănânce sânge”.

Unul dintre predicatorii cultului a spus că în aceste condiții medicii nu răspund decât pentru tratamentele care i le administrează. Mai mult, acesta a explicat că fiecare iehovist semnează o declarație pe proprie răspundere în care își asumă perceptul biblic. Tatăl fetei, Ioan Mureşan, a spus că încă de la 16 ani, de când a devenit martor al lui Iehova, Ioana a semnat un document prin care refuza această procedură medicală. Fata mea a semnat o hârtie, pe care a semnat-o cu doi martori, prin care nu era de acord cu transfuziile de sânge, a declarat acesta.

Imediat după ce tânăra a ajuns la spital, părinţii fetei au procurat eritropoetină de la farmacia spitalului, cerându-le medicilor să folosească substanța în locul sângelui. Doctorii au precizat că pierderea de sânge ar urma să fie compensată prin acest substitut doar după aproximativ 10 zile și exista șansa să nu își facă deloc efectul din cauza anemiei victimei.

Deznodământ: După ce vineri a dat semne de revenire, sâmbătă starea de sănătate a acesteia s-a agravat simţitor. În cele din urmă, a suferit un stop cardiorespirator, dar nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. A reuşit să iasă din coma de gradul IV şi a ajuns la coma de gradul III. Vineri dădea semne de revenire, însă era foarte anemică, motiv pentru care, cu atât mai mult, avea nevoie de o transfuzie sanguină.

Aceasta a decedat sâmbătă seara, 1 octombrie, în jurul orei 9.30.

Tânăra a decedat ieri seara la ora 9:30. Încă nu știm care a fost exact motivul decesului, însă în urma accidentului femeia avea multe suferințe grave, traumatismul cranian, ruptura de splină, în plus ea era si anemică, a precizat Radu Dragos, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare. După părerea mea, şansele de supravieţuire i-ar fi crescut infinit dacă primea sânge, a subliniat Vasile Bonaţ, medic specialist, şeful Secţiei de Interne din cadrul Spitalului Judeţean, unitate medicală unde a fost internată fata. Şi medicii care au asistat la necropsie sunt de aceeaşi părere, însă nu au făcut încă declaraţii oficiale. Surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş“ au declarat că inima fetei ar fi cedat din cauza anemiei severe. În urma accidentului de circulaţie a suferit un politraumatism şi o ruptură de splină care cauzează o pierdere foarte mare de sânge. Îi trebuiau urgent transfuzii ca să fie salvată, au precizatat aceste surse.

via emaramures.ro

Concluzii

Din păcate viața asta este ca o loterie: nu ne putem alege părinții atunci când venim pe lume. Să luăm exemplul băiețelului din primul caz.

1. Se putea naște într-o familie cu o situație materială bună (să zicem din România), în care părinții să îi ofere tot ceea ce are (sau nu) nevoie. În cazul unei boli tratabile dar care necesită o intervenție de 50.000 euro, nu devine un condamnat care trebuie să se milogească în van la Casa de Asigurări, ci se tratează/operează în străinătate fără nici un fel de probleme. Timpul trece, el crește, nu primește totul mură-n gură și este învățat să gândească și să supraviețuiască de unul singur. Se descurcă, preia afacerea părinților, poate începe alta (are resurse), deci este un caz fericit.

Există și alte posibilități: or fi părinții bogați, dar poate nu au timp/nu știu să îi ofere o educație adecvată și nu îl învață să aprecieze un lucru realizat prin propriile puteri. Ca să compenseze acest lucru, îi fac cadou juniorului, spre exemplu, un bolid de mult prea mulți cai la o vârstă mult prea fragedă pe care o parchează într-un final (cu tot cu el) în jurul unui stâlp. Este vina lui?

2. Se putea naște într-o familie săracă (tot din România). Poate are noroc ca, deși părinții să nu aibă o situație materială bună, să știe să îl crească corect și când va ajunge pe picioarele lui va realiza ceva extraordinar în viață. Dar există și posibilitatea ca să fie trimis la muncă pentru a-și hrăni frații mai mici și să rămână cu patru clase, sfârșind tot la coada vacii. În cazul unor probleme de sănătate mai grave care necesită costuri mari pentru tratament, clar este mai dezavantajat decât un alt copil, tot sărac, care se naște să zicem în Franța (unde sistemul de sănătate nu este praf ca și la noi). Este vina lui?

Dar se putea și mai rău? Sigur, se putea naște în Africa sau în India. Se putea și mai bine? Iarăși da: putea fi fiul lui Donald Trump. De fapt, posibilitățile sunt nelimitate.

Ei bine, soarta a făcut ca el să se nască într-o familie de penticostali din Suceava. Nici pe el nu l-a întrebat nimeni dacă dorește să rămână handicapat pentru restul vieții lui. A răspuns mă-sa în locul lui, care a decis de cuviință să asculte de pastor, nu de medici. Este vina copilului?

Tot soarta a făcut ca Ioana, victima din Baia Mare să se nască într-o familie mai modestă dintr-o localitate din Maramureș. Prin prisma educației primite și a viziunii ei asupra vieții, aceasta a hotărât că găsește alinare sufletească la martori. O religie nici mai rea, nici mai bună decât altele. Dacă se năștea în China poate o atrăgeau învățăturile budiste. Sau poate că se convertea la taoism. Însă n-a fost așa. S-a botezat și a semnat la 16 ani un document prin care refuza transfuziile de sânge...

Ce este deranjant aici este faptul că membrilor le este permis să ia asemenea decizii cât timp sunt încă minori. Aici intervine iarăși responsabilitatea părinților. Pe victimă nu pot să o judec prea mult, pentru că până la vârsta de 30 de ani, avea tot timpul să renunțe la această interdicție. Nu a făcut-o. A crezut probabil că o transfuzie de sânge va șterge cu buretele o viață trăită în curățenie morală și o va trimite direct în Iad. La fel ca la ortodocși, unde bătrânii ajung la spital după zile întregi de ajun și post negru (îmi vine să-mi dau palme când mă gândesc cât am postit când eram mic), că vezi Doamne, altfel nu vor ajunge în Rai. De parcă Dumnezeu n-ar avea altă treabă decât să-și noteze în catastif cât ai postit sau dacă ți-ai făcut sau nu transfuzie de sânge.

Sigur că probabil Ioana oricum ar fi murit datorită traumatismelor multe prea grave. Sunt de acord că în acest caz probabil refuzul părinților (și al ei) nu a dus la decesul fiicei lor (mai ales că există alternative pentru transfuzii). Și cretinul care a lovit-o își merită pedeapsa cu vârf și îndesat. Dar dacă avea și cu 5% șanse în plus să supraviețuiască și tot merita încercată varianta transfuziei.

Ca și încheiere vreau să mai dau un exemplu scurt: este de notorietate cazul de acum câțiva ani în care doi maramureșeni au fost acuzați că și-au ucis copilul după ce au refuzat, tot din convingeri religioase, să fie supus unei dialize. Părintii au fost trimiși în judecată dupa ce s-a constatat că refuzul lor a provocat moartea băiețelului. Ce vină a avut acesta?

Cred că în cazuri de urgență medicii nu ar trebui să depindă de deciziile altora fără un motiv întemeiat. Pentru că, ce să vezi?, e foarte probabil ca medicii să știe mai multe despre ce au de făcut decât copiii, părinții, preoții sau orice alți ”specialiști” în de toate mai puțin în medicină. Salvarea unei vieți ar trebui să fie mai presus de orice. Se pare că nu este. Și asta este trist.

De la 18 ani încolo ar trebui ca oricine să fie capabil să înceapă să gândească singur ce este bine sau nu pentru el. Este foarte greu însă dacă părinții nu i-au oferit o educație adecvată și nu i-au format copilului o judecată sănătoasă. De aceea, dragi (viitori) părinți, trebuie să conștientizați că vă revine o responsabilitate imensă atunci când vă hotărâți să aduceți un copil pe lume: sunteți direct responsabili de sănătatea și de buna-creștere a acestuia; sunteți direct responsabili cu ce îi împuiați capul și cu ce îi modelați mintea fragedă. Trebuie să îl învățați CUM să gândească, nu CE să gândească! Trebuie să îi oferiți doar ”uneltele” necesare pentru a lua în piept viața și a-și forma o viziune asupra ei, nu să îi impuneți dvs viziunea. Aceasta și-o va forma el mai târziu când va fi capabil să gândească singur. Ar trebui să fie de la sine înțeles că sănătatea și bunăstarea lui pe LUMEA ACEASTA sunt mai presus de orice altceva. Pentru că vedeți voi, la fel ca și copiii de mai sus, el nu poate alege dacă vrea să vină pe lume și în ce familie să se nască....

The Cambridge Photographic Star Atlas

2011-10-04T15:15:00.000+03:00

Am o slăbiciune pentru atlase stelare. Când am auzit că cei de la Cambrige vor să scoată unul nou, normal că am ciulit urechile și am pândit momentul.

Un atlas stelar se aseamănă unui atlas de geografie obișnuit, doar că în loc de orașe, munți, state și continente el redă stele, galaxii, constelații și emisfere cerești.

Unele atlase comportă strict un rol funcțional fiind sunt destinate orientării pe cer în teren, în vreme ce altele le ții cu grijă undeva în bibliotecă și le admiri în secret departe de roua "câmpului de luptă" nocturn. Atlasul lui Axel Mellinger este o asemenea bijuterie.

Spre deosebire de atlasele stelare "normale" care conțin imagini trasate pe calculator, cel Cambridge este unul "fotografic". Cartea a fost gândită pe din două: paginile din dreapta redau cerul înstelat sub aspect fotografic (în esență, poze cu stele), în vreme ce paginile din stânga conțin adnotări pe o copie "negativa" a imaginii de lângă, explicându-ne ce vedem de fapt în ea: denumiri și trasări de constelații, stele, roiuri, nebuloase etc. Avem 82 de planșe la o scară de 1 grad pe centimetru, în care putem număra peste 1500 de obiecte deep-sky și 2500 de stele.

Iată și câteva poze cu conținutul:

Planșa 37: Constelația Orion

Detaliu din Scorpionul, adnotat

Același detaliu din Scorpionul, 
exclusiv fotografic

Autor: Dan Uza
Alte articole interesante din astronomie numai pe borealis.astroclubul.org

16 șlagăre autohtone nemuritoare

2011-10-02T14:11:00.002+03:00

Ce promovează mass-media din zilele noastre? Simplu: vulgaritate, incultură, semidocți și o mulțime de non-valori. De ce? Pentru că asta cere publicul, la rândul lui victima unui sistem din care lipsește educația și cultura. Și astfel adevărații artiști români trec nebăgați în seamă pe lângă noi și ajungem să îi apreciem de obicei abia când i-am pierdut...

Stela Enache - Ani de liceu

Cântecul scris în 1986 pentru coloana sonoră a filmului Liceenii a devenit un simbol pentru poate cea mai frumoasă perioadă a vieții: anii de liceu. Nu știm să îi apreciem și nu ne dăm seama câte ne învață despre viață decât după ce au trecut și aceasta începe să ne copleșească cu adevărat. Abia apoi realizăm că a fost un vis frumos care a trecut prea repede.

Revizionez adeseori seria Liceeniilor doar pentru a intra într-o lume în care distracția nu însemna vulgaritate și o relație de dragoste începea cu o floare. Frumos!

Ștefan Hrușcă - Un copac cu flori

O fi Hrușcă mai cunoscut pentru colindele sale, dar ar fi păcat să-l ascultați doar o lună pe an. Un copac cu flori reprezintă un început bun. Sigur o să vă placă!

Gheorghe Gheorghiu - Unde dragoste nu e

Ce piesă, ce versuri! Cuvintele sunt de prisos. Gheorghe Gheorghiu rămâne unul dintre cei mai apreciați și mai îndrăgiți artiști români. Ar fi păcat să-l uităm.

Ducu Bertzi - M-am îndrăgostit numai de ea

Abia când a plecat plângând și n-a mai fost a mea

M-am îndrăgostit numai de ea

Eheee, câți băieți și câte fete au realizat asta când deja era prea târziu? Ciudată e viața asta, ne învață să apreciem un lucru abia după ce-l pierdem....

Vasile Șeicaru - Citește numai la final

O piesă superbă care sigur, sigur se va afla pe playlist-ul de la propria-mi nuntă! :)) Cu Șeicaru încheiem și lista folkiștilor.

Laura Stoica (1967 - 2006) - Un actor grăbit

În perioada anilor 1987-1991, Laura Stoica a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente. În 1990, la Festivalul de la Mamaia, Laura se lansa în lumea muzicală, anul urmator fiind declarată cea mai bună solista pop-rock, iar melodia Un actor grabit, de Bogdan Cristinoiu, melodia anului. Astfel s-a născut prima rockeriță modernă a României.

Mădălina Manole (1967 - 2010) - Te-am văzut, mi-ai plăcut

Una dintre piesele mele preferate din repertoriul Mădălinei. Nu pot să cred că la mai bine de un an de la moartea ei, numele încă îi este întinat prin cocina mediatică autohtonă. Trist.

Mihaela Runceanu (1955 - 1989) - De-ar fi să vii

Viaţa este uneori ciudat de nedreaptă. Pe data de 29 octombrie 1989, Mihaela Runceanu participă la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’89”, care are loc la Sala Radio. Are un succes fantastic fiind bisată de două ori. De emoție Mihaela va îngenunchea la aplauzele publicului. Acesta este ultimul spectacol susținut de ea. Trei zile mai târziu a fost asasinată în garsoniera proprie din București. Totul pentru un jaf. Destinul ei tragic este acoperit cu recunoştinţa unei generaţii. Eu abia o descopăr.

Daniel Iordăchioaie - Mă-ntorc la tine mare albastră

Un cântăreț la modă pe vremea când eram doar un pici și aveam cu totul alte pretenții de la viață (mâncat, respectiv somn). Îl puteți asculta aici cu o piesă relaxantă și profundă.

Nicu Alifantis - Ce bine că ești

Dacă cumva nu știați, versurile îi aparțin lui Nichita Stănescu. Cei care mai ascultă astfel de muzică astăzi sunt oameni care înțeleg, prețuiesc și încearcă să păstreze nealterate valorile reale ale culturii noastre literare si muzicale.

Laurențiu Cazan - Say something

Laurențiu Cazan știe să facă muzică! A studiat vioara și pianul încă din copilărie. Fiind autodidact, mai târziu a învățat să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și își însușește tehnica percuției. Pe parcursul carierei a interpretat melodii atât în limba română cât și în alte 8 limbi străine. Și are o voce extraordinară!

Ștefan Iordache (1941 - 2008) - Să-mi cânți cobzar

O romanță definitorie pentru noi ca și nație, în interpretarea maestrului Ștefan Iordache.

Gil Dobrică (1946 - 2007) - Rugă pentru părinți

Datorită vocii feminine din piesă, am ales varianta lui Gil Dobrică în detrimentului celei interpretate de Ștefan Hrușcă. Aspect irelevant însă, pentru că ambele îmi sunt aproape imposibil de ascultat până la capăt...

Pierduți în mercantilitatea problemelor zilnice, adesea uităm să-i prețuim pe cei fără de care nici nu am fi existat. Și timpul trece nemilos...

”Eram copil când tata plângea ascultând acest cântec și nu conștientizam... Sunt ani de când s-au stins, și el și mama, și acum plâng eu... la fel cum plâng la cimitir când lumânările le aprind, și ei din poză-mi mulțumesc... Nu-mi zic nimic, doar îmi zâmbesc, la fel ca altădată cand mă așteptau să vin la ei, nerăbdatori îmi ieșeau în cale, de parcă eu eram părinte și ei, copii cuminți...”

Un utilizator youtube

Ovidiu Komornyik - Ești mireasa vieții mele

Cum vreau să terminăm lista într-un ton optimist, mă opresc la o piesă care invocă ceea ce ar trebui să fie cel mai frumos moment al vieții pentru două persoane. Că nu este întotdeauna așa, asta e o altă poveste...

Cătălin Crișan - Dacă pleci

Frumos de ascultat, și mai frumos de dansat!

Dan Spătaru (1939 - 2004) - Drumurile noastre

A fost o personalitate a lumii muzicale românești, a rezistat timpului, ne-a învățat să-i acceptăm slăbiciunile și a reușit să-și lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi.

Aștept în secțiunea de comentarii link-uri la alte șlagăre românești care vă plac. Să nu lăsăm muzica marilor artiști să piară!

Va urma în partea a II-a: formații

Cum am aflat istoria Pământului (2): deplasarea continentelor

2011-09-29T10:59:00.005+03:00

Ideea geologului Alfred Wegener cum că Africa a fost cândva conectată cu America de Sud a fost privită ca revoltătoare. Acesta a ignorat însă criticile și a început să caute dovezi. Trebuia să compare rocile de pe ambele părţi ale Atlanticului, şi a început de la Munţii Table care umbresc Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud .

Dacă ne poziționăm la extremitatea vestică a Munţilor Cape și mergem paralel cu ei spre est, avem de parcurs aproximativ 200 de km, până când aceștia sunt întrerupţi abrupt de Oceanul Atlantic. Şi îi vom mai vedea dincolo de întinderea oceanului, în Argentina, în America de Sud. Dacă îndepărtăm însă Oceanul Atlantic, cele două centuri muntoase formează un uriaş lanţ muntos.

Cum am aflat istoria Pământului (1): geneza

Mai multe dovezi că odată continentele erau unite obţinem privind fosilele, fosila unei anume plante fiind foarte semnificativă. Este vorba de Glosopteris, un fel de copac ferigă.

O fosilă bine conservată de Glosopteris

Este foarte răspândită, nu numai aici, dar s-a găsit şi în India, Madagascar şi Australia, şi mai apoi în Antarctica și America de Sud. Deci erau niște plante foarte răspândite acum 300 milioane de ani. Cutreierând printre rocile vastelor continente, geologii au găsit tot mai multe fosile de plante şi animale care arătau ca piesele împrăştiate ale unui puzzle. Când piesele au fost alăturate, au ajuns la o concluzie uluitoare: toate zonele de uscat ale planetei trebuie ca odată să fi făcut parte dintr-o singură masă de pământ, un supercontinent, care a fost numit Pangeea.

S-a sugerat că în timpul milioanelor de ani, Pangeea s-a fragmentat. Au apărut oceane acolo unde a fost uscat. Această idee a fost numită "deplasarea continentelor". Problema era că încă nu puteau să explice cum puteau blocurile gigantice ale continentelor să se deplaseze prin roca solidă de pe fundul oceanului, sau de unde proveneau continentele. Fără un mecanism plauzibil în spate, majoritatea oamenilor ignora deplasarea continentelor. Şi a rămas ignorată până când noi dovezi au început să apară din explorarea mărilor.

Până de curând, ceea ce se afla pe fundul oceanelor și al mărilor era un mister. Dar acolo se află secretul forţei care a transformat suprafaţa planetei. Aventura descoperirii a ceea ce se află dedesubt a fost pornită de o schimbare în politica mondială.

Sub apă

În timpul anilor '50 şi '60, submarinele Războiului Rece au devenit de o importanţă vitală. Submarinele nucleare trebuiau să poată naviga oceanele în siguranţă. Deci marinarii de pe submarine trebuiau să cunoască adâncimea fundului mării. Având fonduri de la marină, savanţii au cartografiat fundul oceanului la un detaliu nemaivăzut. Instrumentul lor a fost sonarul. Vasele trimiteau impulsuri de sunet care călătoreau spre fundul mării și apoi se întorceau. Timpul necesar fiecărei unde sonore ca să se întoarcă dădea adâncimea apei în acel punct. Experţii care au decodificat aceste informaţii au fost Bruce Heezen şi colega sa, Marie Tharp. Ei au creat metodic prima hartă care ne-a permis să înţelegem cum arăta fundul oceanului, cu exactitate.

Când au pus laolaltă sunetele sonarelor, au descoperit existenţa unui vast lant muntos care traversa centrul Atlanticului de Nord. Acest lanţ muntos şerpuia pe întregul glob, pe 65000 km. Când şi-au publicat rezultatele, reacţia comunitătii ştiintifice a fost una de şoc.

Şi, mai mult, Marie a descoperit ceva ciudat în vârful crestei, care susţinea teoria ”deplasării continentelor". Un amănunt unic îl constituia valea din vârful crestei de pe mijlocul Atlanticului. Arăta exact ca deplasarea continentelor. Uriașa crăpătură din creastă arăta ca şi cum continentele se îndepărtau. Azi, în sfârşit, tehnologia sateliţilor poate dezvălui direct forma fundului oceanului. Dacă îndepărtăm apa, putem vedea coloana vertebrală a lumii din spaţiu.

Creasta traversează mijlocul Bazinului Atlantic, între Africa şi Europa, America de Nord şi America de Sud. Descoperirea acestei creste uriaşe din mijlocul oceanului a fost o revelaţie. Dar nimeni nu ştia cum a ajuns acolo. Apoi, când oamenii au început să se uite mai atent la fundul mării, au apărut tot mai multe diferenţe frapante între oceane şi continente.

La sfârşitul Celui De-al Doilea Război Mondial, a apărut o nouă categorie de cercetători marini. Ei au început să studieze fundul oceanului aruncând explozibili de pe vase și ascultând undele de șoc cu ajutorul unor hidrofoane (microfoane subacvatice), cu care erau detectate și submarinele. Tehnica aceasta se numea profilare seismică. La început a fost o activitate destul de periculoasă. Explozibilii erau aruncaţi peste bord, pur şi simplu, şi detonaţi. Undele de şoc penetrau adânc rocile de pe fundul oceanului. Studiind modul In care sunetul era reflectat înapoi, geologii oceanici măsurau grosimea crustei oceanice.

Când au făcut asta, au descoperit două lucruri foarte importante. Unul era că această crustă oceanică era mult mai groasă decât crusta continentală: 6 km în loc de 3 km, iar al doilea lucru a fost că grosimea crustei oceanice era la fel pe întreaga planetă. Ceea ce indică faptul că s-a format prin acelaşi proces pe tot globul.

Aceasta a fost o descoperire cu adevărat fundamentală. Cercetarea seismică i-a ajutat pe savanţi să realizeze un fapt crucial: fundul oceanului şi continentele arătau atât de diferit încât trebuie să se fi format diferit. Dar procesul care a creat bazinele oceanice a rămas un mister până ce altă tehnică a început să descopere indicii importante.

Adaptat după BBC Earth Story

(va urma)

Gândește Rațional s-a schimbat la față

2011-09-28T16:49:00.016+03:00

Dacă vă interesează doar conținutul blogului și mai puțin aspectul grafic, puteți ignora această postare...

De astăzi aveți la dispoziție câteva interfețe noi pentru un acces mai facil (în special la articolele mai vechi), mai proaspăt și mai interesant la articolele de pe Gândește Rațional. Dynamic Views dezvoltat de Google schimbă modul de vizualizare al site-ului în 7 modalități inedite. Puteți să alegeți între ele și să citiți articolele în formatul care vă place cel mai mult.

De aici poți schimba template-ul

Dacă nu vă satisface niciunul sau nu doriți să vă complicați, puteți reveni oricând la interfața tradițională. Alegerea vă aparține.

A - pentru a reveni la template-ul vechi

B - pentru a naviga între interfețele noi

OPINIA MEA: Din punct de vedere grafic arată bine (s-au folosit tehnologiile HTML5, AJAX și CSS3). Îmi plac în special Magazine, Sidebar și Timeslide. Dar mai sunt multe lucruri de corectat și implementat. Plus că mi-a dispărut cam tot ce nu aparține de Google: comentariile de la Disqus (care au fost înlocuite cu cele standard de la Blogger), fan page-ul Facebook, linkurile la site-urile partenere, formularul de contact (a trebuit să îmi fac altul în Google Docs... ), cuprinsul (de care nu mai prea e nevoie în noul format) șamd. Cei de la Google au promis însă că totul va fi îmbunătățit în următoarele luni. Așteptăm...

Vezi cum arată!

VIDEO Dr House despre religie și Dumnezeu

2011-09-25T01:14:00.006+03:00

De-a lungul celor 8 sezoane, serialul Dr House a abordat în moduri cu totul originale problema credinței în Dumnezeu și implicit a religiei. Puteți viziona în acest videoclip (pe care l-am subtitrat în limba română) câteva ”învățături” celebre ale personajului întruchipat de Hugh Laurie.

Hugh a fost inclus recent în Cartea Recordurilor, fiind considerat actorul care atrage cei mai mulţi spectatori în faţa micilor ecrane. S-a calculat că acest serial de televiziune este urmărit de aproape 82 milioane de oameni din 66 de ţări, înregistrând astfel un record absolut în domeniu.

Iisus, personajul istoric (2) : sursele folosite

2011-09-15T23:58:00.003+03:00

Nu există nici măcar un singur cuvânt scris de mâna lui Iisus. Şi, nu există nici mii de documente scrise de contemporanii lui Iisus despre viaţa sa. Nu avem nici măcar câteva sute sau câteva zeci. De fapt, nu există nici măcar un singur document scris de vreun martor ocular al vieţii lui Iisus. Acest lucru pare să contrazică presupunerile noastre: fără îndoială că o persoană atât de importantă - cineva care a avut atât de mulţi adepţi, şi aliaţi, şi duşmani, care a înfăptuit lucruri extraordinare şi a oferit învăţături extraordinare, care a inspirat o mare religie a lumii cu milioane de adepţi în istorie - trebuie să fi constituit un subiect de discuţie în Imperiul Roman. Sigur au existat oameni care au scris despre el. Trebuie să avem ceva scris din zilele lui!

Dar nu, nu avem nimic. Nici o relatare a vreunui discipol (vom analiza Evangheliile Noului Testament foarte curând), nici o relatare a vreunui duşman dintre farisei sau saduchei, nimic în manuscrisele de la Marea Moartă, nimic scris de vreun cetăţean roman sau de vreo autoritate imperială. Nu există consemnări despre naşterea sa, relatări ale miracolelor sale, transcrieri ale procesului său, nici o relatare din vremea lui despre cum a murit. Toate sursele provin din deceniile și secolele următoare.

Surse necanonice

Prin convenţie, aceste izvoare necanonice (târzii) despre viaţa lui Iisus sunt împărţite în surse păgâne (adică aparţinând unor autori greci, romani sau de orice altă provenienţă, minus evreiască sau creştină), surse iudaice şi surse creştine.

Surse păgâne

Pentru cei mai mulţi oameni este o surpriză să afle că sursele păgâne nu conţin nimic care să ne ajute să elucidăm ce a spus sau ce a făcut Iisus. Știm că misiunea lui Iisus a avut loc în anii 20 ai secolului I. Să presupunem că ne limităm cercetarea la secolul I - cei treizeci, sau treizeci şi ceva, de ani de viaţă ai lui Iisus şi următorii şaptezeci de ani. Care dintre sursele păgâne păstrate ne poate spune ceva despre el? Se pare că nu există nici măcar o singură sursă care să pomenească ceva despre Iisus. Aceasta nu înseamnă că nu există scrieri păgâne din secolul I. Dimpotrivă, avem numeroase exemple - scrieri ale unor istorici, experţi în religie, filozofi, poeţi, administratori publici şi oameni de ştiinţă; scrisori personale (sute); şi inscripţii puse în locuri publice. În nici una dintre aceste resurse extinse nu se discută despre nașterea, procesul sau moartea sa, nu avem reflecții asupra importanței sale sau păreri despre învățăturile sale. De fapt, numele său nu este menţionat deloc de sursele păgâne din secolul I.

Prima referire la Iisus într-o sursă păgână apare în anul 112 d.Chr, în scrierile unui guvernator dintr-o provincie romană, al cărui nume este Plinius cel Tânăr. Într-o scrisoare către împăratul roman Traian, Plinius arată că existau creştini în provincia sa şi că se întâlneau ilegal pentru a-l "venera pe Christos ca Dumnezeu". Asta e tot ce spune despre Iisus. Prin urmare, prima referire la Iisus într-o sursă păgână se face la optzeci de ani după moartea sa.

Câţiva ani mai târziu, Iisus este menţionat de împăratul roman Tacitus, care afirmă următoarele lucruri despre el - că a trăit în Iudeea, unde a fost condamnat, ca delincvent, la moarte prin crucificare de guvernatorul roman Pontius Pilat (care a administrat Iudeea din anul 26 până în anul 30 d.Chr.), în timpul domniei împăratului Tiberius.

Dacă ne limităm căutarea la prima sută de ani după moartea lui Iisus, acestea sunt singurele referiri certe la el pe care le întâlnim în sursele păgâne. Dar nu ne ajută prea mult dacă vrem să aflăm ce a spus şi ce a făcut Iisus cu adevărat.

Surse iudaice

V-aţi putea aştepta ca în sursele iudaice necreştine din secolul I să se vorbească frecvent despre Iisus din moment ce, la urma urmelor, Iisus era evreu. Din nefericire, nu aflăm prea multe nici de aici. Nu există nici pe departe la fel de multe surse evreieşti din această perioadă pe cât există păgâne, desigur, dar tot s-au păstrat câteva, şi acestea includ scrierile filozofului evreu Philo din Alexandria şi ale istoricului evreu Flavius Iosifus. Philo nu îl menţionează niciodată pe Iisus; de fapt, nici o altă sursă evreiască din acea vreme nu îl menţionează, cu excepţia lui Iosifus.

Iosifus este autorul unui număr de lucrări dintre care câteva s-au păstrat până azi, incluzând o istorie în douăzeci de volume a evreilor de la începuturi (de la Adam şi Eva) până în zilele sale (ale lui Iosifus), spre sfârşitul secolului I (el a încheiat această istorie în anul 93 d.Chr.). În această istorie, el discută despre un număr foarte mare de figuri evreieşti proeminente, inclusiv câteva din vremea sa (printre care şi câteva persoane numite Iisus). De asemenea, îl menţionează de două ori pe Iisus din Nazaret. Într-una din aceste referiri el vorbeşte despre un om pe care îl cheamă Iacob şi care este "fratele lui Iisus, cel numit Mesia". Doar atât spune despre el cu această ocazie. Însă în cealaltă referire, Iosifus dă informaţii mai multe: că Iisus era cunoscut drept autorul unor "fapte spectaculoase", că era urmat de mulţi evrei şi greci, că fusese dat pe mâna lui Pilat din Pont de conducătorii evrei, că fusese crucificat şi ca adepţii lui nu se împuţinaseră nici în vremea lui Iosifus. Din nefericire, Iosifus nu mai oferă şi alte informaţii despre viaţa lui Iisus.

De dragul obiectivității, vreau să notez că mai există alte câteva menționări necanonice ale Iisus făcute de către Lucian din Samosata, Mara Bar-Serapion, Suetonius sau Talmudul babilonian, pe care nu le mai înșiruiesc aici, deoarece, din dovezile existente, este clar că Iisus nu este un personaj fictiv, ci a existat în realitate. Vreau doar să aflu din punct de vedere istoric cât mai multe informații despre viața lui. Așadar să continuăm:

Din perioada de o sută de ani după moartea lui Iisus, cam asta este tot ce avem din surse necreştine. Aşa că dacă vrem să aflăm mai multe despre ce a spus şi ce a făcut Iisus, trebuie să acceptăm limitările surselor creştine.

Surse creştine

Înainte de a ne ocupa de cele patru Evanghelii, oare ce alte surse creştine există în afara Noului Testament?

Cele mai importante sunt celelalte evanghelii, inclusiv acelea despre care deja am discutat, relatările destul de timpurii ale unor texte precum Evanghelia Copilăriei lui Iisus după Toma, Evanghelia după Petru, Evanghelia Coptă după Toma şi aşa mai departe. Şi când spun "destul" de timpurii, accentuez faptul că acestea au fost scrise la cel mult două sute de ani de la moartea lui Iisus. Nu sunt relatări contemporane şi nici măcar aproape de acea vreme. Ele au apărut la multe decenii, poate chiar la un secol sau mai mult după moartea lui Iisus. De asemenea, aceste relatări au un filon legendar - nu sunt tipul de relatări istorice de care am avea nevoie pentru a decide cum era Iisus cu adevărat sau pentru a stabili ce a spus şi ce a făcut el. Acest lucru este valabil şi pentru Evangheliile după Filip şi după Maria Magdalena, unde chiar se menţionează relaţia lui Iisus cu Maria Magdalena, dar care au fost lucrări de mai târziu, din secolele al II-lea sau al III-lea, nu relatări scrise în zilele lui Iisus (şi nici măcar aproape de ele) de oameni care au fost martori la evenimente din viaţa lui.

Istoricii care vor să clarifice aspecte ale vieţii lui Iisus sunt limitaţi în cea mai mare parte, prin natura acestor surse, la acelea care sunt incluse în canon, la care este posibil să se adauge câteva relatări necanonice, ca acelea ale Evangheliilor după Petru şi Toma. Am văzut în prima parte cum pot fi folosite chiar și aceste surse pentru a stabili ce a spus şi ce a făcut Iisus cu adevărat.

Surse canonice

Este normal să ne întrebăm dacă nu cumva şi alte cărţi ale Noului Testament ar putea fi folosite pentru a identifica fapte din viaţa lui Iisus. Până la urmă, Noul Testament conţine douăzeci şi şapte de cărţi şi numai patru sunt Evanghelii. Ce s-a întâmplat cu celelalte douăzeci şi trei?

Din nefericire, ele oferă foarte puţine informaţii despre viaţa lui Iisus, pentru că au fost scrise din alte motive şi despre alte subiecte. Referirile la ceea ce a făcut sau a spus Iisus sunt numai ocazionale, în scrierile lui Pavel, spre exemplu (sunt treisprezece scrisori ale lui Pavel în Noul Testament), care ne informează că Iisus a fost născut de o femeie (această informaţie nu este prea utilă, desigur, deoarece e dificil de imaginat o alternativă), a avut doisprezece discipoli şi câţiva fraţi (unul dintre ei era Iacob), a predicat poporului evreu, a iniţiat Cina cea de Taină, a fost arestat şi crucificat.

Pavel chiar menţionează o parte din parabolele lui Iisus - una despre plătirea predicatorilor şi cealaltă despre porunca de a nu divorţa . În afara de aceasta, el nu spune multe despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Iar ceilalţi autori ai Noului Testament spun şi mai puţine: ei aveau alte planuri şi nu aveau ca scop să ofere detalii despre viaţa lui Iisus.

Şi astfel, fie că ne place sau nu, fie că suntem creştini devotaţi sau nu, fie că suntem istorici, preoți, predicatori din ușă-n ușă, profesori de religie sau oameni obişnuiţi pe care îi interesează viaţa lui Iisus, oricare ar fi situaţia noastră şi convingerile pe care le avem, pentru a afla ce a spus şi ce a făcut Iisus, trebuie să ne limităm mai mult sau mai puţin la Evangheliile Noului Testament.

Evangheliile Noului Testament

Dar chiar şi aceste relatări, aşa cum am văzut, nu sunt lipsite de probleme pentru istoricii pe care îi interesează să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Aceste Evanghelii nu sunt relatări istorice care povestesc numai ce s-a întâmplat. Evangheliile Noului Testament - chiar dacă ele sunt cele mai vechi şi mai complete relatări despre viaţa lui Iisus - au fost scrise de discipolii de mai târziu, nu de cei din vremea lui şi reflectă subiectivitatea celor ce narează.

Majoritatea oamenilor poate că nu realizează acest lucru, dar pornesc de la presupunerea că relatările lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt povestiri corecte din punct de vedere istoric despre ceea ce a spus şi a înfăptuit Iisus. Experţii însă şi-au dat seama de mult timp că lucrurile stau altfel, că până şi aceste Evanghelii sunt problematice ca surse istorice (chiar dacă nu sunt considerate ca fiind problematice în calitatea lor de documente bisericeşti, indicând ce trebuie să creadă creştinii despre importanţa vieţii lui Iisus şi semnificaţia morţii sale).

Dar aceste relatări nu sunt oare scrise de martori oculari, oameni care au fost în preajma lui Iisus şi l-au văzut făcând ceea ce se povesteşte în scrierile lor? Aşa cum am indicat deja într-un articol precedent această impresie este falsă și nu este ceea ce învață studenții la teologie din marile instituții de învățământ superior din lume. De fapt, lucrurile stau exact pe dos: aceste Evanghelii nici măcar nu afirmă că ar fi fost scrise de martori oculari. Această situaţie creează probleme speciale istoricilor care vor să afle ce s-a întâmplat în viaţa lui Iisus. Nu există mărturii scrise din vremea lui, ci numai relatări mai târzii ale oamenilor care au consemnat ceea ce circulase mulţi ani pe cale orală.

Din propriile epistole și Fapte istoricii au dedus cu destul de mare siguranță că Pavel le-a scris undeva după anul 50 e.n. Deși era binecunoscut în cercurile creștine și călătorea mult, în scrierile sale nu oferă absolut nici o dovadă că ar fi știut sau că măcar ar fi auzit de existența vreunei Evanghelii. De aici se poate deduce că cel mai probabil Evangheliile au fost scrise după Pavel. De asemenea se pare că autorii Evangheliilor știau despre evenimente istorice de mai târziu, cum ar fi de exemplu distrugerea Ierusalimului din anul 70 e.n. Pe scurt, cercetătorii au căzut de acord că prima Evanghelie a fost scrisă de Marcu în jurul anului 70 e.n, apoi probabil 10-15 ani mai târziu au scris Matei și Luca care s-au și inspirat din Marcu. Ultima este Evanghelia lui Ioan, apărută cel mai probabil în jurul anilor 90-95 e.n. Așadar istorisirile despre Iisus au circulat pe cale orală undeva între 35 și 65 de ani până au fost scrise de cineva.

Dar ce se întâmplă cu poveştile transmise pe cale orală? Aţi jucat vreodată, poate cu copiii voştri, telefonul fără fir? Copiii se aşază toţi în cerc, iar unul dintre ei îi spune ceva în şoaptă celui de lângă el, care transmite mai departe, tot în şoaptă, ce a auzit. Şi copiii transmit unul altuia ce a înţeles fiecare, până când se ajunge din nou la primul copil - şi atunci povestea este deja alta (dacă nu ar ieşi altceva de fiecare dată, jocul nu ar avea sens).

Imaginaţi-vă că jucaţi telefonul fără fir nu într-o sufragerie, cu o duzină de copii care sunt acolo în acelaşi timp, în acelaşi loc şi care vorbesc aceeaşi limbă, ci cu sute de oameni care trăiesc în ţări diferite, vorbesc limbi diferite şi trăiesc în alte contexte sociale, cu diverse necesităţi şi probleme - şi toţi povestesc ceea ce aud în mod subiectiv, conform cu situaţiile lor. Ce s-ar întâmpla cu relatările? Unele dintre ele pot rămâne relativ intacte, dar multe dintre ele s-ar schimba, şi încă în mod drastic. Alte relatări ar fi născocite special pentru momentul acela, şi ar fi povestite şi repovestite până când şi ele ar ajunge de nerecunoscut.

E posibil să se fi întâmplat aşa ceva cu relatările lui Iisus care au circulat oral în anii şi deceniile de după moartea lui, înainte să fie scrise? Nu numai că experţii în Antichitate sunt siguri că se poate să se fi întâmplat aşa, dar au şi dovezi pentru a arăta că, de fapt, chiar aşa s-a întâmplat. Dovezile sunt reprezentate chiar de relatări, aşa cum au fost scrise. Unele dintre Evanghelii povestesc în acelaşi fel întâmplările despre Iisus, cuvânt cu cuvânt (pentru că folosesc aceleaşi surse). Dar multe relatări sună altfel în diversele versiuni pe care le avem. Unele sunt doar puţin diferite, pentru că doar un detaliu sau două au fost schimbate. Altele conţin foarte mari diferenţe, iar altele au fost născocite pe de-a-ntregul.

Și Evangheliile Noului Testament conţin relatări care au fost schimbate radical sau complet inventate. Acest lucru este evident dacă citim relatările din diverse Evanghelii şi le comparăm minuţios între ele.

Când s-a născut Iisus, familia lui era în Nazaret (ca în Evanghelia după Luca) sau în Betleem (ca în Evanghelia după Matei)?

Maria şi Iosif au fugit în Egipt după naşterea lui Iisus (conform Evangheliei după Matei) ori s-au întors la Nazaret o lună mai târziu (ca în Evanghelia după Luca)?

Dacă a fost un recensământ în toată lumea romană (ca în Evanghelia după Luca), de ce nici o altă sursă veche nu menţionează aceasta (nici Evanghelia după Matei)? Şi cum ne putem imagina un recensământ precum cel descris de Luca, unde se spune că toată lumea se întorcea în locurile strămoşeşti pentru a se înregistra pentru taxe, astfel încât Iosif s-a întors la Betleem unde se născuse David, strămoşul lui, cu o mie de ani în urmă? Dacă am avea un astfel de recensământ în ziua de azi, şi dacă ar trebui să vă întoarceţi în locurile de acum o mie de ani ale strămoşilor voştri, unde v-aţi duce?

Dar ce ştim despre activitatea lui Iisus? De ce Matei spune că Iisus a refuzat să îşi dovedească identitatea când, conform Evangheliei după Ioan, Iisus şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale printre oameni făcând exact acest lucru ? De ce în Evanghelia după Marcu discipolii nu înţeleg niciodată cine este Iisus, dar îl recunosc îndată în Evanghelia după Ioan? De ce în Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca Iisus curăţă templul abia spre sfârşitul vieţii sale, pe când în Evanghelia după Ioan acesta este aproape primul lucru pe care îl face?

Am putea continua la nesfârşit să indicăm diferenţele dintre Evangheliile noastre, dar cum am mai evidențiat astfel de discrepanțe și în alte articole, voi puncta alte aspecte ale subiectului. Doresc numai să subliniez că, din moment ce Evangheliile noastre se bazează pe tradiţii orale despre viaţa lui Iisus, relatările pe care le avem reprezintă variante care au suferit schimbări în timp, pe măsură ce au fost povestite din nou, an după an, până când le-au scris autorii creştini de la sfârşitul primului secol.

Acest lucru este valabil şi pentru relatările despre Iisus şi discipolii lui - nu numai cei doisprezece discipoli bărbaţi, ci şi discipolii femei, inclusiv Maria Magdalena. Dată fiind natura surselor noastre, ca să stabilim ce anume a făcut Iisus, ce a spus şi a experimentat în viaţa sa, trebuie să aplicăm criteriile istorice descrise în prima parte a articolului.

Iisus, personajul istoric (3): profet apocaliptic

Se redeschide Muzeul Antipa

2011-09-14T15:28:00.006+03:00

Am aflat cu bucurie că, după o pauză de mai bine de doi ani în care a fost în renovare, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” se va redeschide publicului. Și nu oricum, ci, după cum veți vedea în acest material, cu o față total nouă!

Trebuie să mărturisesc că este genul de muzeu în care mi-aș putea petrece ore întregi pierdut în studiul exponatelor. Și cum nu am avut până în prezent șansa să vizitez muzeele naturale occidentale, ca să nu mai pomenesc despre Smithsonian, se înțelege ușor exaltarea care m-a cuprins la auzul veștii: există și la noi un muzeu de istorie naturală decent și modern.

După doi ani și jumătate de renovări și 13 milioane de euro investite, rezultatul arată promițător (cel puțin din fotografii):

Muzeul a fost total reorganizat, iar exponatele au fost aranjate pe camere tematice. Au fost implementate tehnologii de ultimă oră, asemănătoare celor din marile muzee europene . Animalele nu mai sunt prezentate ca la clasicele ore de biologie, ci cu ajutorul aşa-numitelor "diorame". Acestea sunt nişte vitrine unde animalele sunt expuse în mediul lor de viaţă, refăcut, în mod artificial, cu efecte speciale de sunet şi lumină. Pe lângă noile diorame, au fost păstrate, după ce au fost mai întâi recondiţionate, şi cinci dintre cele originale, create de Grigore Antipa cu mai bine de un veac în urmă. Mai mult, muzeul a achiziţionat exponate noi, dar a beneficiat şi de donaţii făcute de oameni de afaceri şi de colecţionari.

Deschiderea oficială pentru public va fi sâmbătă, 17 septembrie. Apoi muzeul va fi deschis zilnic de marţi până duminică între orele 10.00-20.00.

Preţul biletelor va fi împărţit pe trei categorii: 5 lei pentru elevi, 10 lei pentru studenți și pensionari și 20 de lei pentru celelalte categorii.

Acum îmi mai trebuie doar un pretext ca să mă deplasez de la Cluj la București și... prosternat voi rămâne de-a pururea în fața fosilelor de la sectorul paleontologic! Cum ar zice Faithless, "this is my Church"...

Cum am aflat istoria Pământului (1): geneza

2011-09-13T15:56:00.007+03:00

Acum 4 miliarde de ani, Pământul era proaspăt născut. Arăta ca o viziune a iadului. Aerul era plin de sulf şi roci vulcanice care curgeau la suprafaţă, mânate de miezul radioactiv al planetei. Dar cum putem şti cum arăta planeta la naşterea sa, dacă azi, suprafaţa Pământului este atât de diferită ? Simplu. Deoarece rocile conţin indicii despre trecut. Interpretarea acestor indicii i-a ajutat pe geologi să înţeleagă originea şi vârsta planetei.

De ce este necesar un articol pe această temă, vă veți da seama singuri după ce vizionați acest scurt video:

Vă invit să descoperiți așadar pe parcursul acestei serii de unde știm atâtea lucruri (cândva imposibil de aflat) despre planeta noastră!

La începutul secolului, geologul Alan Hall, a venit într-un colţ îndepărtat din sudul Africii, numit Ţinutul muntos Barbitan. Barbitan se întinde pe mii de kilometri pătraţi de teren accidentat despicat de râuri. Ceea ce a găsit Hall avea să-l implice într-un conflict cu religia. Străbătând terenul, acesta a realizat treptat că lipseşte ceva. Oricât de mult căuta în roci, nu putea găsi nici un fel de fosilă. Poate fi Barbitan un fragment al Pământului dinaintea vieţii? Întrebarea lui Hall a venit într-un moment critic. Folosind Biblia ca dovadă, învăţaţii religioşi au calculat că vârsta Pământului e mai mică de 6000 de ani. Rocile de acolo spuneau altceva.

Succesorul actual al lui Hall este Maarten De Wit. Acesta, la fel ca Hall, a cartografiat rocile din Barbitan în detaliu. Făcând asta, a descoperit un tipar frapant. După ce a început cartografierea dealurilor, a remarcat că peisajul era dominat de linii. Peste tot în Barbitan, peisajul pare făcut din straturi. În secolul 19, geologii au început să realizeze că acele roci sunt foarte vechi. Au înţeles că procesul care a creat acele straturi, încă se desfăşoară, peste tot în jurul lor, dar într-o perioadă uriaşă de timp. Acum 100 de ani, Hall şi contemporanii săi începuseră deja să realizeze că apa poate fi un modificator puternic, putând eroda roci, dar şi să le creeze, în timp. Râurile străbat rocile, transportând nisip şi mâl în aval. Într-un loc liniştit, râul încetineşte şi depune materialele, strat peste strat. În cele din urmă, acestea se transformă în piatră. Savanţilor secolului 19, straturile de rocă descoperite le spuneau că pământul pe care stăteau trebuie să fi fost, la un moment dat, foarte diferit.

La mii de km distantă, pe coasta estică a Scoţiei, geologii găsiseră deja mai multe dovezi pentru a contrazice vârsta de 6.000 ani acceptată pentru Terra.

În 1788, un geolog scoţian, James Hutton, venind pe această faleză , a observat că roca gri de jos era verticală, deasupra ei având rocă roşie, orizontală. Şi între ele a observat o suprafaţă ondulată. Trebuie să fi fost cel puţin trei cicluri de depuneri pe fundul mării, apoi ridicare, răsucire şi eroziune.

Hutton ştia că eroziunea are nevoie de timp. Fiecare ciclu trebuie să fi durat sute de mii, dacă nu milioane, de ani. Nu vedea nici un motiv de ce să nu fi fost mai multe cicluri înaintea acelora şi cine putea spune câte vor mai urma? Geologii au fost obligaţi să recunoască că e destul timp pentru procese infinit de lente să aibă efecte uriaşe asupra Pământului. A fost o descoperire timpurie că indiciile întregii istorii a planetei se află în roci.

La 360 km vest de Barbitan se află câmpul aurifer Rand, unde se află cele mai adânci puţuri de mină din lume. Pentru Maarten De Wit, călătoria tot mai adâncă în straturile de roci înseamnă o călătorie tot mai departe înapoi în timp. Acolo acesta a descoperit un lucru interesant, dar nu rar: sulfat de fier, întâlnit în natură sub formă de pirită, ce trebuia să fie deja oxidată, dar care încă strălucea. Deci pirita ne spune că în acea vreme era mult mai puţin oxigen în atmosferă. Probabil era o atmosferă dominată de dioxid de carbon. Vedeți așadar cum şi secretul atmosferei Pământului timpuriu poate fi descifrat datorită rocilor.

Însă cercetătorii nu aveau încă nu aveau răspunsul la cea mai mare întrebare: ce vârstă are Pământul ?

Un indiciu a venit de la minerii din secolul 19, care au descoperit că interiorul Pământului este fierbinte. De fapt, temperatura sa creştea cu 11 grade la fiecare kilometru mai aproape de centru. Se credea că această căldură este o rămăşiţă de la naşterea planetei, căldură prinsă în interiorul Pământului de la formarea sa. Se credea că Pământul s-a format prin acumularea constantă de roci. Forţa impactului lor, când erau absorbite în planeta în formare, a eliberat o cantitate uriaşă de energie, destul cât să păstreze întreaga planetă topită. Dar acum, Pământul s-a răcit şi s-a solidificat. Din ceea ce se ştia despre rata la care materiile pierd căldura, s-a încercat calcularea vârstei planetei. După ani mulţi de măsurări şi calcule, savantul din secolul 19, lordul Kelvin, a concluzionat că Pământul trebuie să aibă 20 milioane de ani. Pentru mulţi savanţi, acest argument părea să fie fără fisuri.

Dar pentru geologii de teren, precum Hall, această cifră părea mult prea mică. În jurul lor erau numai straturi peste straturi de roci. Chiar şi 20 de milioane de ani păreau o perioadă prea scurtă pentru ca acestea să se formeze. Apoi, chiar când Hall se pregătea să părăsească Barbitan, în Londra, un anunţ uluitor a început o revoluţie în geologie şi a rezolvat paradoxul.

Un fizician genial din Noua Zeelandă, Ernest Rutherford, a dezvăluit lumii ce descoperise despre fenomenul radioactivităţii. Rutherford a realizat că diferite elemente din interiorul Pământului erau radioactive, precum uraniul sau toriul şi potasiul, şi că acestea generau o cantitate importantă de căldură, iar asta a schimbat complet calculele lui Kelvin. Pentru că, în loc ca Pământul să se răcească tot timpul, el conţinea surse de căldură. Așadar teoria lui Kelvin nu era completă și nu mai putea fi folosită pentru estimarea vârstei Pământului. Nu toată căldura din miezul planetei rămăsese de la formarea sa. În schimb, căldura era generată constant de descompunerea radioactivă. Dar, pe de altă parte, acest lucru permitea folosirea descompunerii materiilor, nu la o estimare, ci la măsurarea exactă a vârstei Pământului. Rutherford pusese bazele unei ramuri ale ştiinţei geologice, geocronologia, măsurarea momentului exact al formării rocilor.

Fiecare rocă are propriul ceas radioactiv. Ceasul începe să bată când roca este creată şi noi minerale se cristalizează în ea. Imediat, compoziţia chimică a acestor minerale începe să se schimbe, pe măsură ce descompunerea radioactivă transformă un element în altul. Proporţia celor două elemente din eşantion spune vârsta rocii. Rutherford descoperise roci care nu aveau 20 de milioane de ani, aşa cum crezuse Kelvin, ci mai mult de 500 de milioane de ani.

După aproape două secole de eforturi ştiinţifice, vârsta Pământului va fi dezvăluită de câteva grăunţe de nisip. Ceea ce a făcut Rutherford, dintr-o lovitură, a fost multiplicarea vârstei geologice cu un factor de 100. Geologii au primit acest lucru cu uşurare, aceasta fiind unul dintre marile împliniri ale secolului 20, faptul că putem data rocile şi mineralele cu o mare acurateţe, şi să vedem toată istoria sistemului solar dezvăluită. Rocile găsite de Rutherford au fost făcute şi refăcute pe Pământ într-o perioadă uriaşă de timp. Dar pentru a afla data naşterii planetei, aveau nevoie de unele dintre materialele originare de la formarea Pământului.

Acesta e un obiect mai degrabă neinteresant, o parte dintr-un meteorit care a căzut în Allende, în Mexic, în februarie 1969. Şi este cel mai vechi obiect cunoscut de pe Pământ.E un reziduu al materiei din care s-a format întregul sistem solar. Piatra de temelie a tuturor planetelor şi a soarelui. Datarea radioactivă îi dă o vârstă de 4500 milioane de ani. Este cel mai vechi obiect aflat într-o mână umană şi e cea mai mare vârstă posibilă pentru planeta Pământ.

Meteoriţii au spus savanţilor data formării Pământului. Dar pentru a cunoaşte condiţiile de la suprafaţa tinerei planete, trebuiau să găsească o rămăşiţă miraculos păstrată a crustei iniţiale a Pământului. Au început căutarea pentru cel mai vechi loc de pe Pământ.

O companie minieră a venit în Issua, cam la 150 km nord de Nuuk, capitala Groenlandei ca să cartografieze un depozit uriaş de minereu de fier. Primele studii geologice de acolo au sugerat că unele roci pot fi foarte vechi. De fapt, s-au descoperit aici roci care au aproape 3800 milioane de ani, cele mai vechi roci de pe Pământ. Sunt importante datorită indiciilor conţinute despre mediul de la suprafaţa planetei timpurii. Mii şi mii de pietricele rotunde se află în rocile mamă formate din noroi, lut şi şisturi bituminoase. Este exact genul de rocă care s-ar fi format pe o plajă. Concluzia asupra străvechiului Pământ este evidentă. Ne arată fără îndoială ceea ce exista la suprafaţa planetei acum 3800 milioane de ani, lucru ce, în acel moment, a fost o mare surpriză. La Issua, rocile indică faptul că pe tânăra planetă era multă apă. Dar căutarea geologilor a unui loc unde rocile pot da o imagine mai detaliată a planetei timpurii, i-a dus din nou pe cealaltă parte a globului.

Cele mai vechi roci din Ţinutul muntos Barbitan, din Africa de Sud, au circa 3700 milioane de ani. Ce e atât de special la ele este că au dezvăluit faptul că în acea perioadă Pământul era o lume a vulcanilor. Rocile vulcanice răsucite atât de caracteristice peste tot în Barbitan ne spun că au erupt sub apă.

Forma răsucită este o reacţie a lavei care se răceşte când erupe sub apă.

În sfârşit, se forma o imagine a Pământului în timpul naşterii lui. E ca pasta de dinţi scoasă din tub şi pusă una peste alta. Oriunde ne uităm în Barbitan, sunt asemenea roci care ne-au permis să reconstruim imaginea uriaşelor oceane care se aflau atunci în această parte a lumii. Vulcanii ce au erupt aici au produs mari cantităţi de vapori de apă. Aceştia s-au condensat şi au format oceanul primitiv, apele sale puţin adânci acoperind 90% din suprafaţa planetei. Când apa a căzut pe suprafaţă, ca ploaie, a erodat noi roci. Pe fundul oceanului au început să se formeze straturi sedimentare. Activată de miezul radioactiv al Pământului, toată această activitate vulcanică a produs insule de roci vulcanice care au ieşit din oceanele puţin adânci. Aceasta este o imagine a lumii la limita imaginaţiei ştiinţifice. Dar în ziua de azi, la mai mult de 3,5 miliarde de ani mai târziu, e foarte diferit. Care au fost însă forţele care au putut cauza o asemenea transformare ?

În 1912 tânărul geolog german Alfred Wegener a observat alt puzzle în mediul înconjurător. Înţelegerea acestui fapt va dezvălui în cele din urmă procesul care a transformat planeta. De la crearea primelor hărţi detaliate, s-a observat că dacă am împinge coasta Africii de Sud spre coasta Americii de Sud, la 7000 km depărtare, acestea s-ar potrivi perfect. Wegener a înaintat o teorie care a fost privită ca revoltătoare: probabil că cele două continente au fost odată conectate. Ideile sale au fost considerate ca inadmisibile. Dar, după cum vom vedea în episodul al doilea, acesta s-a pus pe căutat dovezi...

Partea a II-a: deplasarea continentelor

Iisus, personajul istoric (1): criteriile experților

2011-09-12T16:08:00.001+03:00

Impactul lui Iisus asupra istoriei creștinismului (și totodată al omenirii) este atât de evident și atât de uriaș încât puțini oameni ar pune sub semnul întrebării importanța rolului său. Cum eu am o meteahnă mare (curiozitatea, bat-o vina!) și nu mă mulțumesc doar cu ce mi se dă mură-n gură la biserică, m-am gândit să profit de faptul că trăiesc în era informației și... să cercetez singur cine a fost Iisus strict ca personaj istoric.

Știu, pentru mulți cititori răspunsul este simplu: ”pune mâna și citește Evangheliile”. Problema este că le-am citit, și le-am citit probabil prea atent pentru că, dacă vreau să aflu ce a făcut sau ce a spus Iisus în cutare sau cutare moment al vieții lui, aflu lucruri care nu pot fi toate adevărate din punct de vedere istoric. Dacă nu înțelegeți la ce mă refer, aruncați o privire aici: discrepanțe istorice în Noul Testament.

Oricine spune ceva despre Iisus (sau despre oricine altcineva din trecut) trebuie să aibă o sursă de informaţii. Lucrul acesta ar trebui să pară evident, dar poate că nu este destul de evident pentru toată lumea, întrucât există o mulţime de oameni care afirmă în permanenţă diferite lucruri despre Iisus - preoți, teologi, profesori de religie, predicatori care bat din ușă-n ușă, chiar şi vecinul de alături. De ce toată lumea pare să ştie foarte multe - sau să aibă atât de multe opinii - despre cine a fost Iisus? Realitatea este că oamenii nu pot şti nimic despre Iisus dacă nu au aflat lucrul respectiv dintr-o sursă. Sau, mai curând, există două opţiuni (aceasta este, din nou, valabil pentru orice priveşte trecutul): fie au aflat ceva dintr-o sursă, fie au născocit.

Problema este că majoritatea oamenilor nu au surse istorice vechi, care să le susţină afirmaţiile despre Iisus. Cei mai mulţi oameni au aflat ceea ce ştiu sau ceea ce cred că ştiu despre Iisus de la alţii (de exemplu, de la un preot sau de la televizor). Dar de unde au aflat ei, la rândul lor, aceste lucruri? De obicei de la alţi oameni. Şi de unde au obţinut aceştia informaţiile? De la alţii. Şi aşa mai departe.

Până la urmă, totul conduce la o sursă istorică sau la cineva care a inventat afirmaţiile respective. Dar şi sursele istorice au fost scrise de oameni. De unde au obţinut informaţiile autorii acestor surse istorice? Aceleaşi opţiuni - fie de la alţii, fie din imaginaţia lor. Numai faptul că o sursă este veche nu înseamnă că ea este demnă de crezare; este doar mai veche decât alte surse de azi. Oricine reflectează un timp asupra acestor lucruri nu poate avea nici o îndoială - însă multă lume nu s-a gândit niciodată astfel. Pentru că ştim cu certitudine că până şi sursele vechi, apropiate de timpurile lui Iisus, au născocit uneori informaţii (sau s-au bazat pe alte surse care le-au inventat). Altfel, toate poveştile din Evangheliile Gnostice ar fi exacte din punct de vedere istoric - că Iisus îşi căsăpea tovarăşii de joacă pe când avea cinci ani, cum se afirmă în Evanghelia după Toma, că a ieşit din mormânt şi era înalt cât un zgârie-nori şi în urma lui era o cruce care mergea singură şi vorbea, aşa cum se spune în Evanghelia după Petru.

Din moment ce toate relatările despre Iisus trimit la o sursă sau la alta, întrebarea care se pune este care din aceste surse sunt, din punct de vedere istoric, de încredere. Există surse care oferă informaţii istorice precise, în loc de ficţiune? Şi cum putem şti care surse sunt cu adevărat istorice? Acestea sunt întrebările cu care se luptă istoricii când încearcă să stabilească faptele reale din viaţa lui Iisus. Aceste fapte nu pot fi bazate numai pe surse orale sau pe imaginaţia istorică, ci trebuie să se întemeieze pe surse credibile.

Aşa cum vom vedea în partea a doua a articolului, cele mai vechi şi mai bune surse pe care le avem despre viaţa lui Iisus sunt cele patru Evanghelii ale Noului Testament - Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aceasta nu este numai viziunea istoricilor creştini care preţuiesc Noul Testament şi valoarea sa istorică; este punctul de vedere al tuturor istoricilor serioşi, experţi în Antichitate, de la creştini evanghelişti devotaţi până la atei înrăiţi. Cu alte cuvinte, această viziune nu este o perspectivă tezistă a câtorva gânditori naivi şi visători. Este concluzia la care a ajuns fiecare dintre sutele (chiar miile) de savanţi care au încercat să stabilească ce s-a întâmplat în viaţa personajului istoric Iisus, învăţaţi care au studiat greaca şi ebraica, limbile Bibliei, precum şi alte limbi înrudite, ca latina, copta şi siriana. Aceşti savanţi au citit sursele vechi în limbile vechi şi le ştiu până la cele mai mici detalii. Ne putem dori să existe alte surse şi mai demne de încredere, dar în cele din urmă sursele incluse în canon sunt acelea care ne oferă cele mai bune şi mai multe informaţii.

Nu înseamnă că aceste surse nu sunt problematice. De fapt, ele ridică o mulţime de semne de întrebare, aşa cum v-am spus mai sus. Când sunt însă folosite corect, ne pot da informaţii importante despre spusele şi faptele lui Iisus.

Metode de a reconstrui viaţa personajului istoric Iisus Christos

Majoritatea experţilor sunt de acord cu un număr de criterii ce trebuie folosite când se examinează sursele păstrate, pentru a ne ajuta să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în viaţa lui Iisus. Cele mai importante criterii sunt următoarele patru.

1. Cu cât mai vechi, cu atât mai bine

Relatările despre Iisus - inclusiv acelea în care el interacţionează cu Maria Magdalena şi cu alţii - au suferit schimbări pe măsură ce au fost repovestite în timp, reflectând convingerile, viziunile şi perspectivele celor ce narau. De aceea, sursele cele mai vechi furnizează informaţii care, în comparaţie cu cele provenite din surse mai târzii, sunt mai puţin susceptibile de a fi fost modificate radical. Motivul este evident: în cazul surselor vechi, a existat mai puţin timp ca relatările să fie modificate decât în cazul celor mai târzii. De aceea, experţii care încearcă să descopere ce s-a întâmplat de fapt în viaţa lui Iisus au tendinţa să folosească Evanghelia după Marcu şi documentul Q, de exemplu, mai mult decât Evanghelia după Ioan şi cea după Toma. Ultimele două au apărut la câteva decenii după primele două şi de aceea este mai puţin probabil ca ele să conţină informaţii de încredere din punct de vedere istoric.

Totuşi, din moment ce toate sursele noastre sunt relativ târzii (adică nu sunt contemporane cu Iisus), nu este suficient să acceptăm ceea ce sursele vechi ne spun că este de încredere. Chiar şi ele conţin relatări modificate în procesul repovestirii. Şi mai sunt necesare şi alte criterii.

2. Adunarea mărturiilor

Experţii care încearcă să reconstruiască evenimentele din viaţa lui Iisus găsesc un ajutor semnificativ în sursele vechi care furnizează independent aceeaşi informaţie despre el. Dacă două sau mai multe surse independente povestesc acelaşi episod din viaţa lui Iisus, atunci nici una din aceste două surse nu a fost născocită, dar, în acest caz, informaţia trebuie să fi provenit dintr-o sursă şi mai veche - posibil dintr-o dare de seamă într-adevăr istorică despre viaţa lui Iisus. Este important de subliniat totuşi că, pentru ca acest criteriu să funcţioneze, sursele trebuie să fie independente una de alta.

Dacă o întâmplare apare în Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca, de exemplu, acesta nu ar fi un datum atestat independent în trei surse, deoarece Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Luca ar fi preluat întâmplarea din Evanghelia după Marcu. În cazul acesta, avem o singură sursă pentru întâmplarea povestită, şi nu câteva. Dar dacă, să presupunem, o întâmplare există în Evanghelia după Marcu, în documentul Q şi în Evanghelia după Toma, care sunt toate independente una faţă de alta, atunci întâmplarea povestită trebuie să fi fost preluată dintr-o sursă şi mai veche, disponibilă tuturor celor trei.

Vom mai analiza câteva exemple:

(1) În surse independente - Pavel, Marcu, Ioan şi chiar în Iosifus - se afirmă că Iisus avea fraţi. Concluzia? Iisus avea probabil fraţi.

(2) Iisus este asociat cu Ioan Botezătorul în Evanghelia după Marcu, în documentul Q şi în Evanghelia după Ioan. Atunci este clar că Iisus chiar a avut o legătură cu Ioan Botezătorul.

(3) În Evanghelia după Marcu, în L (sursa specială a lui Luca), în Evanghelia după Ioan şi în Evanghelia după Toma se spune că Iisus s-a aflat de multe ori în public în compania femeilor. Concluzia? Isus era însoțit și de femei în timpul misiunii sale de predicare.

3. Contrazicerea bunului-simţ

Pentru că relatările despre Iisus au fost schimbate în mod subiectiv, reflectând perspectivele, viziunile şi interesele oamenilor care povesteau, ce putem face cu informaţiile despre Iisus găsite în diverse surse, dar care contrazic bunul-simţ, aşa cum apare în lumina acestor perspective, viziuni şi interese? Aceste tradiţii care par să fie împotriva a ceea ce creştinii ar fi vrut să spună despre Iisus nu sunt, în mod evident, tradiţii pe care ei le-ar fi născocit. Astfel, ele sunt deosebit de preţioase pentru că nu sunt inventate, ci par să reprezinte lucruri care chiar s-au întâmplat în viaţa lui Iisus.

De exemplu, s-a atestat independent că Iisus provenea din Nazaret (Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Ioan). Acest lucru este contrar ideii pe care creştinii ar fi vrut s-o sugereze, deoarece Mesia trebuia să vină din Betleem (şi de aceea se povesteşte că s-a născut acolo). Dar de ce ar spune creştinii că el era din Nazaret? Nazaretul era, înainte de creştinism, un orăşel neînsemnat despre care nu auzise nimeni. Creştinii care povesteau despre Iisus nu câştigau nimic dacă spuneau că Iisus era dintr-un cătun necunoscut de pe lângă pădurile din Galileea. Aşa că, probabil, relatările care îl plasează acolo sunt autentice - de acolo era Iisus.

Să analizăm acum botezul lui Iisus de către Ioan: creştinii din vechime au înţeles că, în ceremonia botezului, persoana care boteza era superioară spiritual celei care era botezată. Atunci de ce ar scorni un creştin ideea că Iisus a fost botezat de altcineva? Nu ar însemna aceasta că Ioan îi era superior lui Iisus? Din moment ce creştinii îl venerau pe Iisus, ei nu ar fi născocit o asemenea poveste şi de aceea probabil că acest lucru (botezul) s-a întâmplat cum se povesteşte.

4. Contextul este (aproape) totul

În sfârşit, experţii iau în serios concluzia la care ajunge azi oricine studiază personajul istoric Iisus: că el a fost un evreu care a trăit în Palestina, în secolul I. Dacă există poveşti despre ce a spus sau ce nu a spus Iisus care nu se potrivesc în contextul în care apar, atunci este aproape imposibil de crezut că acele povestiri sunt exacte din punct de vedere istoric. Cuvintele spuse de Iisus, de exemplu, care au mai mult sens într-un alt context, probabil că derivă din acel context, mai curând decât din viata lui Iisus.

De exemplu, un număr de pilde ale lui Iisus găsite în Evanghelia Coptă după Toma sau în alte scrieri din documentele de la Nag Hammadi prezintă o influenţă gnostică. Problema este că nu avem nici o dovadă pentru a sugera că gnosticismul exista deja în primele două decenii ale secolului I - în special în Galileea rurală. Prin urmare, aceste pilde gnostice trebuie să provină din tradiţii de mai târziu, fiind probabil atribuite lui Iisus într-un alt context (de exemplu, în secolul al II-lea, într-un loc precum Egipt sau Siria). Aceasta nu înseamnă că tot ce este scris în Toma trebuie respins. Chiar în această evanghelie, de exemplu, Iisus spune parabola bobului de muştar, o parabolă care este prezentă, independent, şi în Evanghelia după Marcu. Parabola nu are nimic ce ne-ar putea ajuta să identificăm influenţa gnostică şi este prezentă în două surse independente, dintre care una este foarte veche. Concluzia? Este foarte posibil ca Iisus să fi spus această parabolă.

Am prezentat câteva din principalele criterii folosite de experţi în examinarea celor mai vechi surse pe care le avem despre viaţa lui Iisus. A afla ce a spus şi ce a făcut el nu înseamnă "să crezi pe cineva pe cuvânt" sau să accepţi totul (sau orice) se spune despre el în sursele evanghelice. Fiecare cuvânt al lui Iisus, orice s-a spus că a făcut el şi tot ce s-a spus că a trăit trebuie să fie supus acestor criterii, pentru a vedea dacă poate sau nu poate fi atribuit în mod plauzibil circumstanţelor istorice ale vieţii lui. Cuvintele şi faptele lui Iisus care nu satisfac aceste criterii pur şi simplu nu pot fi acceptate ca istorice. Pe scurt, să afli lucruri despre viaţa cuiva nu înseamnă să ghiceşti, să-ţi foloseşti imaginaţia sau să adaugi ceea ce doreşti. Înseamnă să analizezi sursele cu un ochi critic, spre a elucida ce s-a întâmplat cu adevărat în viaţa lui.

Partea a II-a: Sursele care vorbesc despre Iisus

Despre relații și sex (3): dragostea și atașamentul

2011-09-04T14:08:00.001+03:00

Dragostea

Combustibilul pasiunii pentru o persoană este al doilea dintre impulsurile descrise de Helen Fisher: dragostea romantică, acel extaz atât de puternic, încât ar trebui însoțit de un avertisment. Dragostea a fost mereu lăudată de poeți, cântăreți, romancieri, fiind probabil unul dintre cele mai puternice sentimente din lume. Dragostea romantică nu este un concept. Este măsurabilă științific, un rezultat al alchimiei biologice a naturii.

Partea a II-a: Dorința

Dacă ați fost îndrăgostiți, știți ce emoție copleșitoare poate fi iubirea. Simți exaltare, euforie, ai schimbări de dispoziție, ești dependent de partener, te concentrezi asupra sa, ești foarte motivat să-l câștigi, tânjești după el, te gândești la el în mod obsesiv...

Cercetătorii au dorit să afle dacă sentimentul de dragoste romantică este diferit de cel de excitare sexuală. În acest scop, ei au analizat datele RMNF care ilustrează fluxul sanguin al studenților testați (despre care ați putut citi în părțile anterioare ale articolului). Ei au descoperit că o regiune a creierului numită nucleul caudat pare să fie activată când o persoană se îndrăgostește. Acesta face parte din sistemul cerebral al recompensei. Se pare că dragostea afectează creierul în mod similar cu folosirea anumitor substanțe stimulente ilegale.

Răspunsul din creierul subiectului când privește persoana iubită, de care este îndrăgostit pătimaș, seamănă cu cel generat de consumul de cocaină. Acele zone cerebrale au concentrație mare de receptori pentru dopamină. Dopamina este un neurotransmițător cu rol în controlul mișcărilor fine, în motivație, energia fizică, memoria pe termen scurt și emoțiile precum dorința sexuală. Dopamina e unul dintre principalele euforizante ale organismului. Nivelul ridicat de dopamină produce concentrare și motivație extremă, caracteristice dragostei romantice. Este un răspuns față de recompensă, propriu sistemului dopaminei. Oamenii sunt programați pentru a avea un anume răspuns față de recompensă. Unul dintre cele mai bune exemple este dragostea împărtășită.

Nivelul ridicat de dopamină explică de ce îndrăgostiții devin atât de dependenți de relație și de ce tânjesc după partener. Pentru Fisher, concentrarea asupra unei persoane este, evolutiv, logică. Acest sistem cerebral a evoluat ca, odată declanșat, să ai o energie incredibilă, să-ți concentrezi atenția asupra cuiva, să fii motivat să-l cucerești și să rămâi cu el suficient de mult încât să concepi un copil. Adevărul nu tocmai romantic e că dragostea romantică s-a născut din succesul evolutiv al cuplurilor care vor suficient sex încât femeia să rămână gravidă. Substanțele care ne inundă când ne îndrăgostim sunt atât de puternice, încât nu e de mirare că dragostea e comparată adesea cu dependența.

Și la fel ca dependendența de droguri, dragostea ne poate împinge către acțiuni nebunești, periculoase. E mai puternică decât dorința. Dacă-i ceri cuiva să se culce cu tine și te respinge, nu te omori. Oamenii se sinucid sau ucid pe alții dacă sunt respinși în dragoste. Dragostea romantică rămâne o experiență universală, încastrată adânc în creierul uman. Peste tot în lume, oamenii trăiesc și mor pentru ea, cântă și dansează pentru ea, sunt fericiți în dragoste...

Atașamentul

Dar numai dragostea nu poate ține cuplul împreună mult timp. Dragostea romantică te consumă. Te plimbi toată noaptea, discuți și faci dragoste foarte mult... Ar fi ineficient să funcționezi continuu la acest nivel energetic. Succesul nostru ca specie presupune ca partenerii să rămână împreună cât să-și crească copiii. În acest scop, corpul ne bombardează creierul cu alți hormoni sexuali. Un arsenal chimic ne leagă mult după ce focul iubirii romantice s-a stins în sfârșit. În continuare, una dintre cele mai provocatoare întrebări ale evoluției: putem fi fideli unui singur partener sau suntem predestinați biologic să-l înșelăm?

Cum e cu înșelatul?

Studiul armelor secrete ale iubirii arată cum suntem programați genetic să reacționăm imediat la posibilitatea unei aventuri sexuale fierbinți și cum creierul nostru ne îmbată cu substanțe puternice pentru a induce extazul dragostei. Dar odată ce ne-am ales partenerul și ne-am îndrăgostit, putem rămâne împreună sau suntem programați genetic să înșelăm?

97% dintre mamifere nu sunt monogame. Deci cum putem rămâne împreună când există atâtea opțiuni? Gian Gonzaga e psiholog la UCLA în sudul Californiei. Studiile sale arată că dragostea adevărată chiar ne poate lega pentru a forma o relație monogamă. El crede că evoluția ne-a oferit capacitatea de a ne dedica unei relații stabile, dar e complicat, pentru că oamenii nu sunt nici monogami, nici poligami. Sunt înclinați către ambele, pentru că se adaptează mediului în care trăiesc.

Gongaza a realizat un studiu pentru a descoperi de ce rămânem fideli în loc să preferăm alternativele atrăgătoare. Ce a descoperit e simplu și deloc nou: în starea de iubire , oamenii au reușit să elimine gândurile la alternativele atractive. Experimentele arată că dragostea adevărată ne leagă unul de altul. Dar aceasta e într-o luptă continuă cu dorința carnală. Dorința ne împinge să căutăm în jur cea mai atractivă alternativă. Dacă găsim pe cineva mai atrăgător, acest lucru poate fi de rău augur pentru relația în care ne aflăm. Deci dacă relația e bazată pe iubire, e mai probabil să rămânem împreună. Altfel e mai probabil să vrem sex cu o altă persoană atrăgătoare.

Dragostea a evoluat pentru a ne ține împreună, iar dorința pentru ca să putem alege cele mai potrivite gene.

Deci iubirea și nu dorința te ajută să-ți scoți din minte alternativele și să-ți consolidezi relația cu partenerul romantic. Asta concordă cu teoria lui Helen Fisher că al treilea stadiu al atracției sexuale e atașamentul pe termen lung. Atașamentul este siguranța pe care o simți alături de un partener stabil. Se pare că dragostea poate ieși victorioasă. Dar cum reușește acest lucru?

Organismul are o poțiune naturală de iubire care este gata să se lipească iremediabil de partener. Aceasta este activată când cuplul face dragoste. Este vorba despre oxitocină, hormon și neurotransmițător produs în creier. În trecut se credea că declanșează travaliul la femeile gravide și stimulează proaspetele mame să producă lapte. Dar acum savanții au descoperit alte efecte și la bărbați și la femei. Oxitocina este un hormon al excitării sexuale care însoțește orgasmul și stimulează partenerii să se alinte înainte, în timpul și după sex. De aici, celălalt nume al său: drogul alintului.

De aceea când faci dragoste cu cineva pe care chiar îl placi sau îl iubești simți un soi de uniune cosmică, probabil datorită nivelului mare de oxitocină ce induce acest sentiment. Oxitocina poate avea și rolul de a întări legătura dintre îndrăgostiți. Conform teoriei, cu cât partenerii fac mai mult sex între ei, cu atât secretă mai multă oxitocină și legătura lor se cimentează. De aceea e periculos să te culci cu cineva pe care nu-l iubești. Poți declanșa aceste sisteme cerebrale. Este o joacă cu focul.

Dar natura nu a terminat încă. Mai există o substanță importantă în farmacia dragostei: vasopresina. Secretată când facem sex, ea joacă un rol important în faza atașamentului, descoperit atunci când s-a studiat împerecherea câinilor de preerie.

Acestea sunt printre cele 3 procente dintre animalele monogame pe viață. Când se împerechează, ei secretă vasopresină, la fel ca oamenii. Câinii de preerie au în creier receptori pentru vasopresină în regiunile responsabile cu recompensa. Împerecherea le stimulează centrul recompensei, construind o amintire plăcută a acelui partener și astfel creează o legătură durabilă.

Câinii de preerie sunt printre cele 3 procente dintre animalele monogame pe viață

Savanții cred că mecanismul de recompensă al acestei dependențe e posibil să fi evoluat similar și la alte animale monogame, printre care și ființele umane. E posibil ca, la fel ca dorința și iubirea romantică, formarea unei relații durabile de dragoste e o chestiune de chimie.

Atracția sexuală ne exaltă și ne motivează. Substanțele secretate în creierul nostru, fiziologia noastră, toate servesc un singur scop: perpetuarea speciei noastre. După ce avem copii, aceste substanțe se schimbă, pentru a ne încuraja să rămânem împreună și să-i creștem. Dragostea e doar o parte a problemei. Atractivitate, dorință, spuneți-i cum vreți, este un amestec hormonal îmbătător creat să ajute reproducerea umană. Un cocteil chimic care face într-adevăr lumea să se învârtă.

Merită să alocați 20 de minute pentru a viziona acest TEDTalk excelent în care Helen Fisher ne spune de ce iubim și de ce înşelăm. Antropologul ia în vizor subiectul delicat și explică evoluţia, reacţiile biochimice şi importanţa socială a iubirii. Ea încheie cu un avertisment cu privire la riscurile majore determinate de abuzul de antidepresive.

Subtitrat în limba română

Aflați mai multe: Scientia.ro ”Adulterul - o amenințare pentru cuplu?”

Adaptat după: Naked Science - What's sexy
Pe aceeași temă: Helen Fisher - Why him, why her?

Horoscopul la români

2011-09-03T12:42:00.013+03:00

M-am trezit în această dimineață inspirat. Cumva, simțeam că că este ziua mea norocoasă. Ziua în care aș putea să dau lovitura.

Pus pe fapte mari, m-am ”bâțâit” confuz preț de vreo oră, nelămurit de unde aș putea totuși să încep. Apoi, străfulgerat de o revelație, mi-a venit o idee: hai să văd ce mi-au pregătit astrele pentru astăzi!

Iată ce am găsit:

GEMENI - Horoscop pentru 3 septembrie 2011

Știrile Pro TV - Are loc un meci, un concurs, un spectacol și puteți fi în teren, pe scenă sau în spatele reflectoarelor și o să fie cu adrenalină în ambele cazuri.

Gândul - Se va găsi o formă de recompensă pentru voi: fie bani, fie vi se dau zile libere pentru ce aţi muncit în ultima vreme.

Libertatea - O zi interesantă, cu momente frumoase în familie. Celelalte probleme nu se schimbă total, dar dispare senzaţia că duceţi pe umeri o povară grea. E important să vă menţineţi mintea limpede.

Astrolog.ro - Aveți un succes deosebit în activitățile intelectuale și în societate. În partea a doua a zilei, încasati o sumă importantă de bani dintr-o colaborare. Puteți să faceți planuri de viitor în legatură cu o afacere pe care intenționati să o demarați împreună cu un prieten foarte bun.

Acvaria.com - Ești foarte tranșant, dornic să spui adevărurile pe nume, oricât de grele ar fi. Ești gata să recunoști unde și cum ai greșit, dar la fel de intransigent ești și cu erorile altora. Dacă prinzi pe cineva cu minciuna, devii extrem de critic și de dur, gata să iei măsuri dintre cele mai categorice. Nu uita însă, așa cum judeci acum, poți fi și tu cândva judecat, deci fii sigur că ai un comportament ireproșabil ca să-ți poți permite să-i critici pe alții. Știi cum se spune: vezi paiul din ochiul altuia, dar nu și bârna din ochiul tău. Judecă just!

Horoscop.acasa.ro - -Îți este un pic cam greu să te ocupi de gestionarea finanțelor familiei. Trebuie să gasești o metodă care să mulțumească pe toata lumea. În plan amoros, te gândești cu multă atenție la unele experiențe de care ai avut parte și înveți din acestea, trăgând concluziile care se impun. Este indicată prudența în orice întreprinzi.

Zodii.ro - Cineva din familie ar putea interveni în relaţia ta cu partenerul de suflet, ceea ce ar putea genera unele discuţii. Dacă nu vei vorbi mai mult decât este cazul, nu se va întâmpla nimic neplăcut. Este posibil să primeşti o veste care te va bine dispune. Drumurile nu vor lipsi din agenda zilei, dar îţi vor da ocazia să rezolvi o problemă importantă. Arată mai multă afecţiune partenerului!

M-am plictisit să mai caut. Oricum am devenit și mai confuz. Mi-a trecut și momentul de inspirație... Dar mi-am adus aminte cu această ocazie ce mi-a spus profesorul de istorie din liceu, care lucrase cândva la un cotidian local major, despre alcătuirea horoscopului: se adunau 2-3 persoane seara la o bere și... debitau. Și era gata horoscopul...

Românii și horoscopul

Vă invit să urmărim împreună în acest reportaj care este părerea românilor despre horoscop și ce răspunsuri dau aceștia la întrebarea, intenționat prost formulată, ”Cum este corect: astronomie sau astrologie?”

Inevitabil mă întorc la câteva dintre concluziile studiului Stisoc "Românii şi ştiinţa", efectuat de Facultatea de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti şi finanţat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică din România:

22% dintre români considerau în 2005 că horoscopul este „foarte științific”, aceasta fiind cea mai ridicată rată din țările europene, după Cipru. De asemenea, România se situează printre primele societăți europene în ceea ce privește proporția adulților care cred în existența unor numere norocoase: aproximativ jumătate dintre români erau de acord în 2005 cu afirmația că „unele numere sunt deosebit de norocoase pentru anumiți oameni”, față de media EU29 de aproximativ o cincime.

Sursa grafic: Eurobarometerul Special 224 - Valul 63.1/ 2005
Ce sunt Eurobarometrele?

Formularea întrebării: „Oamenii au păreri diferite despre ceea ce este şi ceea ce nu este ştiințific. Vă voi citi în continuare o listă cu subiecte. Pentru fiecare dintre acestea vă rog să îmi spuneți cât de ştiințific credeți că este. Numărul 5 înseamnă că este „foarte ştiințific” şi numărul 1 înseamnă că „nu este deloc ştiințific”. Celelalte numere desemnează o situație intermediară”: Horoscop

Datele anchetei STISOC confirmă aceste distribuții, constanța lor în timp, şi indică faptul că aproximativ 40% dintre români consideră că zodia în care suntem născuți ne influențează „mult” sau „foarte mult” personalitatea.

Relația la nivel agregat dintre proporția populației care consideră că horoscopul este științific și nivelul de dezvoltare a țării măsurat prin PIB per capita este negativă , horoscopul beneficiind de o credibilitate mai ridicată în statele mai puțin dezvoltate economic. Totuși, variabilitatea este mare – putem observa astfel că la un nivel relativ apropiat de dezvoltare economică, diferența dintre aprecierea horoscopului din România față de Portugalia, de exemplu, este considerabilă.

Sursa grafic: Eurobarometerul Special 224 - Valul 63.1/ 2005

Proporția populației care crede că horoscopul este științific sau foarte științific, în țările Europei, în funcție de PIB per capita, 2005

Credința în influența zodiilor apare mai frecvent în mediul urban și printre femei. Paradoxal, nu observăm o scădere a acestei credințe în rândul persoanelor cu studii superioare; dimpotrivă, în eșantion există chiar o proporție mai ridicată de absolvenți de universitate care cred în zodii – dar diferența nu este semnificativ statistic diferită de zero, neputând fi generalizată la nivelul populației. Putem afirma însă că studiul nu indică nici o influență semnificativă negativă a educației școlare asupra credinței în zodii.

Alte rezultate ale studiului AICI!

Despre relații și sex (2): dorința

2011-08-29T11:05:00.012+03:00

Din studiile efectuate până în prezent, s-a aflat că reproducerea e controlată de trei impulsuri diferite:

Dorința, impulsul sexual, căutarea satisfacției sexuale;

Dragostea romantică, adorația pentru partenerul în care găsim ceea ce căutăm;

Atașamentul, prin care realizăm o uniune cu un partener pe termen lung.

Dorința sau impulsul sexual a evoluat pentru a ne căuta parteneri, dragostea romantică a apărut pentru a ne concentra energia asupra unuia singur și atașamentul a evoluat pentru a ne permite să tolerăm acest partener cel puțin cât să creștem un copil în primii ani de viață.

După cum vom vedea, fiecare dintre acestea are propriul mecanism biochimic declanșator, unul sau mai mulți mesageri hormonali ce transmit informații între celule.

Partea I: Ce ne atrage la sexul opus?

Dorința

Acum se știe că un puternic arsenal chimic ne manipulează deciziile, fără să ne dăm seama ce se petrece. Dorința sexuală este declanșată de testosteron. Bărbații îl produc în testicule, iar femeile în ovare. Prin sânge, acesta ajunge la creier și stimulează impulsul sexual. Testosteronul ne face să ne dorim să facem dragoste și să pornim în căutarea primei întâlniri.

Emoțiile

Dar dorința poate fi influențată de alte emoții. Sociologul și psihologul Art Aron studiază modul cum atracția sexuală poate fi intensificată de frică și anxietate. În decursul perioadei de atracție inițială, simți o excitare fiziologică intensă. Inima bate repede, de parcă ai alerga sau ai fi într-o situație tensionată. Aceste senzații sunt similare celor generate de frică. Cercetările sugerează că anxietatea și frica pot declanșa dorința sexuală și pot face oamenii să pară mai atrăgători.

Un pod suspendat, înalt și instabil e locația perfectă pentru experiment. O fată drăguță stă pe mijlocul podului, un loc special ales pentru a induce o stare de excitare sau frică. Ea îi oprește pe bărbați și îi roagă să completeze un chestionar. Întrebările nu sunt deosebite, dar la sfârșitul interviului, ea îi dă fiecărui bărbat numărul ei de telefon, în caz că are întrebări.

În a doua etapă a experimentului, fata schimbă locația, alegând de data aceasta un pod jos, solid și perfect sigur. Din nou, le cere trecătorilor să completeze chestionarul. Și, din nou, la sfârșit, le dă numărul ei de telefon.

A doua zi, la birou, ea așteaptă lângă telefon. Ține evidența bărbaților care o sună și notează pe ce pod s-au întâlnit. Banala demonstrație pare să confirme teoria excitației: au sunat de patru ori mai mulți bărbați de pe podul suspendat decât de pe podul sigur și solid.

Frica face femeia mai atractivă sexual pentru bărbați. Așa că poate ar fi bine să uitați de cina romantică. Poate că locul cel mai bun pentru prima întâlnire e unul înfricoșător.

Inteligența și creativitatea

Psihologul evoluționist Geoffrey Miller cercetează cum influențează selecția sexuală nivelul inteligenței umane. Aceasta este un proces evolutiv puternic. Nu e o selecție oarbă, ci e condusă de gusturile și plăcerile noastre, de ceea ce găsim atractiv, psihologic și fizic, la alți oameni. În preistorie, oamenii au început să aleagă parteneri mai inteligenți. Ca rezultat, inteligența speciei noastre a început să se dezvolte. Creierul ne ajută să supraviețuim, dar și să ne atragem parteneri. Dovada că creierul nostru a evoluat prin selecția sexuală vine din ceea ce biologii numesc ”principul handicapului”.

Coada păunului este un exemplu clasic. O coadă așa mare și colorată necesită energie pentru a crește, resurse ce ar putea fi folosite pentru supraviețuire. Este un handicap. Deci numai păsările cu genele cele mai bune pot avea cele mai mari cozi. Precum coada păunului, un creier mai mare e un handicap, pentru că folosește foarte mult din energia corpului. Consumă circa 20% din oxigenul pe care îl respirăm, cam 25 % din calorii și aproximativ 40% din glucoza din organism. Este un organ costisitor, ostentativ și risipitor. Adesea îl folosim pentru lucruri nelegate direct de supraviețuire. Vorbim, încercăm să ne afirmăm social, încercăm să-i impresionăm pe ceilalți. Miller consideră ca inteligența și creativitatea umană sunt rezultatul unui proces îndelungat de selecție sexuală.

Imaginația noastră creatoare, care a generat bogăția lingvistică, artistică și științifică de astăzi, a fost clădită acum sute de mii de ani de înaintașii care și-au ales parteneri mai inteligenți, isteți și amuzanți. Când alegem un partener, alegerea noastră va influența creativitatea generațiilor viitoare. Inteligența te ajută să arăți că ai gene bune. Mutațiile care reduc eficiența creierului reduc și inteligența.

Domnisoarele din Avignon -1907. Studiile sprijină teoria lui Miller că artiști precum Picasso sunt mai atractivi sexual datorită creativității lor.

Dar nu numai inteligența ne atrage. Ne atrage gândirea creativă. Conform unui raport al Societății Regale de Biologie, artiștii au de două ori mai mulți parteneri decât oamenii necreativi. Însă mai există o calitate care e numărul 1 pe lista atractivității.

Bunătatea

Calitățile cele mai căutate în lume sunt inteligența și bunătatea. Bunătatea este chiar mai căutată decât inteligența. Bunătatea exercită o atracție evidentă. Un om de treabă va fi un partener bun și probabil, un părinte grijuliu. Asta se aplică, atenție, pentru cei aflați în căutarea unui partener stabil, nu pentru aventurile de o noapte, când pentru a construi tensiunea sexuală, urmărim cu totul altceva la potențialii parteneri. Seducția este un subiect fascinant, dar va fi subiectul unui alt articol.

Există un motiv științific pentru a alege un partener virtuos. Virtutea e un semn al unor gene de calitate. Virtutea e costisitoare. Aproape orice afectează corpul sau creierul (mutațiile, leziunile cerebrale) tind să facă omul mai egoist, mai rău. Mai mult, spre deosebire de aspectul fizic, această calitate e mai greu de falsificat. E destul de ușor să-ți faci corpul să arate bine. Azi, la 40 de ani poți arăta la fel de ca un tânăr de 20 din secolul trecut. E mai greu să falsifici inteligența și virtuțile morale care sunt atractive sexual.

Asta e fascinant la evaluarea potențialilor parteneri: căutăm calități nefalsificabile precum inteligența și bunătatea.

Știința a arătat că impulsuri evolutive inițiază în organism dorința sexuală. Suntem incitați de forma corpului, simetrie și inteligență. Suntem atrași de cineva și sperăm că ne va răspunde la avansuri. Când căutăm un partener stabil, nu ne împerechem cu oricine. De regulă, creierul ne face să ne concentrăm pe un singur individ.

Pe parcursul a câtorva întâlniri, un cuplu poate găsi mai multe modalități de a-și demonstra calitățile genetice. Unele demonstrații sunt mai subtile decât altele. Dar nici unul dintre cei doi nu știe ce se întâmplă de fapt în capul lor. Se spune că ochii îți strălucesc când te îndrăgostești. Dar se activează și anumite regiuni din creier. Și unii savanți explorează acum focurile de artificii neurochimice care explodează în capetele noastre când atracția sexuală se transformă în dragoste. Despre dragoste însă mai multe în articolul următor...

(Partea a III - a: dragostea și atașamentul)

VIDEO Țara lor! Viața noastră?

2011-08-26T22:47:00.014+03:00

Am văzut ”faza” în emisiunea lui Mircea Badea, așa că de acolo iau și fragmentul video. Simt că ar fi frumos să adaug și eu câteva cuvinte, dar acestea refuză vehement să iasă. Gura mea întredeschisă seamănă mai mult cu cea a unui pește aflat pe uscat de prea mult timp. Așa că, în mod înțelept zic eu, am decis să renunț.

Trebuie să menționez totuși că rar mi-a fost dat să aud o așa minunăție de ”acorduri” muzicalo-onomatopeice cum am auzit ieșind din gura dlui Salam.

Lăsând sarcasmul la o parte, mi-am adus aminte astăzi de o piesă mai veche, al cărui refren suna cam așa:

Viaţa noastră unde e?
Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?

Mi se pare că mesajul melodiei Ordinea de zi - interpretată (în acest caz) de Gil Dobrică după versurile lui Adrian Păunescu - rămâne, după atâta amar de vreme, de mare actualitate.

Au trecut 22 de ani de democratie greșit înțeleasă și prost aplicată.

Prin care, vrând-nevrând, mi-am petrecut copilăria.

Conștientizând acest lucru, am un mesaj pentru toți cei care au fost la putere de la revoluție încoace, au luat decizii pentru mine și, prin nepăsarea și lăcomia lor, au redus țara la ceea ce se vede în videoclipul de mai sus: sper ca banii furați în acest răstimp să vă fie de folos la organizarea propriilor funeralii.

Despre cei cinstiți, numai de bine...

17 melodii care te vor relaxa

2011-08-26T09:14:00.007+03:00

Atunci când viața nu îți oferă o clipă de răgaz, îți dă motive să fi trist(ă), ți se pare nedreaptă sau lipsită de sens, oprește-te pentru o clipă și ... relaxează-te. Vei învăța probabil să o apreciezi și să te bucuri mai mult de ea. Cum muzica poate fi un bun remediu pentru stres, am pus aici un playlist personal care cuprinde muzică ambientală atât pentru destindere, cât și pentru meditație sau petrecerea unor momente speciale cu persoana iubită...

Bliss - Wish You Were Here

Mandalay - Beautiful

Moby - Porcelain

Julee Cruise - Falling

Touch and Go - Straight to number one

Enigma - Return to Innocence

Enigma - Sadeness

Vangelis - Heaven and Hell: Cosmos

Vangelis - Prelude

Eugen Doga - Katia

Gheorghe Zamfir - The Lonely Shepherd

Ocarina - Song Of Ocarina

Robert Miles - Children (Orchestral Version)

Dave Stewart and Candy Dulfer - Lily Was Here

Suzanne Vega - Toms Diner

Samira - It was him

Jan Hammer - Crockett's theme

Puteți asculta de aici toate piesele de mai sus fără întrerupere:

Cum întotdeauna urmăresc să am un playlist diversificat, mi-ar plăcea să puneți în comentarii linkuri la alte piese relaxante care vă plac.

Despre relații și sex (1): ce ne atrage la sexul opus?

2011-08-25T15:16:00.013+03:00

Cum se aleg doi îndrăgostiți? Și de ce se simt atrași unul de altul? Sunt două întrebări la care vom căuta un răspuns științific (și prea puțin romantic) pe parcursul acestei serii de articole. Vom încerca să descoperim secretele atracției sexuale, dezvăluind cum seamănă dragostea cu o doză de cocaină, cum ne putem alege partenerul cu ajutorul nasului și în cele din urmă, cum și de ce ne alegem partenerul perfect.

Totul începe la fel: un băiat cunoaște o fată; sau o fată cunoaște un băiat. Se atrag reciproc și restul vine de la sine. Este un ritual de împerechere la fel de vechi ca specia umană. Dar acum, știința intră în dormitor pentru a studia în profunzime detaliile atracției sexuale, punând sub microscop chimia dorinței, iubirii și relațiilor pe termen lung.

Procese evolutive puternice determină ce ne atrage la un partener și cum îi atragem pe alții. Selecția naturală e lupta pentru supraviețuirea celui mai bine adaptat. Animalele sunt în competiție pentru hrană și în luptă cu prădătorii. Supraviețuitorii își transmit genele către generațiile următoare. Dar aici mai acționează un proces: selecția sexuală. Toate animalele superioare, se spune, ”dansează în doi”. Doar animalele care pot atrage un partener își vor transmite genele. Selecția sexuală încurajează caracteristicile și comportamentele care diferențiază masculii de femele și ajută la atragerea unui partener sexual.

Savanții știu acum că oamenii nu fac excepție de la aceste reguli. Antropologul și profesorul Helen Fisher studiază de peste 30 de ani cum au evoluat organismele noastre pentru ca un băiat să fie atras de o fată și invers.

Ce ne atrage la sexul opus?

Dr. Fisher a făcut cercetări neurologice revoluționare pentru a descoperi ce anume ne excită. Acum 20 de ani nu puteam studia iubirea în acest mod. Astăzi putem vedea ce părți din creier se activează și putem înțelege experiențele pe care le trăim când ne îndrăgostim. Deloc surprinzător, a reieșit că bărbații răspund mai bine la stimulii vizuali, în timp ce femeile sunt mai interesate de caracter. Subiecții masculini au avut mai multă activitate în zona care integrează stimulii vizuali. Cei de sex feminin au răspuns în regiunile asociate cu memoria. Desigur, se știe de mult că bărbații sunt excitați de stimulii vizuali. Striptease-ul este una dintre cele mai vechi profesii. Pentru bărbați, stimulii vizuali sunt extrem de importanți și activează creierul mai mult decât la femei. Și femeilor le place să privească, dar bărbaților le place mai mult.

Fizicul

Pentru asta există un motiv evolutiv foarte puternic. S-a descoperit că bărbații preferă femeile a căror talie măsoară 7/10 din circumferința șoldurilor. Cercetătorii cred că acest raport talie-șolduri este cel ideal. Cu un asemenea raport, o femeie cu talia de 66 cm are șolduri de 94 cm. Acest rezultat pare nesemnificativ, dar ne arată ce caută bărbații la o parteneră sexuală. Femeile cu raportul talie-șolduri de aproximativ 0,7 rămân însărcinate mai ușor, duc sarcina mai bine, concep la vârste mai mici și suferă mai puține avorturi spontane. Aceste trăsături, alături de buzele pline sau obrajii bine definiți sunt controlate de hormonii sexuali și sunt denumite ”markeri hormonali”.

Fața și corpul uman reprezintă o colecție de semnale ale simetriei și semnale ale efectelor hormonale: testosteronul din corpul masculin, estrogenul din cel feminin. Trăsături precum sânii și depozitele adipoase din obraji și buze sunt influențate esențial de nivelul hormonului sexual numit estrogen. Secretat în principal de ovare, acesta influențează ciclul menstrual și dezvoltarea caracterelor secundare feminine la pubertate, inclusiv aspectul feței și forma corpului. Estrogenul e un marker al ”calității femelei” inclusiv al capacităților sale reproductive. Capacitatea femeii de a duce la termen sarcina e legată de estrogen. Reiese că bărbații sunt atrași în mod special de femeile ale căror trăsături indică nivele hormonale bune, pentru ca astfel șansele de a produce urmași sănătoși sunt mai mari. Milioane de ani, bărbații au trebuit să se împerecheze cu femei sănătoase, tinere și fertile care le puteau face copii sănătoși.

Dar nu doar femeile arată markeri hormonali. Când băieții ajung la pubertate testosteronul secretat de testicule promovează dezvoltarea unor trăsături masculine ca obrajii proeminenți sau maxilarul puternic. Aceste trăsături masculine indică virilitate și sănătate. Sunt și indicatori ai dominanței, asociată cu succesul reproductiv masculin, inclusiv la specia umană.

Atractivitatea sexuală este însă tranzitorie. Nivelul de estrogen scade cu vârsta, ceea ce înseamnă că aspectul tineresc atrage bărbații ce caută fertilitatea. Numai că în ziua de azi, aparențele înșeală. Este posibilă crearea de trăsături pe care natura nu le-a furnizat sau pe care vârsta le-a estompat. Vinovatul: operațiile estetice.

Caracterul și situația socială

Fizicul nu este însă totul. Femeile, în special, caută alte calități. Pentru ele, partenerul ideal e mai mult decât o sursă de spermă fertilă. Femeia caută calități intangibile: devotament, loialitate și bunătate, care indică un soț și un tată bun pentru copii. Dar acestea nu pot fi apreciate doar după aspect. Femeia nu poate pur și simplu să se uite la un bărbat și să aprecieze dacă va fi în stare s-o întrețină și s-o protejeze. S-a descoperit că femeile îndrăgostite au fluxul sanguin mai intens în hipocampus, zona din creier asociată cu procesarea amintirilor. Dar ce are memoria cu atracția sexuală și cu viața amoroasă a femeii?

Se pare că femeile sunt interesate de caracterul bărbaților și își fac o ”hartă” a comportamentului lor pentru a determina dacă vor fi parteneri și tați corespunzători. Ea are nevoie să își amintească ce a făcut el, ce a promis, ce nu a făcut, pentru a aprecia dacă bărbatul va fi un soț și tată bun. Și pentru acest lucru, memoria este vitală. Și de fapt, asta fac femeile mereu. Discută cu alte femei, rememorând ce a făcut și ce nu a făcut el. Din punct de vedere evolutiv, e bine ca ea să își ea un bărbat statornic, care o va ajuta să crească copiii.

Femeile caută și alte calități care facilitează succesul urmașilor, cum ar fi situația socială. Aceasta e importantă în reproducere. Bărbații bogați, puternici, dominanți pot oferi o viață bună pentru copii. Și ei își fac cunoscut acest statut prin mașini de lux și îmbrăcăminte elegantă.

Genele și sistemul imunitar

Ca omenirea să se perpetueze și să prospere, e nevoie de copii sănătoși, cu gene sănătoase și un sistem imunitar bun care să-i apere de boli. Dar cum știi dacă bărbatul sau femeia care te atrage va aduce cu sine un sistem imunitar potrivit și sănătos? Savanții spun că ar fi bine să-ți pui partenerul să facă puțin sport, pentru a-i putea analiza cum trebuie ADN-ul... cu ajutorul nasului.

Evoluția a făcut bărbații și femeile să se poarte diferit pentru a-și maximiza șansele de a câștiga un partener. Dar comportamentul nu e totul. S-au realizat noi experimente pentru a descifra semnalele codificate pe care le transmitem pentru a atrage partenerii sexuali și care conțin informații ascunse despre tipul și calitatea sistemului imunitar pe care-l putem transmite. Se pare că decodificăm aceste semnale instantaneu fără măcar să ne dăm seama. Ne dăm seama doar că persoana X e mai atractivă decât persoana Y, dar de fapt, în capul nostru are loc un calcul foarte sofisticat și totul se produce inconștient și foarte rapid. Și nasul este unul dintre instrumentele de bază cu care descifrăm mesajele sexuale secrete de la sexul opus.

Într-un experiment le-a fost dat unor studenți să poarte tricouri albe curate, identice în timpul unui meci de baschet. Tricourile au absorbit transpirația jucătorilor, care conține feromoni, molecule inodore secretate de glandele sudoripare ale ambelor sexe. Se crede că feromonii sunt implicați în atragerea sexului opus. S-a descoperit însă că ei au un rol mult mai complex și transmit informații mult mai complexe decât se credea. În laborator, li s-a cerut unor studente la biologie să își pună la încercare mirosul și să aprecieze pentru fiecare tricou, cât de atractiv, plăcut și intens este mirosul acestuia. Ele nu știu care tricou aparține cărui jucător. Numai pe baza mirosului, fetele hotărăsc care tricouri li se par cele mai plăcute și mai sexi. Apoi sunt analizate sistemele imunitare ale voluntarilor, studiindu-se complexul major de histocompatibilitate, CMH, un grup de gene cu rol important în apărarea organismului.

S-a descoperit astfel că femeile preferă mirosul bărbaților cu CMH diferit, alegându-i pe cei cu sistemul imunitar diferit de al lor. Ca regulă generală atât femeile, cât și bărbații preferă mirosul corporal al indivizilor care sunt diferiți de ei. Este logic din punct de vedere evolutiv. Sistemul imunitar ajută în lupta cu bolile. Calitatea sa depinde de gene. Oamenii care au un genom variat sunt avantajați. Pentru că bolile evoluează repede, copiii trebuie să aibă gene variate, combinația genetică potrivită pentru a lupta cu bolile momentului. Partenerii potriviți trebuie să aibă sisteme imunitare diferite între ele. Bebelușii lor vor moșteni combinația ideală și diversitatea le va mări șansele de a duce o viață sănătoasă.

Oamenii, precum studentele din experiment, pot alege un partener compatibil genetic doar după miros. Acest experiment confirmă alte studii europene conform cărora feromonii dezvăluie secretele imunității noastre, deși nimeni nu înțelege încă exact cum anume. Dar nasurile noastre nu detectează numai genele diferite. Pot detecta și simetria.

Simetria

Poate părea ciudat, dar femeile preferă mirosul bărbaților simetrici. Bărbații simetrici miros mai atrăgător, în special pentru femeile aflate în faza fertilă a ciclului menstrual.

Faptul că simetria atrage sexul opus nu este ceva nou. Cercetătorii l-au observat prima oară în anii ’90 și a fost, de atunci, un subiect predilect al mass-media. În cadrul studiilor despre simetrie s-au măsurat o serie de fețe pentru a afla cât de simetrice sunt și au cerut subiecților să clasifice fețele după atractivitate. Fețele considerate atractive au fost mereu cele mai simetrice. Ciudat este că dacă o față e complet simetrică, ca cele create artificial pe calculator prin duplicarea uneia dintre părți, rezultatul arată nefiresc. Simetria perfectă nu este atractivă.

Există o teorie care explică de ce fețele simetrice ni se par atractive. Simetria este un semnal de încredere al calității, pentru că simetria este foarte greu de obținut, deci un indicator al calității omului e capacitatea de a crește simetric. Fețele noastre arată indicii ascunse despre noi ca parteneri potențiali. La fel ca feromonii, fețele dezvăluie date despre sistemul nostru imunitar. În studiu, femeile au ales pozele bărbaților cei mai atrăgători. La analiza sângelui, s-a descoperit că bărbații considerați atractivi aveau un genom mai variat și deci sisteme imunitare mai puternice. Nu se știe cum transmit fețele noastre aceste informații. Cei cu sistem imunitar bun sunt mai puțin sensibili la boli și paraziți, care ar putea genera asimetrii în perioada de creștere. În orice caz, simetria trăsăturilor face reclamă sănătății genetice.

Gama de posibili parteneri sexuali și pe termen lung este fenomenală. Zi de zi întâlnim sute de oameni. Oricare poate fi partenerul perfect. Pentru a înțelege mai ușor uimitoarele procese biologice care ne fac să ne îndrăgostim și apoi ne țin împreună suficient de mult încât să facem copii, haideți să împărțim acest proces al atracției sexuale în trei stadii: dorința, dragostea romantică și atașamentul. Le vom analiza pe fiecare separat în părțile următoare.

Despre relații și sex (2): dorința

O nouă descoperire: cum arăta viața în urmă cu 3,4 miliarde de ani

2011-08-23T12:25:00.007+03:00

Răsfoind dimineață newsletterul de la ScienceDaily, m-am împiedicat de o știre interesantă și promițătoare: cercetătorii au descoperit cele mai vechi fosile de pe Terra, ale unor microbi care trăiau în urmă cu circa 3,4 miliarde de ani într-un mediu lipsit de oxigen şi prosperau graţie unor compuşi pe bază de sulf.

Știrea a fost preluată repede și de Reuters, iar la noi de Mediafax, găsindu-se deja în principalele jurnale de știri. Mai făcând câteva săpături , am dat și de urma studiului care a fost publicat duminică în revista Nature Geoscience.

Știm deja cu certitudine că Terra are vârsta de 4,5 miliarde de ani. Viaţa ar fi apărut pe planeta noastră în urmă cu 3,5-3,8 miliarde de ani, potrivit unor studii precedente. În urmă cu 3,4 miliarde de ani, Pământul era încă o planetă caldă, violentă, cu o puternică activitate vulcanică, iar temperatura oceanelor atingea valori cuprinse între 40°C şi 50°C. Cerul era noros și gri, conservând foarte bine căldura în ciuda faptului că strălucirea Soarelui era mai slabă decât astăzi. Suprafețele uscate erau formate din insule nu prea întinse ca suprafață, iar influența mareelor era imensă datorită apropierii Lunii de Pământ. Oxigenul era prezent în cantități foarte mici, deoarece nu existau încă plante sau alge care să îl producă.

Fosilele descoperite de David Wacey şi echipa sa pe una dintre cele mai vechi plaje de pe Terra, într-un loc izolat denumit Strandley Pool, sunt asociate unor cristale microscopice de pirită, un mineral pe bază de sulfură de fier. Aceste cristale rezultă în urma activităţii biologice (metabolism) trecute a microorganismelor fosile.

Microfosilele au trecut de trei teste cruciale care au arătat că formele detectate în rocă sunt de natură biologică şi că ele nu rezultă dintr-un proces de mineralizare. Fosilele sunt foarte bine conservate , arătând structuri clare ale unor celule cu dimensiuni similare. Și, foarte important, ele prezintă și metabolisme biologice.

Exemple de microfosile elipsoidale din eșantionul descoperit

Vârsta fosilelor a putut fi determinată cu destul de mare precizie, deoarece rocile sedimentare în care au fost descoperite sunt formate între două perioade vulcanice. Acest lucru limitează la câteva zeci de milioane de ani intervalul de timp în care fosilele au putut să se formeze.

„Avem, în sfârşit, o bună dovadă despre viaţa din urmă cu peste 3,4 miliarde de ani. Se confirmă astfel faptul că existau pe atunci bacterii care trăiau fără oxigen", a declarat profesorul Martin Brasier, de la Universitatea Oxford, care a făcut parte din echipa de cercetători coordonată de David Wacey, de la University of Western Australia.

În epoca actuală, mai precizează acesta, există în continuare bacterii care utilizează sulful în locul oxigenului pentru a genera energie şi a prospera. Ele pot fi întâlnite mai ales în zonele calde, în special în craterele hidrotermale de pe fundul oceanelor.

Ca să sintetizăm, fosilele microscopice descoperite aduc dovezi convingătoare cum că celulele şi bacteriile prosperau într-o lume fără oxigen acum peste 3.4 miliarde ani în urmă.

Sursa: ScienceDaily

Era să fiu "ornitoring" pentru o zi

2011-08-20T17:01:00.006+03:00

Am luat la cunoștință cu un interes nedisimulat de invitația primăriei Cluj de a fi ”ornitoring” pentru o zi în Grădina Botanică. Inutil să vă mai spun că în ajunul evenimentului abia am pus geană pe geană din cauza exaltării. Așa că azi dimineață m-am prezentat împreună cu alte câteva zeci de cetățeni la locul de întâlnire, nerăbdător să aflu dacă o să fac scuba diving în lacul din Grădina Japoneză...

via CityNews

După cum am descoperit la fața locului, m-am pripit lăsându-mă pradă extazului și necitind și restul comunicatului: era vorba de fapt de un tur ghidat în care eram invitați să fim ORNITOLOGI pentru o zi. Una peste alta, a fost o experiență inedită, din care am putut afla o mulțime de aspecte interesante din viața celor 80 de specii de păsări care populează Grădina Botanică.

Între timp, reprezentantii Biroului de Presă al Primăriei au pus gafa pe seama vitezei cu care au tastat titlul comunicatului: “Termenul corect din titlul comunicatului este «ornitolog» și nu «ornitoring», care de fapt este ornitorinc.”

Ce păcat! Am cărat echipamentul de scufundări degeaba pe căldura aia...

John Flamsteed, Astronomer Royal

2011-08-19T20:14:00.001+03:00

Era o zi înnorată, tipică pentru Londra anului 1715, când un englez dădea foc în Greenwich Park la 300 de exemplare din cel mai precis și vast catalog stelar întocmit până atunci. Mulți dintre trecătorii care întorceau capul uluiți de marele foc de tabără nici nu bănuiau că aparentul piroman era însuși autorul manuscrisului incendiat.

El era John Flamsteed, primul "Astronomer Royal" britanic, iar azi aniversăm 365 de ani de la nașterea sa. Ce-l împinsese pe autor să-și incendieze magnum-opusul în public?

În secolul al XVIII-lea, navigația maritimă era încă o afacere riscantă. Pe lângă faptul că puteai fi atacat, prădat și ucis în orice moment de către diverse personaje cu barbă care duhneau a rom, exista și problema stabilirii poziției pe mare: nu știai cu siguranță unde ești! Iar căpitanul corabiei, cu pălăria sa caraghioasă, nu inspira tocmai cea mai mare încredere. Câteva mile marine în plus sau minus puteau face diferența între un culoar sigur de trecere spre iubita de acasă și un recif submarin care putea sfărâma corabia, condamnând echipajul la fălcile rechinilor flămânzi.

Dezastrul naval din Insulele Scilly
1400 de marinari britanici își pierd viața în urmasfărâmării a patru corăbii de stânci.
Poziția lor fusese incorect estimată de navigatori.

În emisfera nordică, latitudinea, sau poziția nord-sud pe hartă, putea fi stabilită cu oarecare exactitate pe baza înălțimii stelei polare deasupra orizontului. Cu cât corabia se apropia mai multe de Polul Nord, cu atât steaua polară stralucea la o altitudine mai mare. Dacă prindeai însă câteva săptămâni ploioase, în care cerul înstelat era acoperit de nori, lucrurile se complicau. Rămânea la aprecierea subiectivă a tipului cu pălărie caraghioasă cât de mult se abătuse corabia spre nord sau spre sud de poziția consemnată în ultima noapte cu stele. În cazul longitudinii, adică a poziției est-vest pe hartă, lucrurile stăteau și mai nasol.

Una din metodele prin care căpitanul putea afla longitudinea presupunea existența la bordul vasului a unui ceas capabil să indice cu exactitate ora portului de referință pe durata întregii călătorii. Mai departe, el trebuia să observe momentul amiezii locale (corespunzator orei 12:00 locale), adică momentul cand Soarele avea poziția cea mai ridicată deasupra orizontului (sau cand butoiul cu rom proiecta cea mai scurtă umbră). Daca în acel moment ceasul de bord indica, de exemplu, ora 15:00 însemna că vasul se afla cu 15-12=3 ore în urma timpului de referință al portului de expediție, adică la 45 de grade longitudine distanță (Pământul face o rotație completă de 360 de grade în circa 24 de ore). Fiecare oră de timp diferență corespundea la 15 grade de longitudine. Totul bine și frumos, numai că pe la 1700 ceasurile obișnuiau să dea chix pe corăbii. Orologiile vremii se bazau pe oscilația constantă a unei pendule pentru a-și regla ritmul, iar mișcarea pendulei era grav perturbată de condițiile întâlnite într-o călătorie pe mare (valuri, diferențe de temperatură, de presiune barometrica, s.a.m.d). Cum un singur grad de longitudine se traducea într-o distanta maritimă de peste 100 km, cea mai mică eroare de timp ducea la marje de eroare considerabile în stabilirea poziției geografice a vasului.

În tot acest timp astronomii scormoneau după idei cum să lege și longitudinea de sfera cerească. Cineva vine cu propunerea de afla longitudinea prin raportarea pozitiei Lunii pe cer la fundalul stelar. Regele englez, gasind ideea interesanta, numește o comisie de analiză. Comisia cere părerea unui astronom de 27 de ani, pe nume John Flamsteed. Acesta arată că, deși metoda era fundamentată teoretic, ea nu putea fi pusă în practică deoarece nu existau hărți ale cerului suficient de precise și nici nu se cunoștea cu exactitate traseul urmat de satelitul natural al Pământului printre stele. Flamsteed încheiase însă expunerea într-o notă optimistă, arătând că problema putea fi rezolvată prin construirea unui observator astronomic dedicat îndeplinirii sarcinilor respective. Intrând rapid în grațiile regelui, tânărul Flamsteed ajunge să devină primul Astronom Regal la nou-construitul Observator Astronomic din Greenwich, unde acesta urma să "depună griji și diligențe maxime spre a rectifica tabelele mișcării cerești și a pozițiilor stelelor fixe, astfel încat să afle mult-râvnita longitudine pe mare".

Greenwich Observatory începuse ca un fel de sora săracă a observatoarelor astronomice cu renume de pe continent (ne gândim aici în principal la renumitul Observator Astronomic din Paris). Cu un salariu modest, fără asistenți care să efectueze laborioasele calcule astronomice și cu instrumente optice mai mult cerșite de la prieteni înstăriți, meticulosul Flamsteed iși propusese să întocmească cel mai cuprinzator catalog stelar de până atunci. Pentru aceasta el inventează un nou sistem de identificare a stelelor: nomenclatura Flamsteed. Stelele fiecărei constelații sunt desemnate printr-un număr, în ordinea ascensiei lor drepte pe bolta cerească (un fel de longitudine astronomică).

Secțiune a constelației Lebăda, dintr-un atlas stelar de secol XX (Norton).
Se observă mai multe tipuri de nomenclaturi stelare, printre care cea a lui Bayer(prin litere grecesti, de ex: Alfa Cygni) și a lui Flamsteed (prin cifre, de ex: 61 Cygni ). Cifrele lui Flamsteed cresc de la dreapta spre stânga, odată cu ascensia dreaptă.

Englezul va consemna cu o acuratețe remarcabilă poziția pe cer a aproape 3000 de stele, un record pentru acea vreme, munca ocupându-i 40 de ani din viață. Flamsteed era însă zgârcit cu informațiile, probabil dintr-un exces de zel dus la extrem. În tot acest timp consemnările sale stelare fuseseră păstrate in siguranta sub sigiliu la Greenwich, ferite de ochii publicului curios, el aruncând doar ocazional câteva firimituri lui Isaac Newton (tipul cu mărul) și Edmund Halley (tipul cu cometa) în vederea verificării de către aceștia a unor noi teorii privind mișcarea aștrilor, îndeosebi a Lunii. Cei doi oameni de știință realizaseră între timp ca până la publicarea rezultatelor finale urma să mai curgă multă apă pe Tamisa: perfecționistul de Flamsteed era încă departe de a fi mulțumit de calitatea studiului său. Comunitatea știintifica avea însă mare nevoie de rezultatele englezului și începuse să-și piardă răbdarea. În 1712 Halley "subtilizează" o bună parte din înscrisurile astronomice ale lui Flamsteed și le publică la îndemnul lui Newton fără acordul lui Flamsteed (care îl va cataloga drept un "hoț malițios"). Nu e de mirare că incidentul marchează apogeul unei perioade de animozitate între cei trei astronomi. Flamsteed reușește să recupereze 300 din cele 400 de exemplare ale catalogului piratat, pe care le va incendia în public.

"Le-am dedat focului acum două săptămâni", scria el unui prieten, "iar dacă domnul Isaac Newton va judeca limpede iși va da seama ce facere de bine i-am pricinuit atât dânsului cât și domnului Halley!", referindu-se la posibila știrbire a reputației celor doi în cazul în care cifrele insuficient verificate s-ar fi dovedit a fi greșite. Departe însă de așa ceva! Căci dacă eroarea medie a înaintașilor săi în "cartografierea" stelelor fusese de 1 minut de arc, pozițiile stelare consemnate de Flamsteed se abăteau de la realitate cu doar 10 secunde de arc, adică o șesime!

Până la urmă lucrarea Historia Coelestis Britannica va cunoaște lumina tiparului în 1725, fiind publicată postum de către văduva lui Flamsteed. De data aceasta nici nu mai era cine să-i dea foc. Prea târziu însă! Cursa pentru determinarea longitudinii urma să fie câștigată în curând de către un ceasornicar britanic, pe nume John Harrison. Acesta izbutise să conceapă un mecanism orar care măsura timpul (și deci și longitudinea) cu suficientă precizie pentru a le asigura britanicilor supremația navală pe cele șapte mări vreme de mulți ani.

Autor: Dan Uza, Astroclubul Borealis !